„Lazăre, vino afară!”

„Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” … Atunci, Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit.” (Ioan 11:12,14)

În Betania, în casa lui Lazăr şi a celor două surori ale lui, Isus găsea deseori odihna necesară şi eliberarea de suspiciunea şi de invidia fariseilor mânioşi. Aici putea să vorbească nestingherit, cu simplitate, ştiind că va fi înţeles. Lor nu trebuia să le vorbească în pilde. De multe ori, Maria stătea la picioarele Sale, ascultându-L dornică, în timp ce Marta avea grijă ca toţi să se simtă bine.
Casa lor s-a umplut de tristeţe atunci când Lazăr s-a îmbolnăvit grav. Surorile i-au trimis vorbă lui Isus, convinse fiind că El avea să fie cel mai îngrijorat. El le-a răspuns că boala lui Lazăr „nu este spre moarte” (Ioan 11:4). Dar fratele lor a murit şi, în tot acest timp, Isus Îşi continua lucrarea obişnuită.
La patru zile de la moartea lui Lazăr, când Isus a ajuns în cele din urmă în Betania, surorile erau foarte mâhnite. Isus simţea împreună cu ele, dar ştia că, după ce El va fi săvârşit marea minune a învierii lui, cre­dinţa lor va străluci şi mai puternic. Lazăr, surorile lui, ucenicii şi chiar conducătorii evrei încăpăţânaţi aveau să primească dovada absolută că El era Dumnezeu şi Dătătorul vieţii.
Ajungând la mormânt, Isus a poruncit ca piatra să fie dată la o parte şi apoi l-a chemat cu glas tare pe prietenul Său să iasă din mormânt. Iar Lazăr a revenit la viaţă.

Un gând inspirat: „Isus plângea nu numai din cauza scenei din faţa Sa. Îl apăsa povara durerii veacurilor. […] Privind spre anii ce urmau să vină, vedea suferinţa şi întristarea, lacrimile şi moartea care trebuiau să fie partea oamenilor. Inima Lui era străpunsă de durerea întregii familii umane din toate timpurile şi din toate părţile lumii. Durerile omenirii păcătoase apăsau greu asupra sufletului Său şi, din dorinţa de a alina toată suferinţa, ochii I S-au umplut de lacrimi.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 534)

Mesajul zilei: Învierea lui Lazăr este o pregustare a învierii care va avea loc la revenirea Domnului Isus pe pământ, când El îi va chema pe sfinţii trecuţi la odihnă, ca să le dea viaţa veşnică.

Hristos, Lumina lumii, capitolul 58