Prolog

Sătucul irakian era în mare fierbere, iar oamenii își aruncau unii altora insulte și blesteme de-o parte și de alta a râului Touster1. Femeile boceau și blestemau. Bărbaţii își ascuţeau pumnalele. Copiii tremurau. Sămânţa noului conflict din Orientul Mijlociu nu era nici petrolul, nici tensiunea dintre evrei și arabi, ci o veche legendă cu privire la mormântul profetului Daniel.

Credinţele strămoșești acordau o mare însemnătate rămășiţelor pământești ale unui profet, considerându-le semne aducătoare de noroc. Oamenii care trăiau pe unul din malurile râului, observând că locuitorii de pe celălalt mal, unde se afla mormântul profetului, erau prosperi și fericiţi, au căutat să-l mute pe pământul lor. Conflictul era pe cale să izbucnească violent, când, după lungi negocieri, s-a ajuns la un compromis: sătenii ambelor localităţi aveau să mute coșciugul profetului anual, de pe un mal pe altul, astfel încât cu toţii să beneficieze de prosperitatea pe care o aducea el. Practica aceasta a continuat mulţi ani, până când, într-o zi, prin părţile acelea a venit în vizită regele Sagarșah, care a fost de părere că exhumarea repetată era o dezonoare la adresa memoriei profetului. Sub atenta sa supraveghere, sătenii au legat cu lanţuri grele coșciugul la mijlocul unui pod, la distanţă egală de cele două maluri. Daniel urma să fie acum pentru toată lumea.

Povestea, așa cum a fost spusă de un călător din secolul al XII-lea2, are încă ecouri puternice. Un document ce cuprinde doar 12 capitole, pierdut între sulurile Bibliei străvechi, și singura rămășiţă confirmată a profetului din vechime, cartea lui Daniel conţine un mesaj universal, care transcende biserici și culturi. Această carte prezintă interes pentru fiecare.

Iudaismul l-a recunoscut deja pe Daniel, conform mărturiei lui Josephus Flavius, drept „unul dintre cei mai mari profeţi”, deoarece el „nu doar că a profetizat lucruri viitoare, așa cum au făcut și ceilalţi profeţi, ci a și fixat anumite date la care acestea aveau să se întâmple”3.

Atât referirile la cartea lui Daniel din literatura inter-testamentară (100-200 î.Hr.)4 și din legendele vremii respective5, cât și influenţa ei asupra comunităţii de la Qumran6 certifică veneraţia deosebită de care se bucura cartea.

Talmudul îl admiră pe Daniel, deoarece îi întrece „pe toţi înţelepţii altor popoare”7. În Midraș, Daniel și Iacov sunt consideraţi singurii oameni care au primit de la Dumnezeu revelaţii cu privire la sfârșitul timpului8. Conform unui alt pasaj din Midraș, Dumnezeu i-a descoperit lui Daniel destinul poporului israelit și data judecăţii finale9. În ciuda anumitor rezerve născute din polemicile iudeo-creștine, profeţiile lui Daniel au rămas obiectul unui studiu intens din partea teologilor evrei. Marele Maimonide a aplicat aceste profeţii Romei, Greciei, Persiei, islamului și chiar creștinismului10. Cercetători renumiţi, precum exegetul Rashi, liderul de comunitate Saadia Gaon, poetul și filosoful Nahmanide, omul de stat Abrabanel sau umanistul Loeb (Maharal), au studiat, de asemenea, cu atenţie cartea lui Daniel, încercând să deducă din ea data venirii lui Mesia11. Mai aproape de noi, în secolul al XX-lea, filosoful Franz Rosenzweig nu a ezitat să stabilească o legătură între istoria lumii și profeţia lui Daniel12. Abraham Heschel l-a numit pe Daniel profet în așteptare13, iar André Neher l-a calificat drept „profetul rugăciunii”. Pentru Elie Wiesel, cartea lui Daniel conţine floarea speranţei14.

