Geneza 13

1

Avram s-a suit din Egipt. Datorită îndurării lui Dumnezeu, Avram s-a întors cu bine din Egipt împreună cu soţia sa, cu familia şi tot ce avea. Menţiunea despre Lot ca întorcându-se cu Avram îl pregăteşte pe cititor pentru raportul care urmează despre legăturile dintre Lot şi unchiul său. Destinaţia lor imediată a fost Negeb, regiunea de sud a Palestinei, care se întinde de la Cadeş-Barnea în sud până la Hebron în nord, cu Beer-Şeba la mijloc (vezi comentariul pentru cap. 12,9).

2

Avraam era foarte bogat. Cuvântul tradus aici bogat înseamnă literal greu, folosit în sensul de a fi încărcat cu avuţii. Deşi era bogat înainte de a merge în Egipt, Avram s-a întors înapoi cu averile mult sporite, datorită generozităţii lui Faraon. Biblia aminteşte pentru prima dată aurul şi argintul ca metale preţioase şi faptul că de a le poseda îl îmbogăţeşte pe om. Avram poate că avusese argint când a părăsit Mesopotamia, ţară bogată în acest metal, însă aurul probabil că a ajuns la el din Egipt, ţara cea mai bogată în mine de aur din antichitate. Aproximativ pe la jumătatea mileniului al doilea î.Hr,. guvernatorii asiatici cereau aur aproape în fiecare scrisoare pe care o scriau către Faraon. În general, se credea că aurul era tot atât de abundent în Egipt ca pietrele. Mormintele unor conducători fenicieni din Byblos, descoperite recent, conţineau multe daruri preţioase de la egipteni din secolul al XIX-lea şi al XVIII-lea î.Hr. Vase frumoase, cutii, ornamente şi alte obiecte de lux s-ar putea să fi fost incluse în darul pe care l-a primit Avram de la Faraon.

3

Până la Betel. Traversând partea sudică a ţării, Avram a revenit prin împrejurimile Betel-ului, unde el tăbărâse mai înainte. Cuvântul tradus aici a mers înseamnă opriri sau locuri unde şi-a întins cortul. Aceasta indică nu o călătorie directă, continuă, din Egipt prin ţara sudică până la Betel, ci o călătorie făcută în etape, de la o regiune cu păşuni la alta, în direcţia generală a Betel-ului (vezi cap. 12,8).

4

În locul unde era altarul. Moise scoate în evidenţă întoarcerea lui Avram la un loc în care mai înainte condusese un serviciu divin public. Betel-ul era scump inimii lui din cauza sfintei amintiri a comuniunii de care s-a bucurat acolo cu Domnul. Poate că, de asemenea, el s-a aşteptat să găsească urechi gata să asculte şi inimi binevoitoare printre oamenii de primprejur, care aveau să-şi amintească de şederea lui acolo mai înainte. Aşezarea fiecărei tabere a lui Avram a fost marcată de un altar de la care canaaniţii care cutreierau ţara au învăţat despre adevăratul Dumnezeu şi unde, după ce Avram pleca mai departe, ei se întorceau pentru a I se închina Lui (PP 128). Un punct principal de luat în seamă la alegerea unui cămin era locul unde era altarul.

5

Verset ce nu a fost comentat.

6

Averile lor erau aşa de mari. Prosperitatea unchiului s-a revărsat asupra nepotului. Lot, singurul membru din familia lui Terah care ascultase de porunca lui Dumnezeu de a pleca în Canaan, s-a împărtăşit de binecuvântarea făgăduită lui Avram. Deoarece ţara era deja ocupată de canaaniţi şi munţii Canaanului erau abundent împăduriţi, aşa cum arată vechile rapoarte, existau doar puţine părţi din ţară cu păşuni permanente pentru marile turme şi cirezi ale noilor veniţi.

7

Ceartă. Lipsa de păşuni accesibile şi câteodată şi lipsa de apă a dat naştere la ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi aceia ai lui Lot. Natural că fiecare ceată dorea să vadă averile stăpânului său prosperând.

