myBible logo myBible
My account

Saturday, 20 February 2021

Drepturile copilului

I-au adus niște copilași ca să Se atingă de ei.  Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.  Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat și le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți,  căci Împărăția lui Dumnezeu este  a celor ca ei.” – Marcu 10:13,14

 

Când era doar un băiat de zece ani, Jean Piaget (1896–1980) a mers la bibliotecă să caute informații despre o specie rară de vrăbii albinoase. Când a văzut că are de-a face doar cu un copil, bibliotecarul l-a tratat cu dispreț. Acest tratament însă nu l-a oprit pe Jean din pregătirea unei lucrări pe baza observațiilor ornitologice realizate de unul singur în preajma casei. O revistă științifică i-a și publicat articolul. Când a dat cu ochii de un exemplar al articolului, bibliotecarul a început să-l trateze cu respect pe micul Piaget. Acesta a crescut mare și a devenit o figură importantă în domeniul psihologiei copilului, iar teoriile sale sunt încă valide și se aplică în domeniul educației și al învățării. Să nu subestimăm niciodată un copil sau un tânăr din cauza vârstei pe care o are.

Există în general tendința de a li se încălca drepturile copiilor, plasându-i pe o poziție dezavantajată. Organizația Națiunilor Unite (ONU) a luat notă de faptul că drepturile copiilor sunt încălcate în diverse locuri, așa că a formulat Convenția ONU cu privire la Drepturile Copiilor, care conține 54 de articole. Documentul stabilește acțiuni pe care părinții și guvernele trebuie să le întreprindă pentru a proteja dezvoltarea sănătoasă fizică și mintală a celor mici. Alături de multe alte drepturi de bază (școlarizare, protecție împotriva violenței, îngrijirea sănătății, recreație și timp liber, protecție împotriva exploatării, a războiului și conflictelor armate), li se recunoaște copiilor și dreptul la opinie. Acest lucru este valabil mai ales atunci când deciziile adulților îi afectează pe copii, ținându-se cont în același timp de maturitatea copilului în cauză, care este tot mai avansată de la an la an.

Isus a demonstrat o atitudine foarte avansată pentru timpul Său. Copiii nu erau apreciați și nici drepturile lor nu erau recunoscute în timpul Imperiului Roman. Dar Mântuitorul nu numai că le-a înlesnit acestora accesul la El, dar a mers mai departe spunându-le ucenicilor Săi că, dacă nu se vor face ca niște copilași, nu vor intra în Împărăția cerurilor (Matei 18:3).

În relațiile tale cu copiii și cu alți minori, adu-ți aminte întotdeauna cum i-a primit Isus. Fii deschis la punctele lor de vedere, nu dicta și nu-i controla, ci ascultă-i cu grijă, ținând cont de părerile lor!

Resursă suplimentară: My Bible recomandă următoarea resursă suplimentară: https://bit.ly/37u96yC

More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.