Tradiţia creștină îl consideră un profet de referinţă. În nenumărate rânduri, creștinii din primele secole și-au bazat argumentaţia și mărturia pe cartea lui. Aceeași carte a atras interesul filosofilor creștini, printre care Hippolytus, Hyeronimus sau chiar Tommaso d’Aquino15. Mai târziu, Reforma a venit cu un val de comentarii și studii despre cartea lui Daniel. Luther spunea, pe când lucra la traducerea Sfintelor Scripturi, că merită să fie publicată prima16. După o vreme, a devenit tema centrală a celor mai strălucite cuvântări ţinute de Calvin17. În timpul mișcării de redeșteptare religioasă din secolul al XIX-lea, a inspirat așteptări mesianice18. Astăzi, cartea profetului Daniel este obiectul unui nou val de studii19.

Chiar și islamul a fost interesat de cartea lui Daniel. Tradiţia islamică cuprinde majoritatea secvenţelor din viaţa lui Daniyal, cunoscut și ca „marele judecător și vicerege”: Daniel la curtea lui Nebucadneţar, în groapa leilor, nebunia lui Nebucadneţar, ospăţul de la curtea regală etc. Însă chiar și în context islamic, Daniel apare în special ca un profet care prezintă viitorul și anunţă sfârșitul lumii. Coranul face referire la profeţiile lui Daniel prin visul Dhul Quarnain „cele două coarne”, care, probabil, are la bază viziunea din Daniel capitolul 8. În timpul Evului Mediu, musulmanii au inventat o serie de horoscoape populare (malhamat Daniyal), a căror autoritate i-o atribuiau lui Daniel. Islamul mai asociază profeţiile lui Daniel cu amintirea marelui calif Omar20. Mai aproape de zilele noastre, mișcarea Bahá’í, care își are originea în șiismul iranian, își justifică existenţa pe baza profeţiilor lui Daniel. Învăţaţii Bahá’í cred că al doisprezecelea Bab, sau Mahdi, care este așteptat în islamul iranian să instaureze o eră a păcii și a dreptăţii, a venit deja în anul 1844 al erei noastre (1260 de la hegiră[1]). Ei își bazează afirmaţiile pe profeţia de 1 260 de zile a lui Daniel21.

Trecând de domeniul tradiţiei religioase, și filosofi ca Spinoza, psihologi ca Jung sau oameni de știinţă ca Newton au manifestat un interes deosebit pentru cartea lui Daniel22, care a constituit o sursă de inspiraţie chiar și pentru poeţi sau artiști. Începând cu parafraza simplistă proprie dramei liturgice din Evul Mediu și ajungând până la compoziţiile sofisticate ale lui Darius Milhaud sau la melodiile lui Louis Armstrong, temele din Daniel au îmbrăcat diferite forme: tragicomedii de secol XVII, cantate sau chiar jazz de secol XX23. Pictorii și-au găsit inspiraţia în paginile ei. Michelangelo, Rembrandt, Rubens, Delacroix24, alături de mulţi alţii, au creat capodopere care nu doar că descriu scenele extraordinare ale miracolelor, ci îndrăznesc chiar să dezvolte ciclurile profetice ale cărţii. Cu adevărat, cartea lui Daniel nu aparţine în exclusivitate tradiţiei religioase, ci și moștenirii seculare. De fapt, putem constata caracterul ei universal chiar din paginile cărţii în sine.

Fără îndoială, cartea lui Daniel este, în primul rând, o lucrare religioasă. Însă profunzimea ei spirituală pare că trece pe un plan secundar în faţa fantasticelor viziuni apocaliptice și minuni, care te uluiesc. În realitate însă, în structura cărţii, senzaţionalul este strâns legat de ritmul zilnic al rugăciunii. Sunt menţionate șapte rugăciuni. Unele sunt implicite, deduse din gestul tradiţional de a se pleca la pământ, cu faţa spre Ierusalim. Altele sunt explicit enunţate. Profunde și de o frumuseţe mișcătoare, ele se nasc întotdeauna din evenimentele istorice, din experienţa omului. Cea mai lungă rugăciune apare în capitolul 9, exact între două profeţii: una care privește cei 70 de ani din profeţia lui Ieremia, ce anunţă întoarcerea Israelului din exil, iar cealaltă, de 70 de săptămâni, care vorbește despre refacerea Ierusalimului și salvarea lumii. Această întrepătrundere a rugăciunii cu faptul istoric este o ilustrare tipică a conceptului biblic de spiritualitate. În lumea Bibliei, întâlnirea cu divinul nu implică o detașare de lumea reală. Dimpotrivă, cele două experienţe sunt interconectate. Istoria se sprijină pe braţul rugăciunii.