Canaaniţii şi Fereziţii. În alte pasaje, fereziţii sunt menţionaţi împreună cu canaaniţii (vezi Geneza 34,30; Judecători 1,4, 5) şi sunt adesea enumeraţi împreună cu alte triburi care au ocupat Canaanul în timpurile patriarhale (Geneza 15,19-21; Exod 3,8, 17; 23,23; etc.). Mulţi comentatori au crezut că fereziţii erau locuitori ai satelor (ebraicul perazi locuitori ai pământului deschis, Estera 9,19), în contrast cu canaaniţii care locuiau în cetăţile întărite. Legătura fereziţilor cu alte naţiuni din Palestina este incertă, deoarece ei nu apar nici în tabela naţiunilor din cap. 10, nici în izvoarele extrabiblice.

8

Să nu fie ceartă. Probabil că certurile păzitorilor de vite s-au reflectat în atitudinea şi purtarea lui Lot. Dorind să îndepărteze neînţelegerea şi duşmănia dintre el şi nepotul său, Avram a propus despărţirea turmelor şi cirezilor lor ca o soluţie a dificultăţii. Ţinând seama de faptul că Lot era mai tânăr şi că întreaga ţară îi fusese făgăduită lui Avram, felul cum s-a purtat el cu Lot dă pe faţă un adevărat spirit generos. Nobleţea de suflet descoperită cu această ocazie se află într-un puternic contrast cu slăbiciunea de caracter de care dăduse dovadă, cu puţin timp înainte, în Egipt. Avram sa dovedit a fi un om al păcii.

Suntem fraţi. Avram şi-a dat seama de influenţa nefastă pe care ura şi cearta dintre el şi Lot avea să o aibă asupra naţiunilor din jur. Nimic nu avea să zădărnicească cu mai mult efect planul lui Dumnezeu de a evangheliza naţiunile din Canaan, decât continua neînţelegere dintre cele două familii. Deşi, dintre cei doi, Avram era cel mai în vârstă, el nu a profitat de prioritatea de vârstă şi de poziţia lui pentru a face revendicări preferenţiale. Referirea la sine şi la Lot ca fraţi avea ca scop să-i asigure nepotului său egalitate de poziţie şi tratament. El a căutat să îndepărteze orice îndoială pe care putea să o aibă Lot cu privire la sinceritatea intenţiilor unchiului său.

9

Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Deşi a fost hotărât ca moştenitor al întregii ţări, Avram a dat pe faţă adevărată umilinţă, subordonând propriile interese acelora ale lui Lot şi îngăduindu-i, astfel, să ia din ţară atât de mult cât dorea. Avram a renunţat la propriile drepturi de dragul păcii, dar, procedând în felul acesta, a câştigat cel mai mare respect al nostru. El a dat dovadă de generozitate, bunătate sufletească, un caracter vrednic de urmat. A proceda altfel decât cum a făcut, ar fi trebuit să urmeze după principiile egoiste care îi stăpânesc de obicei pe oameni în relaţiile cu alţii. Însă un om spiritual trăieşte în conformitate cu principii mai înalte şi priveşte dincolo de foloasele vremelnice ale acestei lumi spre câştiguri veşnice. Aşa a făcut Avram, zădărnicind scopul lui Satana de a naşte neînţelegere şi ceartă între el şi nepotul său.

10

Toată Câmpia Iordanului. Mai puţin nobil decât unchiul său, Lot a căutat de îndată să profite de ofertă. În mintea lui, el a privit ţara atât de departe cât putea să o facă. El a observat Câmpia Iordanului, numită kikkar în vremurile cele vechi, astăzi el-Ghor, şi a văzut că era bine udată. Lot, un cetăţean al Mesopotamiei, unde râurile şi canalele dădeau o mare fertilitate pământului, nu ar fi putut să greşească în a compara fosta patrie cu ţara muntoasă şi, în aparenţă, mai puţin fertilă, în care venise. Avram îl convinsese să vină în Canaan, cugeta el, şi prin urmare, trebuia să se asigure că va fi instalat după plac.

