Eclesiastul 1
Mersul tuturor lucrurilor
1
Cuvintele Eclesiastului✦, fiul lui David, regele Ierusalimului.
2
O, deșertăciunea a✦ deșertăciunilor! – zice Eclesiastul. O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul✦ este deșertăciune.
3
Ce✦ folos are omul din toată osteneala lui de care are parte sub soare?
4
Un neama pleacă, altul vine, dar✦ pământul dăinuie în veac.
5
Soarele✦ răsare și soarele apune, zorește către locul lui, de unde răsare din nou.
6
Vântul✦ bate spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte, roată-roată bate vântul, la ocolurile sale se tot întoarce.
7
Toate✦ râurile curg în mare, și marea nu se umple: din locul spre care curg, de acolo își reîncep cursul.
8
Toate cuvintele sunt secătuite, nimeni nu le mai poate rosti; ochiul✦ nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
9
Ce✦ a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
10
Dacă s-ar spune despre vreun lucru: „Iată ceva nou!”, demult exista deja, în veacurile dinaintea noastră.
11
Nu-și mai aduce aminte nimeni de cei din vechime. Și nici de cei care vor urma nu-și va mai aduce aminte nimeni dintre cei care vor veni după ei.
Deșertăciunea tuturor lucrurilor
12
Eu✦, Eclesiastul, am fost rege peste Israel, la Ierusalim.
13
Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se petrece sub cer: iată o îndeletnicire✦ anevoioasă pe care le-o dă Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se frământe cu ea.
14
Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt!
15
Ce este✦ strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi pus la socoteală.
16
Mi-am zis în inima mea: „Iată, eu am sporit și am adunat✦ mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea peste Ierusalim, și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoaștere.”
17
Mi-am pus inima✦ să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia, dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt.
18
Căci în✦ multă înțelepciune este și mult zbucium, și cine adună cunoaștere adună durere.
Footnotes
- 1:2a Ebr. heḇel „abur”, „suflare” este folosit uneori pentru a sublinia caracterul trecător și nesemnificativ al omului (Ps. 39:5,6,11; 144:4). În Eclesiastul termenul este folosit ca noțiune abstractă pentru a denumi deșertăciunea, zădărnicia sau chiar absurdul situațiilor de viață în care se poate găsi un om. Departe de a avea o perspectivă nihilistă, autorul nu folosește niciodată termenul cu referire la Dumnezeu sau la universul creat.
- 1:4a Ebr. dōr „generație”.