Mărturia lui Isus

Înainte ca Biblia să fie scrisă, Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin profeți (vezi Luca 1:70). Cuvintele din ebraică și greacă traduse cu „proroc” au sensul de „purtător de cuvânt” (compară Exodul 4:16 cu Exodul 7:1). Profetul nu doar prezice viitorul, ci el vorbește în numele lui Dumnezeu. După ce păcatul l-a separat pe om de Creatorul său, Dumnezeu, în îndurarea Sa, i-a trimis pe acești bărbați și pe aceste femei ca să fie mesagerii Săi, cei care comunică voia Sa (vezi Isaia 59:2; 2 Petru 1:21).

Atât în perioada Vechiului Testament, cât și în cea a Noului Testament, profeții au rostit avertizări, mustrări, sfaturi și învățături de la Dumnezeu. În dreptul unora dintre ei nu s-a păstrat un raport scris al mesajelor lor – profeți precum Ahia, Ido, soția lui Isaia și cele patru fiice ale lui Filip (vezi 2 Cronici 9:29; Isaia 8:3; Faptele 21:9). Cu toate acestea, sfaturile pe care le-au oferit poporului lui Dumnezeu în perioade critice din istoria lor au fost necesare și s-au bucurat de autoritate. Alții au lăsat în urma lor un raport scris al mesajelor lor, raport pe care Isus l-a numit „cele scrise prin proroci” (Matei 26:56), iar Pavel, „scrierile prorocilor” (Romani 16:26). Biblia pe care o avem la dispoziție astăzi este o colecție de scrieri ale profeților care au trăit începând din vremea lui Moise și până în timpul bisericii primare.

Darul profeției continuă să existe

Mulți cred că lucrarea profeților nu a mai fost necesară după încheierea perioadei de scriere a Bibliei. Ei resping repede pe oricine pretinde a avea darul profeției în timpurile moderne. Totuși, poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de învățătură, de avertizări și de încurajare și după timpurile biblice. Din acest motiv, Pavel a inclus darul profeției în lista cu darurile spirituale necesare bisericii până la sfârșitul timpului (vezi Efeseni 4:11; Romani 12:3-8; 1 Corinteni 12:4-11). Darurile acestea, printre care darul evanghelizării, cel al păstoririi și cel al învățării, au fost date, spune el, „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:12,13). La fel ca darurile evanghelizării, păstoririi și învățării, darul profeției se află și astăzi la dispoziția bisericii, fiindcă nu am ajuns încă la „unirea credinței” sau la „înălțimea staturii plinătății lui Hristos”.

Scriptura ne oferă și alte dovezi că darul profeției a continuat să fie prezent după timpurile biblice. Una dintre ele se găsește în Ioel 2:28-31, unde Dumnezeu promite că „fiii și fiicele voastre vor proroci”, când va turna Duhul Său, „înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată”. Tot din acest pasaj aflăm că unii vor avea vise și viziuni, înainte de a doua venire a lui Hristos. Dar cea mai importantă dovadă că darul profetic continuă să existe în timpurile moderne se găsește în cartea Apocalipsa, în caracteristicile bisericii lui Dumnezeu din vremea sfârșitului.

Darul profeției în biserica rămășiței

În Apocalipsa 12:17, Ioan scrie: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos.” În profeția biblică, femeia este simbolul bisericii (vezi Ieremia 6:2; 2 Corinteni 11:2). „Rămășița seminței ei” se referă la biserica lui Dumnezeu din timpul sfârșitului. Despre credincioșii din această biserică se declară că păzesc poruncile lui Dumnezeu, din care face parte și porunca cu privire la Sabatul zilei a șaptea, și țin „mărturia lui Isus Hristos”. Mai departe, în alt capitol din Apocalipsa, aflăm că „mărturia lui Isus este duhul prorociei” (Apocalipsa 19:10) și că prorocii se numără printre cei care păzesc mărturia lui Isus (Apocalipsa 22:9). Descrierea aceasta este potrivită, din moment ce profeții, fiind mesagerii lui Dumnezeu, nu prezintă propria mărturie, ci „mărturia lui Isus”.

Sunt evidențiate aici cele două trăsături gemene ale bisericii din timpul sfârșitului: poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus. Cu alte cuvinte, legea și prorocii. Aceste două elemente le sunt familiare cunoscătorilor Bibliei. De-a lungul istoriei, ele au fost cele două mijloace utilizate de Dumnezeu pentru îndrumarea poporului Său (vezi Psalmii 78:5; Isaia 8:16,20). Iar când persista în răzvrătirea față de Legea Sa și când respingea mărturia dată de profeții Săi (vezi Neemia 9:26), poporul nu mai primea viziuni și vise profetice (vezi Plângerile 2:9; Ezechiel 7:26; 20:3).

