Geneza 24
Rebeca, cerută în căsătorie pentru Isaac
24
Avraam✦ era bătrân, înaintat în zile, dar DOMNUL îl binecuvântase✦ în toate.
2
Avraam a zis celui mai bătrân✦ slujitor din casa lui, celui care îi chivernisea✦ toate averile: „Te rog, pune-ți✦ mâna sub coapsa mea,
3
ca să te pun să juri✦ pe DOMNUL, Dumnezeul cerului și al pământului, că✦ nu-i vei lua fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților în mijlocul cărora locuiesc,
4
ci✦ te vei duce în țara mea,✦ la rudele mele, ca să îi iei nevastă fiului meu Isaac!”
5
Slujitorul i-a răspuns: „Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în țara aceasta. Va trebui oare să-l duc numaidecât pe fiul tău în țara de unde ai ieșit tu?”
6
Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să-l duci pe fiul meu acolo!
7
DOMNUL, Dumnezeul cerului, care✦ m-a scos din casa tatălui meu și din ținutul meu de baștină, care mi-a vorbit și mi-a jurat zicând: «Seminței✦ tale îi voi da țara aceasta», El îl va✦ trimite pe îngerul Său înaintea ta și îi vei lua de acolo o nevastă fiului meu.
8
Iar dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei✦ fi dezlegat de jurământul acesta față de mine. Dar pe fiul meu cu niciun chip să nu-l duci acolo!”
9
Slujitorul și-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i-a jurat că va face după cuvântul lui.
10
Slujitorul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având✦ cu el tot felul de daruri de la stăpânul său. S-a sculat și a plecat către Aram-Naharaima, în cetatea✦ lui Nahor.
11
A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, în afara cetății, lângă fântână. Era pe înserate, la ceasul când ies femeile✦ să scoată apă.
12
El a zis: „DOAMNE, Dumnezeul✦ stăpânului meu, Avraam, te rog, călăuzește-mă✦ Tu astăzi și arată bunăvoință față de stăpânul meu, Avraam!
13
Iată, eu stau✦ la izvorul de apă, și fiicele✦ oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14
Fă Tu ca fata căreia îi voi zice: «Apleacă-ți, te rog, vadra, ca să beau» și care va răspunde: «Bea, și am să dau de băut și cămilelor tale» să fie aceea pe care ai hărăzit-o pentru robul Tău Isaac! Și prin aceasta✦ voi ști că ai arătat bunăvoință față de stăpânul meu.”
15
Nici nu sfârșise el de vorbit și iată, a ieșit cu vadra pe umăr Rebeca, fiica lui Betuel, fiul Milcăi✦, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16
Fata era✦ foarte frumoasă la chip; era fecioară și nu se apropiase de ea niciun bărbat. Ea a coborât la izvor, și-a umplut vadra și a urcat înapoi.
17
Slujitorul a alergat înaintea ei și i-a zis: „Te rog, dă-mi să beau puțină apă din vadra ta!”
18
„Bea, domnul meu!”, a răspuns✦ ea. Și îndată a plecat vadra pe mână și i-a dat să bea.
19
Și după ce i-a dat să bea pe săturate, a zis: „Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura.”
20
A vărsat degrabă vadra în adăpătoare și a alergat iarăși la fântână ca să scoată apă; și a scos pentru toate cămilele lui.
21
Omul o privea cu luare-aminte, în tăcere, ca să afle dacă DOMNUL✦ i-a dat sau nu izbândă în călătorie.
22
Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă✦ pentru nas, de aur, de o jumătate de siclu în greutate, și două brățări de zece sicli de aur
23
și a zis: „Spune-mi, te rog: a cui fată ești? Oare este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămânem peste noapte?”
24
Ea a răspuns: „Eu sunt✦ fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care i l-a născut lui Nahor.”
25
Și a adăugat: „Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de găzduit peste noapte!”
26
Atunci, omul✦ s-a plecat și s-a închinat DOMNULUI,
27
zicând: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul✦ stăpânului meu, Avraam, care nu și-a îndepărtat harul✦ și credincioșia de la stăpânul meu! DOMNUL m-a condus✦ la casa fraților stăpânului meu!”
28
Tânăra a alergat și le-a istorisit celor din casa mamei sale cele întâmplate.
29
Rebeca avea un frate, pe nume Laban✦, și Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. (
30
Văzuse veriga pentru nas și brățările de pe mâinile surorii sale și o auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Așa mi-a vorbit omul acela.”) A venit deci la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31
și i-a zis: „Vino, binecuvântatul✦ DOMNULUI! De ce stai afară, când eu am pregătit casa și loc pentru cămile?”
32
Omul a intrat în casă și a dat jos încărcătura de pe cămile, iar Laban a dat✦ paie și nutreț cămilelor și a adus apă pentru spălarea picioarelor omului aceluia și ale oamenilor care erau cu el.
33
Apoi i s-a pus dinainte mâncare, dar el a zis: „Nu mănânc✦ până nu spun ce am de spus!” „Spune!”, a zis Laban.
