10. Puterea speranţei

În acest capitol ne vom concentra asupra celui de-al optulea sfat dat de Creator: încrederea în Dumnezeu și speranța. Oare chiar funcționează acest remediu? Este posibil ca religia să aducă un bine real în viața celor care o practică?

Implicarea religioasă reduce stresul psihologic, prin aceasta reducând inflamația și ritmul de scurtare a telomerilor din celule. Telomerii sunt pentru celulă asemenea unui ceas biologic. Ei se scurtează în timpul fiecărei diviziuni celulare și, atunci când ei dispar, celulele mor, cauzând degenerarea organului respectiv. Aceasta explică de ce oamenii cu preocupări religioase trăiesc, în medie, cu șapte până la paisprezece ani mai mult.

Așadar, religia este benefică doar dacă este practicată, centrată pe o relație bună cu Dumnezeu și cu semenii. Gândul acesta ne aduce aminte de Iacov 1:27: „Religia curată și neîntinată îna­intea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm 
pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume.”

Adevărata religie este una practică și face din noi oameni mai buni aici și acum. În același timp, ea arată către un viitor al speranței. Speranța este principala emoție legată de viitor. Această calitate, alături de optimism și de capacitatea de a menține relații bune, constituie cel mai bun mijloc de prevenire a bolilor mintale.
Speranța oferă rezistență la șoc. Când apare un dezastru natural sau o nenorocire personală, cei care cred cu fermitate că există o soluție vor beneficia de o măsură suplimentară de putere în a se recupera după pierderile materiale și personale suferite. 

Așa cum explică psihologul Viktor Frankl, aproape toți supra­vie­țuitorii lagărelor de concentrare naziste au reușit să iasă cu bine din acea experiență pentru că au păstrat până la sfârșit speranța eliberării, pentru că nu au acceptat ideea că acea situație era sfârșitul existenței lor și s-au concentrat asupra gândului că, într-o zi, vor fi eliberați din acel infern.

CUM SĂ CULTIVĂM SPERANȚA
Dacă speranța este o condiție atât de importantă și afectează atât de multe domenii ale prezentului și ale viitorului nostru, ar trebui să învățăm cum să o cultivăm. Urmărește această listă de sugestii care să te ajute să îți întărești și să-ți dezvolți speranța:

Cultivă gânduri pline de speranță. Când privești la viitor, fă eforturi să gândești pozitiv. Ce aștepți la început determină desfășurarea ulterioară a lucrurilor. Când treci printr-o experiență pozitivă, reflectă asupra aspectelor pozitive care au făcut-o posibilă.

Respinge gândurile negative. Multe gânduri pesimiste conțin greșeli de logică împotriva cărora trebuie să învățăm să luptăm. Dacă vacanțele tale nu au fost bune în trecut, nu poți trage concluzia că și în viitor acestea vor fi neplăcute. Ar trebui să cauți aspecte specifice care pot fi schimbate cu scopul de a obține controlul asupra greșelilor din trecut și de a insufla speranță pentru viitor.

Gândește-te la trecut cu calm. Privește la evenimentele trecute fără îngrijorare. Concentrează-te asupra lucrurilor plăcute și manifestă recu­noștință și apreciere pentru experiența vieții tale. Când vei face astfel, vei vedea viitorul într-o lumină mai bună, deoarece există în trecutul tău suficiente binecuvântări ca să privești la viitor cu speranță.

Schimbă-ți rutina. Când te apasă disperarea, schimbă-ți rutina în anumite aspecte. Vizitează un loc nou și distrează-te într-un mod diferit. Invită un prieten pe care nu l-ai văzut de mulți ani, să stați de vorbă. Ascultă piese muzicale noi. Și, dacă încă nu păzești Sabatul, ce zici să încerci acest lucru acum? Aceste variații îți vor înnoi spiritul până acolo încât vei putea să privești la viitor cu speranță.

