„Am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.” 1 Corinteni 4:9
De ce întrerupem istoria lui Moise pentru a o spune pe cea a lui Iov, când mai sunt alte 15 cărți între Exodul și Iov în Biblie? Motivul este acela că în timpul celor 40 de ani în care Moise a păscut oile pe câmpiile Madianului, înainte să se întoarcă în Egipt, a scris Geneza, cartea începuturilor, și cartea lui Iov.
Pentru că mare parte din istoria lui Iov este scrisă ca o poezie, ea a fost pusă împreună cu alte cărți de poezie din Biblie în loc să fie între Geneza și Exod. Iov era bine-cunoscut și probabil că a trăit cu puțin înainte de vremea lui Moise. Așa că, după ce Moise părăsește Madianul și înainte să se întâlnească cu faraonul în Egipt, facem o pauză pentru a include istoria lui Iov. Ne va ajuta să înțelegem mai multe despre Dumnezeul nostru iubitor și ne va arăta un exemplu minunat de iubire și încredere în Dumnezeu, indiferent de ceea ce se întâmplă. Cum îl descrie Biblia pe Iov la începutul istoriei lui? Iov 1:1-3
Într-o întâlnire foarte interesantă pe care Dumnezeu a avut-o cu îngerii Lui, El a vorbit despre Iov. Se pare că Satana nu a fost invitat la întâlnire, dar s-a dus oricum. Ce l-a întrebat Dumnezeu și cum i-a răspuns el? Iov 1:6-8
Ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Satana era un compliment frumos la adresa lui Iov, dar Satana a râs de ceea ce a spus Domnul. Răspunsul era ca și cum ar spune: „Normal că Iov Te respectă! De ce nu ar face asta? Ai avut foarte mare grijă de el. Dar dacă te vei opri din a-i da toate aceste binecuvântări, se va întoarce împotriva Ta și chiar Te-ar blestema.”
Satana încerca să spună, de fapt, că Dumnezeu trebuie să mituiască oamenii ca să-L asculte, în loc să asculte de Satana. Ce spune Dumnezeu despre acest lucru? Îngerii ascultau. Cum putea Dumnezeu să demonstreze că ceea ce spunea Satana nu era adevărat? Era un singur mod. Dumnezeu trebuia să-l lase pe Satana să îndepărteze toate binecuvântările lui Iov ca să-i arate de ce a ales să-I fie credincios.
Aplicație: Ai ales să Îl iubești și să te încrezi în Isus indiferent de ce se va întâmpla cu tine?
Ce urma să facă Dumnezeu în legătură cu provocarea lui Satana referitoare la faptul că Iov era credincios deoarece El îl binecuvântase atât de mult? Era o singură cale de a demonstra că acest lucru nu era adevărat. Oricât de mult n-ar fi dorit Dumnezeu acest lucru, trebuia să-i permită lui Satana să îndepărteze acele binecuvântări. Iov 1:12
Acum au început să se întâmple lucruri teribile. Satana a elaborat repede un mod de a îndepărta toate acele binecuvântări într-un timp mai scurt decât ne putem imagina. Au dispărut toate, una după alta. Mai întâi, i-au fost furați o mie de boi și cinci sute de măgărițe, iar slujitorii care se îngrijeau de ele au fost omorâți. Înainte ca mesagerul să termine veștile, altul a venit în grabă să-i spună că focul arsese cele șapte mii de oi și slujitorii care se îngrijau de ele. Apoi un al treilea mesager a adus vestea că trei mii de cămile i-au fost furate, iar slujitorii care aveau grijă de ele au fost omorâți.
Următoarea veste a fost cea mai rea dintre toate. Cei șapte băieți și cele trei fiice ale lui Iov se aflau împreună în casa celui mai mare dintre fii. Când, dintr-odată, vânturi asemănătoare tornadelor au lovit casa, aceasta s-a prăbușit și i-a omorât toți cei zece copii. Iov avea inima frântă. Avea motiv să spună că Dumnezeu este nemilos permițând să i se întâmple atât de multe nenorociri? Așa cred multe persoane când li se întâmplă lucruri îngrozitoare. Dar îl loc să dea vina pe Dumnezeu, ce a făcut Iov? Iov 1:20-22
Îngerii care erau martorii acestei scene știau că nu Dumnezeu a trimis acele dezastre. Satana și-a folosit puterea făcătoare de minuni, pentru a le cauza. Cu cât ne apropiem de venirea lui Isus, cu atât Satana nu doar că va face minuni ca să distrugă, dar va face semne miraculoase și minuni pentru a înșela oamenii și chiar mulți dintre membrii bisericii vor fi înșelați. Matei 24:24; Apocalipsa 13:13 La o altă întâlnire pe care a avut-o Dumnezeu cu îngerii, Satana a venit din nou. Ce avea el să spună despre loialitatea lui Iov față de Dumnezeu, în ciuda lucrurilor groaznice pe care Satana i le făcuse?