34
Atunci, el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
35
DOMNUL l-a binecuvântat mult✦ pe stăpânul meu, care a ajuns mare. I-a dat oi și boi, argint și aur, robi și slujnice, cămile și măgari.
36
Sara, nevasta stăpânului meu, i-a născut✦ un fiu la bătrânețe, și lui i-a dat el tot ce are.
37
Stăpânul✦ meu m-a pus să jur, zicând: «Să nu iei fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților, în țara cărora locuiesc,
38
ci✦ să te duci în casa tatălui meu și la familia mea, ca să îi iei nevastă fiului meu!»
39
Eu✦ i-am zis stăpânului meu: «Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze.»
40
Și el mi-a răspuns✦: «DOMNUL, înaintea✦ căruia umblu, îl va trimite pe îngerul Său cu tine, îți va da izbândă în călătorie și îi vei lua fiului meu o nevastă din familia mea, din casa tatălui meu.
41
Vei✦ fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci numai dacă te vei duce la familia mea și nu ți-o vor da; numai atunci vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci!»
42
Eu am ajuns astăzi la izvor și am zis: «DOAMNE✦ Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoiești să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac,
43
iată, eu✦ stau la izvorul de apă. Fata care va ieși să scoată apă și căreia îi voi zice: ‘Dă-mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta’
44
și care îmi va răspunde: ‘Bea tu însuți și voi adăpa și cămilele tale’, fata aceea să fie nevasta pe care a hărăzit-o DOMNUL pentru fiul stăpânului meu!»
45
Nici nu sfârșisem✦ de vorbit✦ în inima mea și iată, Rebeca a ieșit cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor și a scos apă. Eu i-am zis: «Te rog, dă-mi să beau!»
46
Ea și-a plecat îndată vadra de pe umăr și a zis: «Bea, și voi da de băut și cămilelor tale!» Am băut, și ea a dat de băut și cămilelor mele.
47
Eu am întrebat-o și am zis: «A cui fiică ești?» Ea a răspuns: «Sunt fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care i l-a născut Milca.» I-am pus✦ inelul în nas și brățările la mâini.
48
Apoi m-am plecat✦ și m-am închinat DOMNULUI și L-am binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care m-a condus pe calea cea bună, ca să o iau pe fiica fratelui✦ stăpânului meu pentru fiul lui.
49
Acum, dacă vreți să arătați bunăvoință✦ și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți-mi; dacă nu, spuneți-mi iarăși, ca s-o iau la dreapta sau la stânga!”
50
Laban și Betuel au răspuns: „De la DOMNUL✦ vine lucrul acesta; noi nu-ți mai putem spune✦ nici rău, nici bine.
51
Iată, Rebeca este✦ înaintea ta; ia-o și du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus DOMNUL!”
52
Când a auzit slujitorul lui Avraam cuvintele lor, s-a închinat DOMNULUI până la pământ✦.
53
Slujitorul a scos giuvaiere✦ de argint și de aur și veșminte, pe care le-a dat Rebecăi. Le-a dat, de asemenea, daruri bogate✦ fratelui ei și mamei ei.
54
Apoi el și oamenii care erau împreună cu el au mâncat și au băut; și au rămas peste noapte. Dimineața, când s-au sculat, slujitorul a zis: „Îngăduiți-mi✦ să mă întorc la stăpânul meu!”
55
Fratele și mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
56
El le-a răspuns: „Nu mă țineți în loc, acum când DOMNUL mi-a dat izbândă în călătoria mea; îngăduiți-mi să plec și să mă duc la stăpânul meu!”
57
Atunci, ei au răspuns: „S-o chemăm pe tânără și să aflăm din gura ei!”
58
Au chemat-o deci pe Rebeca și i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Mă duc”, a răspuns ea.
59
Și i-au lăsat să plece pe Rebeca, sora lor, pe doica✦ ei, pe slujitorul lui Avraam și pe oamenii lui.
60
Au binecuvântat-o pe Rebeca și i-au zis: „Sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii✦, și seminția✦ ta să stăpânească cetateaa vrăjmașilor ei!”
61
Rebeca și slujnicele ei s-au sculat, au încălecat pe cămile și l-au urmat pe omul acela. Astfel, slujitorul a luat-o pe Rebeca și a plecat.
62
Isaac se întorsese de la Beˀer-Lahai-Roí✦ și locuia în ținutul Neghev.
63
Într-o seară, pe când ieșise să cugete✦ pe câmp la lăsarea serii, a ridicat ochii, s-a uitat și, iată, veneau niște cămile.
64
Rebeca a ridicat și ea ochii, l-a zărit pe Isaac, s-a dat✦ jos de pe cămilă
65
și i-a zis slujitorului: „Cine este omul acesta care vine în întâmpinarea noastră pe câmp?” Slujitorul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci, ea și-a luat vălul și s-a acoperit.
66
Slujitorul i-a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
67
Isaac a dus-o pe Rebeca în cortul Sarei, mama sa; a luat-o pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat✦ Isaac pentru pierderea mamei sale.