Și, întrucât este întrupată, spiritualitatea lui Daniel este una omenească. Cartea se recomandă și prin poezie, folosind diverse procedee poetice, precum paralelismul, ecoul, jocurile de cuvinte sau ritmul. Cititorul va trebui să recunoască aceste procedee literare pentru a surprinde sensul subtil al cuvintelor. Pentru că, în cartea lui Daniel, frumuseţea este adevăr, fără ca acest lucru să implice ideea că adevărul raţional sau cel filosofic ar fi de rang secundar. Am putea spune chiar că această carte ne curtează gândirea și inteligenţa. Fiind o carte de înţelepciune, conţine unele dintre cele mai profunde gânduri cu privire la istorie, Dumnezeu, etică și existenţa umană. În canonul ebraic, cartea lui Daniel se regăsește în secţiunea numită „Cărţile Înţelepciunii”. Daniel ne apare ca un om înţelept (1:20; 2:13), cu alte cuvinte, un om capabil să înţeleagă lucrurile. Cartea prezintă adevărul ca pe ceva care trebuie înţeles. Ca atare, verbul „a înţelege” este unul dintre cuvintele-cheie. Profetul însuși încearcă să înţeleagă (vezi 9:13), îngerul îl face pe Daniel să înţeleagă viziunile (vezi 8:17; 9:22,23), ba chiar sunt momente în care profetul nu mai înţelege (vezi 8:27). În cele din urmă, cartea îi îndeamnă pe cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu să înţeleagă și să-i ajute și pe alţii să înţeleagă (vezi 11:32,33). Tot felul de numere împânzesc profeţiile din Daniel, o situaţie rar întâlnită în Scriptură, iar prevestirea unui eveniment urmează rigoarea unui raţionament știinţific. André Lacocque avea dreptate să afirme că „una dintre cele mai importante contribuţii ale cărţii lui Daniel este insistenţa ei inedită asupra legăturii dintre credinţă și înţelegere”25. Un asemenea „accent” pus pe inteligenţă poate părea paradoxal în contextul revelaţiei, din moment ce, adesea, credinţa este considerată ceva opus inteligenţei. Cartea lui Daniel ne învaţă că inteligenţa și gândirea sunt condiţii obligatorii. În același timp însă, cartea se dovedește o provocare la adresa inteligenţei, din moment ce cuvintele ei rămân „pecetluite” (12:4,9).

Cartea lui Daniel vorbește toate limbile omului. Această universalitate se descoperă deja la nivelul concret al limbilor utilizate. Pe lângă ebraică, limba tradiţională a Israelului, Daniel face uz și de aramaică (de la 2:4 până la 7:28), limba internaţională a vremii, dar și de o serie de cuvinte din vechea babiloniană (akkadiană), din persană sau chiar din greacă. Această multitudine de limbi din cartea lui Daniel este un exemplu unic în toată Biblia, semnul că mesajul ei trece dincolo de graniţa Israelului și face apel la inteligenţa tuturor popoarelor.

Caracterul universal26 al cărţii transpare și din conţinutul ei. Este o lucrare religioasă, care vorbește în numele lui Dumnezeu și descoperă viziuni cerești, dar și una istorică, cu referiri la trecut, prezent și viitor. Dincolo de aceasta, este o carte a rugăciunilor care izvorăsc din sufletul unui om ce tremură în faţa Creatorului său, o carte de poezie, care expune frumuseţile nepreţuite ale cântărilor sale. În același timp, este o carte de înţelepciune și de enigme care provoacă și stimulează gândirea și inteligenţa. Omul religios sau misticul, dar și omul de știinţă sau filosoful, evreul, dar și neevreul – cu toţii se simt atrași de conţinutul ei. Cartea lui Daniel este universală și merită atenţia tuturor.

Însă asta nu e tot. Structura literară a cărţii lui Daniel dezvăluie o legătură organică între părţile ei istorice (capitolele 1 – 6) și cele profetice (capitolele 7 – 12). Schema acestei structuri poate fi reprezentată în două moduri:

• în „paralelisme concentrice”27:

Capitolul 1 este separat, constituind introducerea întregii cărţi. Cât despre capitolele următoare, acestea sunt legate între ele printr-un joc de paralelisme și de corespondenţe tematice și verbale (pentru moment, ne mulţumim să facem această observaţie, pe care o vom demonstra și o vom dezvolta pe măsură ce vom avansa în studiul nostru).