Cultivă optimismul. Speranța și optimismul sunt strâns legate între ele. Există întotdeauna două căi de a interpreta aceeași realitate. De exemplu: (1) „Dacă durerea aceasta de cap este cauzată de o tumoră?” sau (2) „O să-mi treacă durerea aceasta de cap”. În absența unui diagnostic precis, este mai bine să optezi pentru cel de-al doilea mod de gândire. Fiecare lucru are o parte pozitivă și o parte negativă. Ia-le în considerare pe amândouă, evaluează situația și adună toate informațiile accesibile. Apoi, simte-te mulțumit cu partea pozitivă și bucură-te de rezultate.

Citește și meditează. Ia-ți întotdeauna ca însoțitori niște cărți bune – cărți care prezintă subiecte cu un standard înalt și cu cea mai profundă cunoștință posibilă. Meditează asupra ideilor din acele cărți și vei găsi puterea de a-ți înviora speranța. Evangheliile, Psalmii și Proverbele conțin texte inspirate care au servit întotdeauna drept sprijin și care au întărit speranța multor oameni.

Găsește un cerc social bun. Speranța este întărită de prezența unor oameni pozitivi și plini de speranță. Caută să fii în compania celor care au speranță și împrietenește-te cu astfel de oameni. Petrece timp în compania oamenilor buni.

Transmite-le altora speranță și încurajare. O parte din creșterea ta personală constă în a reflecta spre ceilalți influența ta pozitivă. Când vorbești cu cineva care trece printr-o situație dificilă, încurajează acea persoană și ajut-o să fugă de disperare. Îndreaptă-i atenția spre alte subiecte, plăcute sau neutre, până când trece furtuna.
 

Îngrijește-te de binele tău fizic. Păs­trează-te în formă, sănătos și mulțu­mit; ambele sunt condiții care te ajută să privești spre viitor cu speranță. Ai grijă în mod conștiincios de sănătatea ta, astfel încât gândurile să-ți fie pline de speranță. Pune în practică principiile pe care le-ai învățat în capitolul anterior.

SPERANȚA RELIGIOASĂ
Pe lângă faptul că este o atitudine pozitivă față de viitor și o sursă de sănătate mintală, speranța este o calitate strâns legată de credința religioasă. Majoritatea religiilor sunt întemeiate pe speranță sau pe o componentă puternică a credinței. Pentru cel credincios, speranța este un dar de la Dumnezeu care leagă trecutul de prezent și de viitor, pentru a ajunge la un deznodământ fericit și definitiv.

Iată care sunt cele mai importante caracteristici ale speranței în context religios:

Se referă la speranța mântuirii. Speranța religioasă oferă soluția supremă pentru problema suferinței. Salvarea veșnică este obținută conform planului făcut de Dumnezeu Însuși: „Nădejdea vieții veșnice, făgăduite mai înainte de veșnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă” (Tit 1:2).

Este esențială pentru supraviețuire. Într-o lume plină de nedreptate și de suferință, avem nevoie să găsim refugiu în cuvântul psalmistului, care prezintă speranța în Dumnezeu ca pe un mijloc de susținere vital: „O! dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii! Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!” (Psalmii 27:13,14).

Pentru a o dobândi, este nevoie de mai mult decât efortul omenesc. În contextul biblic, nu numai interesul personal și decizia personală fac posibil marele dar al speranței, ci și intervenția divină. Apostolul Pavel a afirmat că adevărata speranță o primim fără plată de la Dumnezeu: „Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos, și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veșnică și o bună nădejde” (2 Tesaloniceni 2:16).

Aduce bucurie. Adevărata speranță este un motiv de bucurie, de fericire, de stare de bine. Pavel folosește această idee într-o manieră foarte clară: „Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune” (Romani 12:12). „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!” (Romani 15:13).

Rămâne până la revenirea lui Isus. Conform Bibliei, speranța își va atinge punctul culminant la revenirea lui Hristos în această lume, un eveniment care va marca sfârșitul fricii, al nedreptății și al suferinței: „Așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos” (Tit 2:13).

Ea include certitudinea învierii. Speranța creștină îl încurajează pe credincios, asigurându-l că, într-o zi, va fi înviat pentru viața veșnică: „Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde.” „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:13,16).

