La un pas de a pierde avionul

Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu: din locașul Lui, El mi-a auzit glasul, și strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui. – Psalmii 18:6

Traficul de pe autostradă se rarefiază, dar eu trebuie să fiu la bordul avionului în mai puțin de o oră! mă gândeam eu. Lucrasem toată ziua, și soțul mi-a spus clar că la ora 4 va veni să mă ia să mergem la aeroport. Am crezut că, dacă ies cu cinci minute înainte de ora 4, voi avea suficient timp să fiu gata, dar șefii mei nu fuseseră prezenți la sediu în acea zi ca să încuie clădirea. Așa că a trebuit să încui, să sting luminile și să pornesc alarmele. De asemenea, trebuia să îmi iau bagajul de jos. Toate acestea le-am făcut în cincisprezece minute. Soțul mi-a spus că, din această cauză, vom prinde ora de vârf în trafic și ar fi bine să încep să mă rog, altfel voi pierde zborul. Așa că iată-ne în mijlocul traficului, implorându-L pe Dumnezeu să facă o minune. Vremea trecea și părea aproape imposibil să mai ajung la timp pentru zbor.

Ziua următoare, 26 martie, tatăl meu împlinea șaptezeci de ani. Îmi doream foarte mult să sărbătoresc cu el, deoarece era foarte bolnav. Îmi era teamă că nu aveam să îl mai văd în viață. Plecarea cu zece minute întârziere ne-a făcut să pierdem cam o oră și jumătate în aglomerație. Apoi, parcă din senin, Dumnezeu a deschis spații în trafic și soțul meu a putut înainta mai repede. Totuși, aveam nevoie și de o a doua minune. Oare voi ajunge la timp?

Am ajuns la aeroport și am fugit direct la ghișeu. Nici măcar nu am avut timp să îmi iau bagajul. Trebuiau să închidă poarta. Am întrebat dacă puteam totuși să urc și eu, moment în care soțul meu a ajuns cu bagajul. Doamna de acolo nu a știut ce să îmi răspundă, dar chiar lângă ea era supraveghetorul care mi-a luat bagajul – deși închiseseră deja la bagaje. Apoi a sunat echipajul de la bordul avionului să lase ușa deschisă. Mai aveam doar câteva minute, dar, în cele din urmă, am ajuns în avion, recunoscătoare lui Dumnezeu și soțului meu că mă ajutaseră într-un moment crucial. Am ajuns la aniversarea tatălui meu și în ochii mei acum sunt lacrimi când îmi amintesc că aceea a fost ultima ocazie în care l-am văzut în viață.

Dumnezeu este mare. Dumnezeu este puternic. Dumnezeu este milostiv. Fără îndoială că Dumnezeu este la cârmă. Când problemele ne copleșesc, avem nevoie să ne încredem în făgăduințele Lui și să ne bazăm liniștiți pe El. Domnul aude rugăciunile noastre și ne răspunde conform cu înțelepciunea Sa.

Damaris Prieto