Astfel, cele două perspective, istorică și profetică, sunt interconectate, ca pentru a sublinia legătura strânsă dintre evenimentul care se distinge în istorie și profeţia care proiectează viziunea viitorului. Semnificaţia acestei legături este clară: evenimentele istorice relatate în această carte sunt și de natură profetică, iar aceasta nu doar din perspectiva trecutului, prin faptul că ele sunt adesea împliniri ale profeţiei, ci și din cea a viitorului, deoarece sunt semne ale destinului care așteaptă această lume. Pe de altă parte, viziunile profetice sunt și de natură istorică, în sensul că trebuie interpretate pe planul istoriei, nu doar ca niște simple lecţii de morală sau mesaje spirituale.

Acest caracter în același timp istoric și profetic al cărţii lui Daniel ne-a inspirat și ne-a condus metoda de interpretare. Dat fiind că profeţia și istoria sunt strâns legate, ne-am asumat riscul de a crede textul pe cuvânt și am privit și în istorie, în paralel cu profeţia. Vom avansa capitol cu capitol, invitând cititorul să ne urmeze utilizând versiunea biblică pe care o preferă sau pe care o are la dispoziţie. Pentru fiecare capitol, studiul nostru se va lăsa condus de indicaţiile textului și ale structurii sale29. Ne vom deplasa cu prudenţă de la text la istorie, nu invers. Acest mod de abordare ne va ajuta să evităm să cădem în speculaţii fanteziste, permiţându-ne totuși să verificăm dacă profetul a „văzut bine” (Ieremia 1:12, NTR).

În același timp, vom fi în măsură să ne plasăm pe noi înșine și vremurile în care trăim în raport cu profeţia, căci, dacă este adevărat că viziunea profetică a lui Daniel se raportează la istoria reală a lumii, atunci la fel de adevărat este și că viziunea sfârșitului ne vizează pe noi toţi: „Vedenia privește vremea sfârșitului” (Daniel 8:17).

Mesajul cărţii lui Daniel depășește, așadar, toate aspectele particulare, pentru că ceea ce îi unește pe oameni, dincolo de diferenţele religioase, psihologice, culturale și politice, este, mai întâi de toate, perspectiva unui destin comun, pe care Daniel îl numește „sfârșit”.

Au fost vremuri când acest cuvânt stârnea râsete. Astăzi, ne face să tremurăm sau să cădem pe gânduri, pentru că datele sunt prea clare pentru a ne mai lăsa reci sau ignoranţi. La acest început de mileniu și în ciuda optimismului, sub ameninţarea războiului nuclear și a dezechilibrelor ecologice, economice și politice, începem să ne dăm seama că sfârșitul nu este doar o idee născocită de un profet visător și utopic. Sfârșitul a devenit un eveniment probabil și real, care, pentru prima dată, dă motive de îngrijorare întregii lumi. Cuvântul acesta face parte, la ora actuală, din vocabularul ecologiștilor, al politicienilor, al filosofilor și al economiștilor. Oameni dintre cei mai diverși dezbat chestiunea cu seriozitate. Problema zilei de mâine devine din ce în ce mai tulburătoare. Omul simte că a ajuns la sfârșit. Prin urmare, cartea lui Daniel, cartea sfârșitului, nu a fost niciodată mai actuală și mai universală.

Note

1 Un mic râu la est de fluviul Tigru (cunoscut anterior sub numele de Choaspes).

2 Vezi Adolf Asher (ed. și trad.), The Itinerary of Rabbi Benjamin of Tudela, în ebraică și engleză, Londra/Berlin, A. Asher & Co., 1840-1841, vol. I, p. 152-154.

3 Josephus Flavius, Antiquitates Judaicae 10.266,267.

4 Vezi Ezdra 12:11, Cartea lui Enoh (83-90), Oracolele sibiline (4:388-400), 1 Macabei (1:54; 2:59 ș.u.), Testamentele celor doisprezece patriarhi, Jubileele, Apocalipsa lui Baruh etc.

