„Păcatele îţi sunt iertate”

Și iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat.  Isus le-a văzut credința și a zis slăbănogului:  „Îndrăznește, fiule! Păcatele  îți sunt iertate.” – Matei 9:2

Tensiunile prin care trecuse în ultimii ani îi afectaseră Grațielei sănătatea până la punctul în care suferea întregul ei organism. Membrele o dureau intens și, în diferite părți ale corpului, îi apăruseră umflături semnificative. Durerea i se amplifica din cauza remușcărilor, deoarece considera să suferințele ei erau rezultatul greșelilor din trecut. Nu încercase niciodată să ajungă la biserică, fiindcă era tratată cu neîncredere și răceală. Nevoia de diminuare a durerilor fizice și mintale era nesemnificativă în comparație cu nevoia de acceptare și iertare divină. Dacă ar fi putut măcar să audă aprobarea Cerului! Ea tânjea după pace și iertare.

Aceeași nevoie era trăită și de paraliticul din Capernaum, când prietenii l-au adus la Mântuitorul. În acele vremuri, bolile erau considerate o dovadă a pedepsei divine pentru păcate și de aceea bolnavii erau „lăsați în seama mâniei divine”. Ce convingeri crude aveau acei oameni! Și ce deosebire față de Fiul lui Dumnezeu! Este interesant de notat că omul paralizat dorea să ajungă în locul unde era Isus, dar câțiva nu l-au lăsat. Din fericire, cu ajutorul câtorva prieteni, el a fost coborât prin acoperișul casei cu o targă. Și, ca o muzică sublimă, el a auzit o voce dulce: „Fiule, îndrăznește! Păcatele tale sunt iertate.”

Acela care cunoaște cele mai adânci gânduri citește inima suferindului și îi aduce speranță prin intermediul iertării. El citește de asemenea gândurile celor care considerau că o asemenea iertare era o blasfemie. Apoi, ca să-i ajute să-și înfrângă îngrijorările, El le dă dovada puterii Sale vindecătoare: „Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: «Iertate îți sunt păcatele» sau a zice: «Scoală-te și umblă»? Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele – «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «Ridică-ți patul și du-te acasă». Slăbănogul s-a sculat și s-a dus acasă” (v. 4-7).

Vindecarea spirituală din păcat este o nevoie pe care o are întreaga omenire: cei care suferă cel mai mult nu sunt cei mai mari păcătoși; clerul nu are autoritate să ierte. Cel care le citește inimile și unora, și altora vrea să încurajeze pe oricine să caute iertarea. Fără să facă favoritisme, ci cu har și compasiune, El repetă aceleași cuvinte: „Îndrăznește, fiule, păcatele îți sunt iertate.”