Palestina de apus nu are râuri vrednice de a fi numite. Singurul râu mai de seamă este Iordanul, iar cei mai mulţi dintre afluenţii lui curg dinspre răsărit. Cu izvorul său în munţii Anti-Libanului, Iordanul îşi varsă mai întâi apele sale în lacule Hule din Galilea superioară, aproximativ la 2 m şi ceva peste nivelul mării. Pierzând apoi repede din altitudine, intră în Marea Galileii, la 16 km sud de lacul Hule, 20,5 m sub nivelul mării. Părăsind Marea Galileii, Iordanul merge vreo 105 km, în zbor de pasăre până la Marea Moartă. Însă pe distanţa aceasta, el şerpuieşte vreo 320 de km., intrând în Marea Moartă la o altitudine de 383 m sub nivelul mării. Cu albia adâncă, aşezată între munţii de vest ai Palestinei şi platoul înalt al Transiordaniei, toată valea Iordanului are o climă tropicală tot anul, cu o fertilitate corespunzătoare.

Sodoma şi Gomora. Cele două cetăţi păcătoase, Sodoma şi Gomora, sunt puse pentru prima dată în legătură cu averile lui Lot. Aceste cetăţi se pare că au fost aşezate în partea de sud a Mării Moarte, care pe timpul lui Avram era mult mai mică decât acum (vezi comentariul pentru cap. 14,3 şi 19,24.25). Deci valea în care se aflau aceste cetăţi probabil că este inclusă de Moise în expresia câmpia Iordanului numită în versetul 12 simplu câmpia.

Ca o grădină a Domnului. Valea cea roditoare a Iordanului, cu vegetaţia ei tropicală, se părea favorabilă, comparată cu ceea ce Moise auzise despre paradisul de mult pierdut, şi cu fertila deltă a Nilului pe care, nu de mult, Lot şi Avram o părăsiseră.

11

Lot şi-a ales. Ademenit de frumuseţea şi fertilitatea ei şi neţinând cont de alte lucruri, Lot a ales valea Iordanului ca viitor domiciliu al său. Împins de egoism şi călăuzit numai de propriile înclinaţii şi de vederea unui avantaj vremelnic, Lot a luat hotărârea fatală a vieţii sale. Această hotărâre l-a dus printr-o serie de experienţei nefericite, care au pus în pericol viaţa sa, sufletul său şi familia sa. Lăsându-l pe Avram la Betel, Lot şi familia sa au plecat spre răsărit.

12

Şi-a întins corturile până la Sodoma. Doritor să se aşeze în imediata apropiere a cetăţilor din valea Iordanului, de a căror bogăţie el spera să aibă parte, Lot se află în evident contrast cu unchiul său, care a rămas toată viaţa un peregrin (vezi Evrei 11,9). Experienţa lui Lot este o lecţie pentru creştinul care este ispitit să aleagă asociaţii pământeşti în schimbul fericirii eterne. Mai întâi el a văzut şi apoi a ales ceva ce a plăcut ochilor săi. Întinzându-şi corturile până la Sodoma, în cele din urmă a intrat în ea şi s-a aşezat acolo (vezi Geneza 14,12; 19,1). Deşi el însuşi era credincios, alegerea lui fatală a însemnat pierderea aproape a fiecărui lucru drag lui (PP 168).

13

Oamenii din Sodoma. Este clar că oamenii pe care Lot i-a ales de vecini erau deja păcătoşi când Lot şi-a aşezat căminul său între ei. Stricăciunea cea mai mare se află adesea printre oamenii aşezaţi în cele mai fertile regiuni, care se bucură de foloasele unei civilizaţii înaintate. Aşa este ingratitudinea naturii omeneşti, încât tocmai acolo unde darurile lui Dumnezeu sunt revărsate în modul cel mai abundent, oamenii Îl uită mai întâi (vezi Osea 4,7; 10,1). Unul dintre pericolele morale ale progresului este că oamenii devin atât de mulţumiţi de lucrurile acestei lumi prezente încât nu simt nevoia de Dumnezeu.

14

Ridică-ţi ochii. Aceasta este a patra ocazie în care Dumnezeu S-a adresat direct patriarhului. Fiecare dintre aceste ocazii a însemnat o criză în viaţa lui. Desigur că, aprobând despărţirea lui Lot de Avram, Dumnezeu l-a invitat din nou pe Avram să privească asupra ţării care urma să-i aparţină în mod definitiv lui şi urmaşilor lui. Porunca divină: Ridică-ţi ochii trebuie să-i fi amintit lui Avram de Lot, care nu de mult şi-a ridicat ochii şi a văzut toată câmpia Iordanului (v.10). Deşi Lot îşi alesese acea porţiune care se arăta a fi cea mai bună parte a ţării, lui Avram i s-a spus că cu timpul aceasta va aparţine în întregime urmaşilor săi.

