Wednesday, 20 October 2021
Codul de onoare
Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. – Coloseni 3:13
Charlie Brown a fost un pilot american care, în 1943, a plecat din Anglia cu misiunea de a bombarda o fabrică de avioane din Bremen (Germania). Înainte să-și îndeplinească misiunea, bombardierul său B-17 a fost luat în vizor de către luptătorii germani, care i-au avariat sistemul electric, hidraulic și de oxigen, aproape tot armamentul de la bord și trei din cele patru motoare ale avionului. Echipajul a fost de asemenea rănit grav și abia au reușit să se mențină în aer pentru a se putea întoarce în Anglia. Apoi, bombardierul avariat a intrat în atenția unui avion inamic ce era cât pe ce să-l doboare. Totuși, într-un mod destul de ciudat, pilotul german a încetat să tragă, continuând să-l escorteze peste Marea Nordului și apoi lăsându-l în pace. Acest episod a rămas în memoria lui Charlie, care, la 40 de ani după război, a încercat să-l identifice pe binefăcătorul său.
„Caut un bărbat care mi-a salvat viața pe data de 20 decembrie 1943”, a scris el într-un ziar rezervat foștilor piloți militari. În sfârșit, în 1990, l-a găsit. „A fost ca și când am întâlnit un frate”, au fost cuvintele mișcătoare ale lui Charlie Brown. Franz Stegles era „fratele” care, atunci când a avut loc incidentul, avea deja 22 de victorii și mai avea nevoie doar de una pentru a câștiga medalia „Crucea cavalerilor”. Dar „n-ar fi fost nicio onoare să dobor un aparat fără apărare și cu echipajul rănit”, a spus el. „Pentru a supraviețui moral unui război trebuie să luptăm cu onoare și omenie.” Acesta a fost codul de onoare pe care el l-a învățat sub comanda locotenentului Gustav RÖdel, după cum se povestește în cartea A Higher Call (O chemare mai înaltă), de Adam Makos și Larry Alexander.
Cu alte cuvinte, influența lui RÖdel l-a inspirat pe Franz să menajeze viața inamicului său vulnerabil. Codul de onoare nu numai că salvase viața unui inamic rănit, dar a și favorizat apariția unei prietenii care a învins războiul.
În același fel, Comandantul oștilor cerești ne adresează o chemare și mai înaltă: să ne iertăm unii pe alții. Nu este nicio onoare să condamni un păcătos vulnerabil. Nu este ceva meritoriu să-i dobori pe cei care încearcă să supraviețuiască după avariile produse de păcat. Influența lui Hristos va salva vieți dacă respectăm codul Lui bazat pe iubire. Poți descoperi un frate în dușmanul tău, unul care se va dovedi recunoscător pentru gestul tău de ajutor. „Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi”, este ceea ce ne cere El astăzi.