Este centrată pe o răsplată perfectă și veșnică. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie și la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1:3,4).
Dacă speranța religioasă încă nu face parte din viața ta, încearcă astfel: studiază și acceptă promisiunile mântuirii și vieții veșnice. Acceptarea lor va aduce niște schimbări care vor oferi vieții tale un scop clar și o speranță deplină.

RESTAURAREA
Trecutul nu poate fi schimbat. Am văzut lucrul acesta peste tot până acum, în această carte. Viitorul încă nu ne aparține. Așadar, ce ne rămâne este prezentul și ce putem face cu el.

Când Laura a decis să studieze Biblia și să învețe despre Dumne­zeu, studiul ei a activat un lanț de reacții pe care nici nu și-l imaginase. Hotărârea Laurei nu putea schimba trecutul, dar avea să o ajute să scrie un viitor al speranței pentru ea și pentru alții.

Pe măsură ce a înaintat în studiul biblic și comuniunea ei cu Isus a devenit tot mai profundă, Laura a început să simtă un disconfort în ce privea relația cu tatăl ei. De data aceasta, ceva era diferit. Înainte, când se gândea la el simțea ură și dispreț. Cum putuse să fie atât de insensibil încât să-și abandoneze fetița doar ca să se poată „bucura de viață”? Cum putuse să fie atât de egoist și să nu se gândească la faptul că atitudinea lui avea să lase semne adânci în viața ei? Dacă el nu și-ar fi abandonat familia, poate că mama Laurei încă ar fi trăit. Fetița lui, atât de înspăimântată, nu ar mai fi fost crescută de o mătușă rece și distantă și nu s-ar mai fi cufundat în cărți și în cariera profesională ca o cale de a-și înăbuși strigătul sufletesc. Nu ar fi devenit o persoană atât de încăpățânată, de anxioasă și de intolerantă cu oamenii care o înconjurau la serviciu – singurul loc unde încă mai avea o oarecare interacțiune socială. Dacă tatăl ei nu ar fi plecat de-acasă, cu siguranță ea nu ar fi dezvoltat o adevărată aversiune față de bărbați și astăzi ar fi avut și ea o familie, un soț și poate chiar copii.

Laura nu putea să schimbe nimic din toate acestea, dar putea face ceva: putea să-și ierte tatăl și să se împace cu trecu­tul ei. Cu câteva luni înainte de a descoperi ceea ce aflase din studiul ei, lucrul acesta ar fi fost imposibil, dar acum totul era diferit. Ea era diferită. Oare tatăl fiului risipitor nu și-a primit fiul înapoi? Și atunci, nu putea fi la fel cu „părinții risipitori”? Merită și ei iertare? Trebuia să facă acest lucru – pentru ea și pentru el. Acesta avea să fie primul miracol din această reacție în lanț.

Când a deschis ușa azilului și a pășit înăuntru, Laura a simțit un fior pe șira spinării. Inima îi bătea din ce în ce mai repede și palmele au început să-i transpire. Oare avea puterea să facă acest lucru? Trecuseră mulți ani de când încercase ultima oară să intre în acel loc, iar atunci nu reușise să meargă până la capăt.

A intrat încet într-o cameră și s-a apropiat de un bărbat cărunt, prăbușit parcă fără putere într-un scaun cu rotile și privind fără țintă pe fereastră. Era cu spatele la ea și nu a observat-o apropiindu-se. Laura a remarcat cât de slab era, cum pielea părea că-i atârnă pe oase, din cauza cancerului avansat. Era doar o umbră din ceea ce fusese cândva. Laura a înălțat în tăcere o rugăciune, și-a adunat toate puterile și, aproape în șoaptă, a spus timid: 
– Tată!
Cuvântul acela, vocea aceea... Cât timp trecuse de când o auzise ultima oară? Carlos a privit-o în ochi pe femeia din fața lui.
– Copilă! Ești chiar tu? Ai venit?
Lacrimile le-au țâșnit din ochi amândurora în același timp.
– Nu o să-ți vină să crezi: exact în aceste momente priveam spre cer și mă gândeam: „Dumnezeule, dacă exiști, dă-mi o dovadă. Te rog, adu-o pe fiica mea aici înainte să mor. Am nevoie să o rog să mă ierte... ”

