myBible logo myBible
My account

Saturday, 11 July 2020

Copiii partenerului de căsătorie

Părinți vitregi. Copii vitregi. Este posibil ca acest cuvânt, „vitreg”, să aibă și conotații negative, dar mie îmi place să le privesc pe cele pozitive. Îmi prezint copiii prin alianță drept „copiii mei”. Sunt deja 16 ani și nu a fost niciun moment în care să nu le consider pe cele două fete niște daruri oferite mie, chiar și în anii cei mai dificili. Ce am avut noi trei în comun, acum 16 ani, a fost faptul că toate îl iubeam pe tatăl lor. În ceea ce mă privește, știam că nu eram mama lor. Ele aveau deja una. Am cerut doar să fiu respectată, pentru că locuiau împreună cu noi. Din proprie inițiativă, ele m-au numit „mama numărul doi”. Când sunt prezentată, totuși, acest titlu este rezumat la „mama”. De fiecare dată când le aud, inima mi se umple de dragoste.

Am mulți prieteni și multe cunoștințe care au familii mixte. Cei mai mulți au supraviețuit greutății anilor și culeg, la fel ca mine, roadele prieteniei cu copiii lor, acum adulți. Creșterea copiilor – consider eu –, precum căsnicia, are nevoie de dedicare, iar când totul se năruie în jur, trebuie să rămâi fidel acestui angajament. De asemenea, știu că dragostea este o alegere. Mi se spune să-mi iubesc aproapele ca pe mine însămi. Copiii soțului meu în mod clar se află în apropierea mea.

Am fost acceptată în familia lui Dumnezeu. Eu și Tatăl iubim aceeași persoană: pe Isus. Dumnezeu mă iubește cu o dragoste de tipul agape – lipsită de egoism, dispusă la sacrificii și necondiționată. Reprezintă cea mai pură și înălțătoare formă de dragoste menționată în Biblie. Dacă Dumnezeu a ales să mă iubească astfel, cum pot eu refuza să iubesc o altă persoană – mai ales un copil – în același mod?

Este întotdeauna ușor? Bineînțeles că nu. Eu am avut mulți susținători care au stăruit în rugăciune pentru mine. Am citit tone de cărți și articole științifice despre creșterea copiilor vitregi. Am mers la un consilier creștin. La fel ca Dumnezeu, și tu vei face tot ce este necesar pentru viața copilului tău, pentru a-l încuraja să-și deschidă inima către tine și să te iubească. Nu este ușor, dar răsplata face să merite efortul.

Părinte bun, Tu ne iubești cu o dragoste agape! Ajută-ne să ne iubim copiii primiți prin alianță așa cum și Tu îi iubești! Îți mulțumesc că i-ai așezat pe acești oameni prețioși în viața noastră!

Mary Nell Rosenboom

More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.