Același lucru s-a petrecut și în istoria bisericii creștine primare. După moartea apostolilor, în biserică s-a strecurat compromisul și, în final, Sabatul zilei a șaptea din legea lui Dumnezeu a fost înlocuit cu prima zi a săptămânii, duminica. În Daniel 7 și 8 a fost prezis faptul că biserica medievală „se va încumeta să schimbe vremurile și legea” și că „va arunca adevărul la pământ” (Daniel 7:25; 8:12). În acest timp, cât adevărul despre Sabat a stat aruncat la pământ și a fost desconsiderat, istoria nu ne mai descoperă nicio voce profetică proeminentă care să îndrume biserica. Fiindcă „lege nu mai au”, „prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul” (Plângerile 2:9).

Dar, în cele din urmă, Legea și Profeții aveau să-și recapete locul și importanța. Ca răspuns la întrebarea „până când” aveau să dureze viziunea lui Daniel și aruncarea la pământ a adevărului, Biblia a prezis că urmau să treacă „două mii trei sute de seri și dimineți” (Daniel 8:13,14). La sfârșitul acestei perioade, în 1844, „Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templu Său” (Apocalipsa 11:19). Evenimentul acesta a îndreptat atenția poporului lui Dumnezeu către curățirea sanctuarului din ceruri și către chivotul legământului, subliniindu-se astfel importanța Legii lui Dumnezeu, în mijlocul căreia se află Sabatului zilei a șaptea.

După multe secole, adevărul despre Sabat a fost, în sfârșit, restaurat. Și ce alt martor geamăn avea să restaureze Dumnezeu odată cu el? Darul profeției! Aducându-Și poporul înapoi la adevărul Legii Sale, care fusese aruncat la pământ, Dumnezeu a restaurat darul profeției, dându-i lui Ellen White prima ei viziune profetică, în decembrie 1844. Legea și profeții lucrau iarăși împreună!

Ellen White scrie: „Legea lui Dumnezeu și Spiritul Profeției merg mână în mână pentru a ghida și sfătui biserica, iar ori de câte ori biserica a recunoscut acest fapt, ascultând de legea Sa, spiritul profeției a fost trimis să o îndrume pe calea adevărului. (…) Când s-a vestit în lume mesajul îngerului al treilea, care trebuie să-i descopere bisericii Legea lui Dumnezeu în plinătatea și în puterea ei, darul profeției a fost și el restaurat de îndată. Darul acesta a îndeplinit un rol foarte important la formarea și în transmiterea acestui mesaj” (Loma Linda Messages, p. 33).

Testarea profeților

Biblia ne dă îndemnul: „Nu stingeți Duhul! Nu disprețuiți prorociile, ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun!” (1 Tesaloniceni 5:19-21). Nu trebuie să-i credem pe toți cei care pretind a fi profeți, ci să cercetăm toate lucrurile. Motivul pentru care este necesar să verificăm autenticitatea calității de profet este prezentat clar de Isus, în avertizarea: „Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori” (Matei 7:15).

În Biblie sunt oferite mai multe criterii de testare pentru a determina dacă pretenția cuiva de a fi profet este reală. Adventiștii de ziua a șaptea cred că Ellen White îndeplinește toate aceste criterii. Vom lua în considerare următoarele criterii:

Să mărturisească adevărul despre Isus Hristos (vezi 1 Ioan 4:1-3). Scrierile lui Ellen White Îl înalță în mod constant pe Hristos ca temă centrală, revelând natura Sa divino-umană, jertfa Sa infinită și caracterul Său desăvârșit.

Să fie în acord cu Legea și cu Prorocii (vezi Isaia 8:20; 1 Corinteni 14:32). Spre deosebire de învățătura religioasă tradițională din vremea sa, Ellen White a susținut că trebuie să manifestăm credincioșie față de întreaga Lege a lui Dumnezeu și a arătat cu consecvență că Biblia este regula supremă de credință și de practică. „Domnul dorește să studiați Biblia. El nu a dat nicio lumină suplimentară pentru a lua locul Cuvântului Său. Lumina aceasta are scopul de a conduce mințile încurcate la Cuvântul Său” (Solii alese, cartea 3, p. 29).

Prezicerile trebuie să se împlinească (vezi Deuteronomul 18:22; Ieremia 28:9). Prezicerile lui Ellen G. White s-au împlinit și continuă să se împlinească. Spre exemplu, ea a prezentat o viziune a Războiului Civil cu trei luni înainte de declanșarea acestuia, a cutremurului din San Francisco din 1906 cu două zile înainte de producerea lui, precum și a unirii care are loc în prezent între protestantism și catolicism.

Viața și influența profetului trebuie să concorde cu învățătura biblică (vezi Matei 7:20). Roadele vieții și ale învățăturii lui Ellen White au fost în armonie cu Scriptura, iar scrierile ei i-au condus pe mulți la o întoarcere autentică la Hristos.

Să primească viziuni și vise supranaturale (vezi Numeri 12:6). În cei 70 de ani de activitate, Ellen White a primit de la Dumnezeu circa 2 000 de viziuni și vise. Când era în viziune, ea prezenta aceleași caracteristici fizice supranaturale ca profeții biblici, precum încetarea respirației și o putere supranaturală (vezi Daniel 10:17-19).