15

În veac. Făgăduinţa lui Dumnezeu este de neschimbat. După cum sămânţa lui Avram avea să existe pentru veşnicie înaintea lui Dumnezeu, tot astfel Canaanul urma să fie patria lor pentru totdeauna. Această făgăduinţă, făcută la început cu privire la descendenţii trupeşti ai lui Avram, este în schimb acordată cu bunăvoinţă adevăraţilor descendenţi spirituali ai săi, familiei celor credincioşi (vezi Galateni 3,29). Prin urmare, această făgăduinţă nu a exclus expulzarea seminţei necredincioase din ţara Canaanului.

16

Ca pulberea pământului. Aceasta este o repetare a făgăduinţei de mai înainte, că Avram avea să fie tatăl unui neam mare (cap. 12,2). Făgăduinţa este exprimată în închipuirea mult mai colorată a Orientului, comparând acum sămânţa lui Avram cu pulberea pământului care nu se poate număra, după cum mai târziu o compară cu stelele cerului (cap. 15,5).

17

Verset ce nu a fost comentat.

18

Stejarii lui Mamre. Ascultând de instrucţiunile lui Dumnezeu, Avram a pornit din nou la drum. Dacă el a crezut literal cuvântul lui Dumnezeu, această călătorie l-a purtat, treptat, de-a lungul şi de-a latul ţării. În cele din urmă, Avram şi-a întins cortul lângă un crâng aproape de Hebron. Cuvântul ebraic ’elone, tradus câmpie în KJV, trebuia să fie redat prin stejari (vezi comentariul pentru cap. 12,6). Aici este folosit pluralul şi se arată în mod clar prin prezenţa unui număr de copaci mari. Această pădurice aparţinea unui conducător de trib amorit, Mamre, care mai târziu a devenit prietenul şi aliatul lui Avram (cap. 14,13.24).

Care sunt lângă Hebron. Cetatea Hebron este aşezată la peste 35 de km sud de Ierusalim pe drumul spre Beer-Şeba. Aceasta este o cetate foarte veche, fiind zidită cu şapte ani înainte de Ţoan (Tanis) din Egipt (Numeri 13,22). Deoarece data întemeierii Tanisului egiptean nu este cunoscută, această afirmaţie cronologică din cartea Numerilor este, din nefericire, lipsită de însemnătate pentru noi. Numele de Hebron a fost folosit într-o perioadă mai târzie. Pe vremea patriarhilor ea a fost cunoscută ca Chiriat-Arba sau cetatea din Arba (vezi Geneza 23,2; Iosua 14,15). Acesta este unul din multele cazuri în care scriitorii Bibliei favorizează nume contemporane ca să facă istoria mai pe înţelesul cititorilor lor.

Un altar Domnului. Ca şi mai înainte la Sihem (Geneza 12,7) şi la Betel (cap. 12,8) Avram a ridicat din nou un altar. Fiecare memorial pentru adevăratul Dumnezeu exprima recunoştinţa pentru îndurările Sale şi credincioşia faţă de principiile Sale. Faptul că vecinii amoriţi şi hetiţi ai lui Avram au ajuns prietenii săi (cap. 14,13.24; 23,7-17) poate că se datora influenţei sale sănătoase asupra lor. Se poate, de asemenea, ca ei să fi apreciat, până la un anumit punct, cel puţin faptul că binecuvântarea lui Dumnezeu era asupra lui, şi au simţit că ei s-ar putea împărtăşi de ea împreună cu el (vezi cap. 12,3). Trebuie că în inimile lor s-a stârnit convingerea că Dumnezeul căruia I se închina şi ÎI slujea Avram era într-adevăr adevăratul Dumnezeu, Creator al cerului şi al pământului. Mărturia lui Avram prin învăţătură şi exemplu în mod sigur că nu a fost fără rezultate (PP 128).Comentariile lui Ellen G. White

1-18 PP 132-134

8-11 ML 192

10 PK 229; PP 156, 174

10,11 4T 110

10-13 PP 133

12 Ev 78; MYP 419; PK 229

14-16 SR 76