Aplicație: Ești creștin pentru că îți dorești binecuvântările date de Dumnezeu sau pentru că Îl iubești, pentru că te-a creat și pentru că a murit pentru a te salva?
La următoarea întâlnire cu îngerii Lui, Dumnezeu i-a pus lui Satana aceeași întrebare pe care i-o pusese și mai înainte. Domnul i-a reamintit că Iov a rămas credincios în ciuda pierderilor teribile. Ce răspuns sarcastic i-a dat Satana? Iov 2:3-5 Încă o dată, nu era altă cale de a demonstra că Satana se înșela decât să-i permită să-i aducă suferință fizică lui Iov. Ce a făcut Dumnezeu și ce a făcut Satana imediat? Iov 2:6-8
Nici măcar soția lui Iov nu putea înțelege de ce încă Îi era credincios lui Dumnezeu. Ea i-a sugerat să facă ceva atât de rău încât Dumnezeu să-l lase să moară. Ce i-a spus Iov despre sugestia ei? Iov 2:9,10 Adu-ți aminte, Iov a fost „omul cel mai cu vază din toți locuitorii Răsăritului.” Bineînțeles, din acest motiv, avea mulți prieteni. Când trei dintre ei care trăiau în alte locuri au auzit de lucrurile groaznice care s-au întâmplat, s-au decis să-l viziteze și să-l consoleze.
Cu toate că cei trei prieteni auziseră că suferea, au fost șocați atunci când l-au văzut. Timp de șapte zile și șapte nopți doar au stat în liniște pe pământ împreună cu el. Starea lui era atât de jalnică, încât nu se puteau gândi la nimic ce ar putea să-i spună ca să-l aline. Deși celor trei prieteni le-a părut cu adevărat rău pentru el, se gândeau cu toții că trebuia să fi făcut el niște păcate teribile ca să merite o pedeapsă atât de grea de la Dumnezeu.
În cele din urmă, la finalul celor șapte zile lungi, Iov a început să vorbească. Iar când s-a oprit, prietenii lui au vorbit, unul câte unul. În capitolele 3 până la 31, putem citi conversațiile dintre bietul Iov și cei trei prieteni ai lui. Din nou și din nou, prietenii lui insistau că trebuie să fi făcut el lucruri care l-au făcut pe Dumnezeu să trimită asemenea pedepse groaznice. Totuși, Iov insista că nu a făcut nimic astfel încât să merite ceea ce i s-a întâmplat și că nu putea să înțeleagă de ce a permis Dumnezeu să sufere atât de mult.
Aplicație: Ai fi rămas în continuare loial Domnului dacă ai fi fost în locul lui Iov?
Prietenii lui Iov erau Elifaz, Bildad și Țofar. Astăzi ne vom uita la toate capitolele în care acești trei oameni au stat de vorbă cu Iov. Unele Biblii au subtitluri care fac referire la cine și despre ce vorbește. Vom începe cu capitolul trei, unde Iov spune că se simțea atât de mizerabil că și-ar fi dorit să nu se nască și că ar prefera să moară.
În capitolele patru și cinci, Elifaz s-a străduit să-l convingă pe Iov că în ciuda faptului că a făcut multe lucruri bune, trebuie să fi fost vinovat de ceva pentru care Dumnezeu îl pedepsea. Dar în capitolele șase și șapte, Iov insistă că era nevinovat și că avea dreptul să se întrebe de ce i se întâmplau lucruri atât de teribile. În capitolul opt, Bildad susține că Iov ar trebui să se căiască de orice ar fi făcut rău. Iar în capitolele nouă și zece, bietul Iov își dorea să poată vorbi cu Dumnezeu despre toate acele lucruri.
În capitolele nouă până la treizeci și unu, cei trei prieteni au făcut cu rândul să-l convingă pe Iov să-i creadă. Încă susțineau faptul că Dumnezeu nu l-ar fi pedepsit dacă nu ar fi fost vinovat. Iov îi mai întrerupea câteodată, refuzând în continuare să le dea dreptate. Încă își dorea să poată vorbi cu Dumnezeu față în față. Totuși, nu a încetat niciodată să se încreadă în El. Până la capitolul treizeci și doi, cei trei prieteni ai lui Iov au cedat. El încă refuza să le dea dreptate și ei refuzau să-și schimbe părerea.
În timpul discuției un tânăr interesant, pe nume Elihu, s-a alăturat grupului. El i-a ascultat în liniște, dar el nu era de acord nici cu Iov, nici cu cei trei prieteni. Acest lucru a făcut să-i fie foarte greu să tacă. Într-un final Elihu nu a mai putut suporta, iar în timp ce el vorbea și spunea ceea ce credea, ceilalți ascultau. Iov 32:1-10; Iov 32:18-20
Aplicație: A avut Iov încredere în Domnul chiar dacă nu știa de ce i se întâmplau acele lucruri teribile? Iov 13:15 și 19:25-27 Nu te bucuri că te poți încrede în Domnul, chiar și atunci când nu știm de ce ni se întâmplă anumite lucruri?