Biblia și numai Biblia

„Dar, dacă studiez Biblia”, ar putea întreba cineva, „de ce mai am nevoie să studiez și alte cărți? Nu este ea suficientă?” Întrebarea pare a dovedi credincioșia față de Biblie, dar, în realitate, o neagă. Biblia însăși arată că Legea și Profeții* au lucrat în tandem pe parcursul istoriei. Biblia însăși ne încurajează să verificăm pretențiile contemporanilor noștri de a avea darul profeției și să-i acceptăm pe profeții adevărați. Biblia însăși afirmă că darul profeției va fi o caracteristică a bisericii din timpul sfârșitului. Altfel spus, noi citim scrierile unui profet din timpurile moderne fiindcă Biblia ne îndeamnă să le citim.

Însă profeții din timpurile moderne nu iau locul Bibliei. Și ei, și profeții din vechime au fost inspirați de unul și același Duh. „Deoarece Duhul lui Dumnezeu a inspirat Biblia, este imposibil ca învățătura Duhului să fie vreodată contrară aceleia a Cuvântului. Duhul n-a fost dat – și nici nu va fi vreodată dat – ca să înlocuiască Biblia” (Tragedia veacurilor, p. vii).

Din nefericire, poporul lui Dumnezeu care susține sus și tare că respectă Cuvântul Său trăiește în încălcarea directă a învățăturilor lui foarte clare. Rolul principal al profeților lui Dumnezeu din toate secolele a fost acela de a-l trimite pe poporul lui Dumnezeu înapoi la Cuvântul Său, standardul de credință și de practică. Scopul mesajelor lor nu a fost să ia locul Bibliei, ci să așeze Biblia la loc de cinste.

În cartea Scrieri timpurii, Ellen G. White scrie: „Îți recomand, dragă cititorule, Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o regulă pe care să o ai pentru credință și practică. Prin acest Cuvânt urmează să fim judecați. În Cuvântul acesta, Dumnezeu a promis să dea viziuni în «zilele de pe urmă» nu pentru a avea o nouă regulă de credință, ci pentru mângâierea poporului Său și pentru a-i îndrepta pe cei care se rătăcesc de la adevărul Bibliei” (p. 78).

Discernământ spiritual în vremuri grele

Apostolul Pavel descrie perioada imediat precedentă revenirii lui Hristos prin expresia „vremuri grele” (2 Timotei 3:1). Cu privire la aceste vremuri, Isus a avertizat că până și „cei aleși” ar putea cădea pradă înșelăciunilor, deoarece Satana lucrează „cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase” (2 Tesaloniceni 2:9). „Toate adâncimile capacităților satanice, toată subtilitatea pe care Satana și-a însușit-o… vor fi îndreptate împotriva poporului lui Dumnezeu în conflictul final” (Tragedia veacurilor, p. x). Pentru a face față acestei crize, Dumnezeu ne-a oferit o manifestare specială a darului profeției prin slujirea lui Ellen G. White.

Să ne reamintim că nu putem ajunge la o înțelegere corectă a adevărului fără lucrarea Duhului Sfânt (vezi 1 Corinteni 2:14). Isus a promis că Duhul Sfânt ne va călăuzi în tot adevărul (vezi Ioan 16:13). Iar o cale prin care El ne călăuzește este darul profeției. Ca să ne lăsăm călăuziți de El, este necesar să fim dispuși să luăm aminte la sfatul profeților inspirați de El.

Într-o vreme când amăgirile lui Satana au ajuns la apogeu, când circulă tot felul de idei și când trăim într-o atmosferă de confuzie teologică, Dumnezeu i-a dat poporului Său o voce clară și autorizată care să-i asigure unitate în ce privește adevărurile din Cuvântul Său. Convingerile fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea susțin că vocea aceasta poate fi auzită în scrierile lui Ellen G. White.

Aplicație

Cum am amintit mai devreme, există multe cărți inspiratoare care merită citite. Însă n-ar trebui să ne limităm la cărți inspiratoare, când putem citi cărți inspirate. Scrierile lui Ellen G. White sunt produsul inspirației divine. Ele au fost date de Dumnezeu bisericii Sale din timpul sfârșitului cu scopul de a ne pregăti pentru revenirea lui Hristos. Ele dezvăluie capcanele perfide ale dușmanului și îl consolidează pe cititor în adevărurile Scripturii. Cu toate acestea, „mulți merg direct împotriva luminii pe care Dumnezeu i-a dat-o poporului Său, deoarece nu citesc acele cărți care conțin lumină și cunoștințe transmise prin sfaturi, mustrări și avertizări” (Mărturii, vol. 5, p. 681).

Reia angajamentul de a petrece zilnic cel puțin 30 de minute în rugăciune și în studiu, pe baza planului de citire a Bibliei și a Spiritului Profetic de la sfârșitul acestui manual. Citește scrierile lui Ellen G. White în paralel cu Biblia și descoperă personal că ele te ajută să înțelegi Biblia mai bine, te întăresc în adevăr și te ajută să ai o relație mai profundă cu Dumnezeu. „Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti” (2 Cronici 20:20).

* Expresia „Legea” se referă la primele cinci cărți ale Bibliei, iar „Profeții” se referă la cărțile pe care le-au scris mai târziu profeții din Vechiul Testament.