5 Vezi, în special, pasajele inserate în Septuaginta (Rugăciunea lui Azaria și cântarea celor trei tineri, Istoria Susanei și Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel). Biserica Romano-Catolică a păstrat aceste texte grecești (deuterocanonice), care lipsesc din Biblia ebraică. Ele nu apar însă în Bibliile folosite de bisericile Reformei, care le-au denumit apocrife.

6 Cartea lui Daniel a fost, fără îndoială, un document favorit al sectei de la Qumran. Arheologii au descoperit o serie de manuscrise, unele conţinând aproape toate capitolele cărţii, iar un număr important de pasaje (din capitolele 1, 5, 7, 8, 10 și 11) apar în duplicat (vezi André Dupont-Sommer, The Essene Writings From Qumran, traducere în limba engleză de
G. Vermès, Gloucester, Massachusetts, Peter Smith, 1973; E. Ulich, „Daniel Manuscripts from Qumran, part 1: Preliminary Editions of 4QDan (b) and 4QDan (c)”, Bulletin of the American Schools of Oriental Research, 268, 1987, p. 3-16; „Daniel Manuscripts from Qumran, part 2: Preliminary Editions of 4QDan (b) and 4QDan (c)”, Bulletin of the American Schools of Oriental Research, 274, 1989, p. 3-26).

7 Talmudul babilonian, Yoma 77a.

8 Midraș Choher Tov 31.7.

9 Midraș Rabba Geneza 98.2.

10 Iggeret Teman IV, V.

11 Pentru referinţe la acești autori, vezi Dan Cohn-Sherbok, The Jewish Messiah, Edinburgh, T. & T. Clark, 1997, p. 119, 120.

12 Vezi Franz Rosenzweig, The Star of Redemption, traducere în limba engleză de William W. Hallo, New York, Holt, Rinchart & Winston, 1970, p. 336.

13 Abraham J. Heschel, Israel: An Echo of Eternity, New York, Farrar, Straus & Giroux, 1969, p. 97.

14 Cu privire la cartea lui Daniel, Elie Wiesel scria: „Îmi place să o citesc iar și iar. Pentru frumuseţea ei? Pentru pericolul ei? Într-adevăr, este imposibil să-i descifrăm enigmele, dar cel puţin știm că are o enigmă, iar această cunoaștere ne ajută să trecem dincolo de lucrurile obișnuite și să respingem vulgaritatea. Această cunoaștere ne face în stare să dăm speranţei un nume care precedă însăși creaţia” (Sages and Dreamers, New York, Summit Books, 1991, p. 114).

15 Pentru referinţe la acești autori, vezi James A. Montgomery, A Critical and Exegetical Commentary on the Book of Daniel, New York, Charles Scribner’s Sons, 1927, p. 107, 108.

16 Martin Luther, Vorrede über den Propheten Daniel, 1530, ediţie revizuită 1541, Deutsche Bibel, 1960, p. 13.

17 Jean Calvin, Commentaries on the Book of the Prophet Daniel, traducere în limba engleză de Thomas Myers, Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans, 1948, vol. 1.

18 Vezi Henri Desroche, The Sociology of Hope, traducere în limba engleză de Carol Martin-Sperry, Londra/Boston, Routledge & K. Paul, 1979.

19 Vezi André Lacocque, The Book of Daniel, traducere în limba engleză de David Pellauer, Atlanta, John Knox Press, 1979; bibliografie extinsă în John E. Goldingay, Word Biblical Commentary, Daniel, vol. 30, Dallas, Texas, Word Books, 1989, p. XXI-XXIV, XLI-LIII, și A. S. van der Woude (ed.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Leuven, Leuven University Press, 1993.

20 Vezi G. Vajda, „Dāniyāl”, în Bernard Lewis, Charles Pellat și Joseph Schacht (ed.), The Encyclopedia of Islam, ediţie nouă, Leiden, E. J. Brill, 1965, p. 112.

21 Vezi Shoghi Effendi, God Passes By, cu o introducere de George Townshend, Wilmette, Illinois, Bahá’í Pub. Trust, 1970, p. 57, 58.

