Fiul risipitor

El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său:  «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Și tatăl le-a împărțit averea.  Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată.” – Luca 15:11-13

 

Kenneth Bailey, un expert în Noul Testament care a trăit mulți ani în Orientul Mijlociu, îi întreba în mod repetat pe numeroșii săi ascultători ce înseamnă atunci când un fiu îi cere tatălui său moștenirea. Răspunsul era întotdeauna același. E ca și când ai spune: „Tată, aș vrea să te văd mort!” Mai mult decât atât, fiul mai mic avea foarte puține șanse să primească moștenirea, deoarece ea era oferită de regulă întâiului născut. De aceea, cererea „dă-mi partea de avere care mi se cuvine” reprezintă o obrăznicie clară. Dar fiul mai mic a făcut ceva și mai grav. Expresia „a strâns totul” (sinagos) presupune că el a vândut moștenirea și a transformat-o în monedă lichidă. Apoi a plecat de acasă ca să o cheltuiască. Acest lucru reprezintă o violare flagrantă a tradiției evreiești. Mișna, o colecție de legăminte orale realizată de-a lungul secolelor, specifică faptul că, atunci când un părinte decidea să transmită în timpul vieții sale moștenirea către fiul său, acesta nu o putea vinde, întrucât ea trebuia dată mai departe urmașilor săi. Fiul din pildă nu putea vinde averea atâta vreme cât se afla sub controlul tatălui. Orice tranzacție putea fi valabilă numai după moartea tatălui.

Restul povestirii este cunoscut (v. 14-24): fiul risipitor a cheltuit toată averea, a început să sufere de foame, s-a afundat în mizerie și a sfârșit prin a hrăni porci. Într-o zi și-a venit în fire și a hotărât să se întoarcă în casa tatălui său, nu în calitate de fiu, ci doar ca un servitor. Tatăl nu l-a mustrat pentru purtarea abominabilă, ci, „când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult” (v. 20). L-a îmbrăcat cu hainele cele mai bune și i-a pus în picioare încălțămintea cea mai bună, oferindu-i inelul familiei și dând o mare petrecere pentru bucuria tuturor.

Parabola ni se poate aplica fiecăruia dintre noi care, la un numit moment, am decis să ne îndepărtăm de Tatăl nostru ceresc și să folosim darurile de la El pentru pura noastră plăcere. Poate că te-ai abătut de la Dumnezeu și simți că nu mai ești vrednic să te întorci la El. Fapta din povestirea de astăzi este colosal de gravă, dar nu a fost un obstacol pentru tată să-l primească înapoi pe fiu.

Dumnezeu este dispus să te ierte, să alerge în întâmpinarea ta, să cadă la gâtul tău și să te sărute, ca să te poți bucura de adevăratul tău statut: acela de fiu preaiubit.