Monday, 6 July 2026
Tradiţia
Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care îl spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu îl spurcă pe om. (Matei 15:19,20)
Cărturarii şi fariseii continuau să pună în calea lui Isus capcane legate de probleme precum păzirea Sabatului, îndreptându-şi atenţia asupra aparentei Sale ignorări a tradiţiilor, despre care ei considerau că ajută la păzirea Legii lui Dumnezeu. Printre cerinţele pe care le considerau cele mai importante se numărau cele referitoare la puritatea ceremonială – în special, cele care aveau de-a face cu hrana.
Ritualurile legate de hrană erau nenumărate. Atâta timp cât erau preocupaţi de nişte distincţii inutile pe care Dumnezeu nu le cerea, ei nu puteau să îşi îndrepte gândurile asupra marilor principii ale Legii. Hristos şi ucenicii Săi nu respectau spălările ceremoniale. Isus nu a făcut nicio încercare de a Se justifica sau de a le lua apărarea ucenicilor atunci când au fost acuzaţi de conducătorii religioşi. Din contră, El a vorbit despre atitudinea acelora care ţineau atât de mult la regulile omeneşti. A subliniat în mod deosebit atitudinea lor făţarnică în ceea ce priveşte respectul faţă de părinţi – enunţat de porunca a cincea – în contrast cu marea lor preocupare pentru spălarea rituală. El i-a acuzat că pun cerinţele lor mai presus de preceptele divine şi le-a explicat că întinarea vine din interior, nu din exterior. Fapta rea, gândul rău îi întinează pe oameni, nu neglijarea ritualurilor exterioare născocite de om.
Un gând inspirat: „Ori de câte ori solia adevărului atinge sufletele cu o putere deosebită, Satana îşi trimite agenţii pentru a începe o luptă asupra lucrurilor de mică însemnătate. […] Ori de câte ori se începe o lucrare bună, se găsesc şi batjocoritori gata să se certe cu privire la forme sau amănunte tehnice, pentru a îndepărta atenţia de la realităţile vii. Când simte că Dumnezeu lucrează într-un mod deosebit pentru el, poporul lui Dumnezeu să nu se lase atras în controverse care vor aduce numai ruina sufletelor. Problemele care trebuie să ne preocupe sunt: Am eu o credinţă mântuitoare în Fiul lui Dumnezeu? Este viaţa mea în armonie cu Legea divină?” (Hristos, Lumina lumii, pag. 396)
Mesajul zilei: Deşi există diferenţe de context, şi astăzi este tot atât de uşor să ne concentrăm atenţia asupra chestiunilor nesemnificative şi să neglijăm problemele spirituale importante.
Hristos, Lumina lumii, capitolul 42