22 Baruch Spinoza, Tractatus Theologico-Politicus, traducere în limba engleză de Samuel Shirley, Leiden/New York/København/Köln, E. J. Brill, 1989, p. 189; Carl G. Jung, Dreams, traducere în limba engleză de R. F. Hull, Princeton, New Jersey, Princeton University Press, 1974, p. 37; Isaac Newton, Observations Upon the Prophecies of Daniel and the Apocalypse of St. John, Londra, J. Darby and T. Browne, 1733.

23 O „Dramă a lui Daniel”, compusă în secolul al XII-lea de Hilarius, discipolul lui Abelard (Paris, Bibl. Nat., 11331, vol. 12-16), și una compusă în secolul al XIII-lea de Beauvais Cathedral School (Londra, Brit. Mus. Egerton, 2615, vol. 95-108); Darius Milhaud, Les miracles de la foi, 1951; melodia negro spiritual „Shadrac”, compusă în 1931 de Mac Gimsey (înregistrare din 1938, de Louis Armstrong și orchestra sa, cu vânzări record); piesa germană Der Siegende Hofmann Daniel, 1671; Vachel Lindsay, The Daniel Jazz, pus pe muzică de Louis Gruenberg în 1923.

24 O pictură Daniel între frescele din Capela Sixtină, de la Vatican (1508-1512) – o marcă poștală cu o reproducere a ei a apărut în 1961; Viziunea lui Daniel (1652), la Muzeul Naţional din Berlin; Daniel și leii (1618), la National Gallery of Art, în Washington, D.C.; Daniel în groapa cu lei (1849), la Palatul Bourbon, în Paris.

25 Lacocque, p. 191.

26 Într-adevăr, caracterul universal al cărţii nu se datorează doar limbii și formei sale, ci se justifică esenţialmente prin conţinutul ei. Cartea lui Daniel are un mesaj universal pentru că adevărul ei vizează destinul întregii omeniri. Dintre toate cărţile biblice, aceasta este cea mai preocupată de sfârșitul cosmic al acestei lumi. Datele statistice sunt elocvente în acest sens. Dintre cele 42 de apariţii în Scriptură ale ebraicului qefz „sfârșit”, 29 se găsesc în Daniel, 9 în Ezechiel, 5 în Ieremia, 5 în Geneza, 4 în Isaia etc. De asemenea, dintre cele 10 apariţii ale aramaicului sof „sfârșit”, 5 se găsesc în Daniel, 3 în Eclesiastul, 1 în 2 Cronici și 1 în Ioel. Este în același timp semnificativ faptul că scrierea lui Daniel este încadrată literal de două referiri la sfârșit. Cartea se deschide cu un eveniment particular, sfârșitul unei părţi din istoria Israelului (1:1), și se încheie cu un eveniment universal, sfârșitul lumii (12:13). De remarcat importanţa acordată acestei orientări, care se verifică și în interiorul cărţii, prin spaţiul alocat timpului sfârșitului în cadrul viziunilor care înglobează istoria totală a lumii. În capitolul 2,5 versete (vers. 41-45) din 9 (vers. 37-45) vorbesc despre sfârșit; în capitolul 7, 5 versete (vers. 23-27) din 8 (vers. 17, 18, 23-28); în capitolul 11, 41 de versete (vers. 5-45) din 45; iar în capitolul 12, tot capitolul.

27 Vezi A. Lenglet, „La structure littéraire de Daniel 2-7”, Biblica, 53, 1972, p. 169-190.

28 Structura chiasmatică (de la litera grecească chi: χ) este un procedeu clasic în literatura ebraică, însă este atestat și în literatura extrabiblică a Orientului Mijlociu antic (vezi John W. Welch, „Chiasmus in Ugaritic”, Ugarit-Forschungen, 6, 1974, p. 425-428).

29 Structura fiecărui capitol va fi prezentată la începutul lui. Este vorba de o figură retorică, ce constă în a face să corespundă două grupe de cuvinte sau de teme a căror ordine este inversată (ABC/CBA). De exemplu: „Cine varsă (A) sângele (B) omului (C), / de om (C) sângele-i (B) va fi vărsat (A)” (Geneza 9:6, NTR).

[1] Hegiră, „dată la care începe calendarul musulman (16 iulie 622, când a fost strămutat Mahomed de la Mecca la Medina), considerată ca începutul erei musulmane” (DEX, s.v. hegiră). (n.r.)