Minunea mea de nepot

Prima sarcină a fiicei mele s-a terminat brusc la 24 de săptămâni. M-a găsit nepregătită – nu cumpărasem încă nimic pentru bebeluș. Dar cumpărăturile au fost ultimul lucru care mi-a trecut prin minte în ziua în care s-a născut Michaela. Stând lângă pătuțul unde zăcea conectată la un ventilator și la câteva monitoare, singurul lucru din mintea mea era întrebarea dacă va supraviețui.

Mi se rupea sufletul pentru copiii mei. Când infecțiile au invadat corpul Michaelei și toxinele i s-au acumulat în sânge, rinichii i-au intrat în insuficiență, iar doctorii nu îi mai dădeau nicio speranță. Dar copiii mei nu au renunțat. Irytta a continuat să se mulgă și să pună laptele la congelator. Fiica și ginerele meu s-au agățat în mod curajos de speranță. La fel ca femeia din Sunem care putuse să spună că totul va fi bine, deși fiul ei murise, Irytta a avut credință. Și a avut parte de un miracol. Dumnezeu a vindecat-o pe Michaela.

În multe dimineți din acele săptămâni de incertitudine, Biblia a rămas deschisă la Ieremia 32, iar ochii îmi cădeau pe versetul 27. Acolo era făgăduința divină și, oh, cât de tare m-am agățat de ea! În cele patru luni în care nepoțica mea a fost în spital încercam să o vizitez cât mai des. Era așa de greu să privesc un bebeluș inocent traumatizat de durere! Stând lângă pătuțul ei, I-am cerut Tatălui meu să o țină în palmele Lui, astfel încât să nu se simtă singură și I-am mulțumit pentru viața ei.

A fost o zi foarte fericită cea în care Michaela a ajuns acasă. De două ori pe săptămână stăteam peste noapte să-i supraveghez somnul, astfel încât mama ei să se poată odihni. Până a crescut și s-a făcut mai puternică, Michaela a trebuit să stea în casă, ferită de microbi, așa că a trebuit să-i fiu bonă destul de des. Uneori în Sabat, în timp ce părinții ei erau la biserică, îi făceam baie și o îmbrăcam, apoi ne legănam amândouă, cântându-i melodii despre Isus și dragostea Sa. Au fost niște momente de apropiere deosebite pentru noi.

Michaela este adolescentă acum, iar eu încă o încredințez în grija Domnului în fiecare zi. Ce privilegiu nemaipomenit este să fiu bunica ei și a fratelui ei mai mic, Anthony!

Tată, nimic nu este prea greu pentru Tine, dar, chiar dacă nu primim minunea pentru care ne rugăm cu disperare, ajută-ne să ne încredem în continuare în Tine!

Barbara Ann Kay