myBible logo myBible
My account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio not available for this version
Commentary

Evrei 1

1 După ce în vechime le-a vorbit părinților noștri prin profeți în multe rânduri✦ și în multe feluri,
2 la sfârșitul✦ acestor zile Dumnezeu ne-a vorbit✦ prin Fiul, pe✦ care L-a pus moștenitor a toate și prin✦ care a făcut lumeaa.
3 El, care✦ este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, care le ține✦ pe toate prin cuvântul Său puternic, după ce a făcut✦ curățirea păcatelor, S-a așezat✦ la dreapta Măririi, în locurile preaînalte,
4 ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a✦ moștenit un Nume mai minunat decât al lor.
5 Căci căruia dintre îngeri i-a spus Dumnezeu vreodată: Tu ești Fiul ✦ Meu, astăzi Te-am născut a? Și iarăși: Eu ✦ Îi voi fi Tată, și El Îmi va fi Fiu b?
6 Și iarăși, când aduce în lume pe Cel Întâi Născut✦, zice: Să I se închine toți ✦ îngerii lui Dumnezeu!a
7 Și dacă despre îngeri zice: El face pe îngerii Săi vânturi, și pe slujitorii Săi, flacără de foc a,
8 despre Fiul zice: Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci; toiag de dreptate este toiagul domniei Tale.
9 Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a ✦ uns cu untdelemn de bucurie mai presus de tovarășii Tăi. a
10 Și: La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11 Ele ✦ vor pieri, dar Tu rămâi; toate ca o haină se vor învechi;
12 Ca pe o manta le vei înfășura, ca pe o haină, și se vor schimba, dar Tu ești același, și anii Tăi nu se vor sfârși. a
13 Și căruia dintre îngeri i-a spus El vreodată: Șezi ✦ la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi reazem picioarelor Tale a?
14 Nu sunt✦ toți duhuri slujitoare, trimise în slujba celor care vor moșteni✦ mântuirea?

Footnotes

  1. 1:2a Gr. aiṓnas „veacurile” sau „lumile”. Același termen este folosit și în Evr. 11:3.
  2. 1:5a Ps. 2:7.
  3. 1:5b 2Sam. 7:14. 1Cr. 17:13.
  4. 1:6a Dt. 32:43 (Septuaginta): „Să I se închine toți fiii lui Dumnezeu.” Fragmentul nu are corespondent în textul masoretic.
  5. 1:7a Ps. 104:4 (Septuaginta Ps. 103:4).
  6. 1:9a Ps. 45:6,7.
  7. 1:12a Ps. 102:25-27.
  8. 1:13a Ps. 110:1.
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.