Neemia 2
Neemia pleacă la Ierusalim
2
În luna Nisan, în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxe✦, pe când vinul era înaintea lui, l-am✦ luat și i l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist în prezența lui.
2
Împăratul mi-a zis: „De ce ai fața tristă? Nu ești bolnav, deci nu poate fi decât o întristare✦ a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică
3
și i-am răspuns împăratului: „Veșnic să trăiască împăratul✦! Cum să n-am fața tristă când cetatea✦ în care sunt mormintele părinților mei este în ruină și porțile ei sunt arse de foc?”
4
Și împăratul mi-a zis: „Ce anume ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor
5
și i-am răspuns împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea în care sunt mormintele părinților mei, ca s-o rezidesc!”
6
Împăratul, care o avea alături de el pe împărăteasă, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec și i-am hotărât✦ o vreme.
7
Apoi i-am zis împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale, să mi se dea scrisori pentru guvernatorii din Transeufratenaa, ca să-mi îngăduie să trec și să intru în Iuda,
8
precum și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile fortăreței Templului✦, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat ce am cerut, căci✦ mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9
M-am dus la guvernatorii din Transeufratena și le-am dat scrisorile împăratului, care trimisese cu mine niște căpetenii ale oștirii și călăreți.
10
Însă când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit lucrul acesta, s-au făcut foc și pară că venea un om să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia îmbărbătează poporul
11
Am✦ ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile.
12
După aceea, m-am sculat noaptea cu câțiva oameni, dar nu am spus nimănui ce-mi pusese Dumnezeul meu pe inimă să fac pentru Ierusalim. Nu adusesem cu mine niciun animal în afară de cel pe care călăream.
13
Am ieșit noaptea pe Poarta✦ Văii și m-am îndreptat spre Izvorul Balaurului și spre Poarta Gunoiului, cercetând zidurile Ierusalimului, care fuseseră sparte✦, și porțile arse de foc.
14
Am trecut pe la Poarta✦ Izvorului și pe la Iazul Regelui și nu era loc pe unde să treacă animalul care era sub mine.
15
Am urcat noaptea prin✦ valea și am cercetat zidul. Apoi am intrat iarăși pe Poarta Văii, întorcându-mă astfel.
16
Mai marii poporului nu știau unde fusesem și ce făcusem. Până în clipa aceea nu le spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici mai-marilor, nici vreunuia dintre cei care purtau vreo răspundere.
17
Atunci le-am zis: „Vedeți și voi starea nenorocită în care suntem: Ierusalimul este în ruine și porțile sunt arse de foc. Haideți să zidim iarăși zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de✦ ocară!”
18
Și le-am istorisit cum mâna✦ bună a Dumnezeului meu fusese peste mine și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Atunci, să ne apucăm să zidim!” Și au prins✦ curaja să înceapă această lucrare bună.
19
Dar când au auzit aceasta, Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, și Gheșem, arabul, și-au bătut joc✦ de noi și ne-au aruncat vorbe disprețuitoare, zicând: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați✦ împotriva împăratului?”
20
Și eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă! Noi, robii Săi, ne vom apuca să zidim, dar voi✦ n-aveți nici parte, nici drept, nici pomenirea în Ierusalim!”
Footnotes
- 2:7a Akk. ebir nāri, aram. ˁabar naharā, ebr. ˁēber hanāhār lit. „dincolo de Râu”. Referire la o provincie administrativă care se întindea de la malul vestic al Eufratului până la Marea Mediterană. În perioada neo-asiriană, zona de coastă a provinciei era delimitată de Tir la nord și de Gaza la sud. În perioada persană, zona a devenit parte din satrapia a cincea (Babilonia–Abr Nahara).
- 2:15a Ebr. nahal denumește în sens precis un ued (wadi), o vale prin care se scurg torenții creați de ploile sezoniere.
- 2:18a Lit. „și-au întărit mâinile”.
- 2:20a Ebr. zikkāron „amintire”, „semn palpabil care aduce aminte de ceva”. În context, termenul este folosit de Neemia pentru a exprima ideea că adversarii săi nu au legitimitatea necesară refacerii zidurilor Ierusalimului.