Elihu a dat o explicație mai blândă despre suferință, dar gândirea lui era doar parțial adevărată. Cei trei prieteni ai lui Iov insistau pe ideea că toate suferințele reprezintă pedeapsa lui Dumnezeu. Elihu credea că Dumnezeu permite suferința pentru a-i ajuta pe oameni să dobândească un caracter mai puternic. Iov 33 – 35
În timp ce Elihu continua să vorbească în capitolele treizeci și șase și treizeci și șapte, s-a stârnit o furtună. Toată lumea era înspăimântată de lumina fulgerelor și de bubuitul tunetelor. Iar în timp ce ploua și vântul bătea, Elihu vorbea despre măreția și puterea lui Dumnezeu și cât de neputincioși suntem în comparație cu El. Apoi, ca un tunet puternic, o voce i-a vorbit lui Iov cu putere, acoperind vântul.
Dumnezeu îi ascultase în tot acest timp. Știa exact la ce se gândea fiecare persoană. Acum, una după alta, El i-a pus lui Iov multe, multe întrebări, iar Iov nu a putut să răspundă la niciuna. Citește o parte dintre ele în Iov 38:4,5,12,22,35,39 În capitolul patruzeci, Dumnezeu s-a oprit; pusese suficiente întrebări, însă l-a mai întrebat dacă era înțelept din partea oamenilor să se contrazică cu El sau să încerce să înțeleagă totul despre El. Iov 40:1-5
Apoi Dumnezeu a trecut mai departe, la alte întrebări. Cum se simțea Iov când S-a oprit Dumnezeu? Iov 42:1-6. La final, Iov s-a căit, dar nu cum credeau prietenii lui că avea s-o facă. A realizat că el era un păcătos ca toți ceilalți și că nici el, nici prietenii lui nu meritau vreo binecuvântare datorită faptelor lor bune. Și noi suntem în aceeași situație. Apoi Dumnezeu le-a vorbit celor trei prieteni ai lui Iov. Ei încercaseră foarte mult să explice de ce Iov suferea atât de mult, dar gândirea lor era greșită. Ce părere a avut Domnul despre ei? Crezi că au fost surprinși? Iov 42:7,8
Aplicație: Prietenii lui Iov nu erau singurii care gândeau că lucrurile rele care i s-au întâmplat erau pedeapsă de la Domnul pentru păcatele lui. Sute de ani mai târziu, când apostolii lui Isus au văzut un om născut orb, ei au întrebat dacă păcatele lui sau ale părinților lui i-au cauzat orbirea. Care a fost răspunsul lui Isus? Ioan 9:1-3. De asemenea, în cazul altor două dezastre, Isus a spus că cei uciși nu erau mai păcătoși decât semenii lor Luca 13:1-5
Cei trei prieteni ai lui Iov credeau că suferința lui era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele lui. Ei susțineau că trebuia să se căiască și să-și mărturisească păcatele înainte ca Domnul să-l poată binecuvânta din nou.
Dar cei trei prieteni erau cei care trebuiau să se căiască și să recunoască faptul că nu avuseseră dreptate atunci când ziceau că Dumnezeu îl pedepsește pe Iov. Iov fusese frustrat pentru că nu putea să înțeleagă de ce Dumnezeu permitea să i se întâmple asemenea necazuri, fără vreun motiv la care s-ar fi putut gândi. Cu toate acestea, nu a renunțat niciodată la încrederea lui în Dumnezeu. El a spus că va avea încredere în Dumnezeu chiar dacă știa că-L va ucide Iov 13:15
I-ar fi fost ușor lui Iov să aibă resentimente față de cei trei prieteni ai lui. Dar prin răspunsul lui Dumnezeu la argumentele lor greșite, Iov a învățat mult mai multe despre Dumnezeu. Probabil că își dorea ca și ei să-L înțeleagă mai bine. După mii de ani, Domnul a păstrat în siguranță cartea lui Iov, până în zilele noastre, ca prin ea să-L putem cunoaște și noi. Așa cum Domnul le-a spus să facă, cei trei prieteni au mers la Iov și au adus o jertfă Domnului, mărturisind că au spus lucruri neadevărate atât despre Iov, cât și despre Dumnezeu. Apoi Iov s-a rugat pentru ei.
Ce a făcut Domnul pentru Iov după ce s-a rugat pentru prietenii lui? Iov 42:10 Domnul i-a dat din nou fii și fiice câți fuseseră uciși de furtună. Cât de mari erau binecuvântările lui Iov? Iov 42:11-15 Probabil că cea mai mare binecuvântare dintre toate a fost aceea de a afla mai multe despre Domnul și de a vorbi efectiv cu El. Cât a mai trăit Iov după aceea? Iov 42:16
Aplicație: Într-o zi în ceruri, Iov va afla despre acele întâlniri cu îngerii și motivul pentru care i-a fost permis lui Satana să-l rănească. Crezi că va fi fericit că a trecut testul și că a rămas alături de Domnul chiar și prin grele încercări? Ce credință a avut! Și noi putem avea aceeași credință și încredere în Dumnezeu.