Sunday, 7 November 2021
Somnul liniştit
Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea. – Psalmii 4:8
Al patrulea simptom al depresiei este insomnia, chiar dacă în anumite cazuri poate fi vorba despre polul opus, somnolența. Psalmii descriu durerea fizică ce se accentuează pe durata orelor de noapte. Psalmistul ne spune: „Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc așternutul și-mi scald patul în lacrimi. Mi s-a supt fața de întristare și am îmbătrânit din pricina tuturor celor care mă prigonesc” (Psalmii 6:6,7).
Chiar dacă manifestarea insomniei nu înseamnă obligatoriu că persoana în cauză suferă de depresie, tulburările de somn caracterizează întotdeauna suferința depresivă. Dificultățile la adormire sau la trezire și incapacitatea de a adormi la loc pot fi ceva foarte neplăcut, dat fiind disconfortul de a doua zi. Problemele de somn au o frecvență din ce în ce mai ridicată la nivelul populației generale, din cauza creșterii nivelului de stres asociat pierderii locului de muncă, problemelor de familie, incertitudinilor, complicațiilor de sănătate, printre altele.
Există și o insomnie organică, dar cele mai multe tipuri de insomnie au de-a face cu îngrijorările, temerile și vinovăția. Când conștiința este complet liniștită și când este credință în Dumnezeu, ne bucurăm de obicei de un somn profund și înviorător. Se povestește că, în timpul unui turneu pastoral prin China, episcopul Bashford, din Biserica Episcopaliană, nu a putut să se cazeze la singura pensiune din zonă, deoarece era rezervată în întregime. Fără o alternativă mai bună, a hotărât să-și petreacă noaptea sub niște copaci. Așezat pe pământ și pe jumătate adormit, și-a adus aminte dintr-odată că proprietarul pensiunii îi spusese că în zonă sunt câțiva răufăcători. Gândul acesta l-a împiedicat să adoarmă. După câteva ore de veghe, a început să mediteze la versetul de astăzi. L-a repetat de mai multe ori în minte și s-a rugat: „Doamne, n-are niciun rost să stăm treji amândoi toată noaptea.” După câteva minute, episcopul dormea adânc.
Exemplul lui Isus dormind pe timp de furtună este unul dintre cele mai impresionante. Pacea minții Sale, asociată cu oboseala fizică I-au permis să doarmă în barcă în mijlocul furtunii; somnul Său era atât de adânc încât cu greu L-au putut trezi ucenicii (Matei 8:24,25). A lăsa îngrijorările, temerile, anxietățile pe mâna lui Isus presupune un puternic exercițiu de credință. Dacă Îi lăsăm Lui întreaga noastră povară, ne putem bucura de promisiunea Sa: „Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
Resursă suplimentară - 3 mesaje pentru o lume ce freamătă - cartea este disponibilă și în format audio
Într-o abordare originală și dinamică, autorul Clifford Goldstein analizează cele trei solii îngerești din Apocalipsa și scoate la lumină sensuri și nuanțe neașteptat de actuale. Este o lectură plăcută și revelatoare atât pentru cititorul obișnuit cu interpretarea profețiilor apocaliptice, cât și pentru cel care află de ele pentru prima dată. https://bit.ly/3mesajeaudiobook