Vocea îi tremura. Bărbatul care cândva era cunoscut ca Marele Carlos părea acum un copil lipsit de apărare. „Părintele risipitor” era umilit, ruinat, distrus. Risipise tot și pierduse ce era mai prețios.
Ce ar face Tatăl meu ceresc în locul meu? se gândea Laura. Și nu a mai așteptat. A parcurs imediat distanța care îi separa și și-a îmbrățișat cu căldură tatăl, în timp ce lacrimile i se prelingeau pe obraji.
– Tată, Dumnezeu există și tocmai ți-a răspuns la rugăciune. Te iert.
Al doilea miracol.
Când Laura a venit la serviciu luni dimineață, toți au observat că era schimbată. În primul rând, a venit la birou zâmbind și salutând pe toată lumea cu „Bună dimineața”. Apoi a început să-și cheme subalternii, pe rând, la ea în birou.
– Ia loc, Paul. Este totul bine în ce te privește?

Paul s-a așezat timid pe scaunul din fața biroului Laurei, evaluându-i expresia feței. O fi bolnavă? A înnebunit cu totul? se întreba el.
– Știu că și tu, și toți ceilalți gândiți, probabil, că totul este ciudat. De aceea am decis să stau de vorbă cu fiecare pe rând. Nu ca șefă a voastră, ci ca un semen al vostru.
Paul o urmărea tăcut, aproape fără să clipească.
– În primul rând, trebuie să-ți cer iertare. În ultimele câteva luni, din cauza anxietății și a faptului că m-am concentrat doar pe succesul companiei, am ajuns să mă port urât cu voi toți și să vă suprasolicit. Cred că v-am făcut viața un iad.
Paul de-abia se abținea să nu dea din cap a aprobare.
– Dar în viața mea s-a întâmplat ceva minunat, care mi-a schimbat complet perspectiva. Cu siguranță pare ciudat, dar este un adevăr simplu. Nu pot spune că a fost altceva decât a fost: Am avut o întâlnire personală cu Isus. El m-a iertat, m-a ajutat să-mi iert tatăl și m-a făcut să privesc spre viitor cu speranță.

Laura și-a luat Biblia de pe masă cu ambele mâini și a continuat:
– Studiind această carte, mi-am ajustat prioritățile și lucrul acesta m-a ajutat să văd că pot deveni o altă persoană. Oamenii sunt infinit mai importanți decât lucrurile și decât cifrele.
Privind direct în ochii angajatului ei, Laura l-a întrebat: 
– Paul, poți să mă ierți? Te rog să mă ierți pentru tot stresul pe care ți l-am cauzat. Cu siguranță că acesta ți-a afectat sănătatea și familia, nu-i așa? Poți să mă ierți?
Cu un nod în gât, el a răspuns șovăind: 
– Da, Laura, pot. Te iert.
Laura s-a ridicat, i-a mulțumit lui Paul și a încheiat: 
– Îți promit că de acum încolo totul va fi altfel.

Al treilea miracol.
Paul a părăsit biroul șefei lui fără să înțeleagă exact ce se întâmplase, dar se simțea mai bine. Se simțea ușurat. Era aproape ora când să plece acasă. Întors în biroul lui, a luat grăbit o foaie de hârtie și a început să scrie câteva cuvinte. Apoi a strecurat foaia într-un plic pe care l-a pus în buzunarul sacoului și a plecat acasă.
– Bună, draga mea! Ce bine arăți astăzi! a spus el, îmbrățișându-și afectuos soția – ceva ce nu mai făcut de mult timp. 

Îngenunchind în fața fiului său, a spus: 
– Pune-ți pantalonii scurți. În câteva clipe ieșim să ne jucăm cu mingea în curte.
Văzându-și fetița, a tras-o ușor lângă el și i-a spus: 
– Vino aici, minune mică. Am ceva pentru tine.
Cu ochișorii plini de lacrimi, ea s-a agățat de gâtul tatălui ei, iar el le-a spus tuturor: 
– Avem nevoie de Dumnezeu în casa noastră. Avem nevoie de dragoste.
Al patrulea miracol.