myBible logo myBible
My account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio not available for this version
Commentary

1 Cronici 9

Locuitorii Ierusalimului după întoarcerea din exil

9 Tot✦ Israelul a fost înscris în spițele de neam și trecut în Cartea Regilor lui Israel. Și Iuda a fost exilat în Babilon din pricina necredincioșiei lui.
2 Cei dintâi✦ locuitori care au locuit în moșiile lor, în cetățile lor, erau israeliții, preoții, leviții și slujitorii✦ Templuluia.
3 La Ierusalim✦ au locuit urmași de-ai lui Iuda, de-ai lui Beniamin, de-ai lui Efraim și de-ai lui Manase.
4 Urmași de-ai lui Pereț, fiul lui Iuda: Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani.
5 Dintre șiloniția: Asaia, întâiul născut, și urmașii acestuia.
6 Urmași de-ai lui Zerah: Ieuel și frații săi, șase sute nouăzeci.
7 Urmași de-ai lui Beniamin: Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Hasenua;
8 Ibneia, fiul lui Ieroham; Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri; Meșulam, fiul lui Șefatia, fiul lui Reuel, fiul lui Ibnia
9 și frații lor, după spițele lor de neam, nouă sute cincizeci și șase. Toți oamenii aceștia erau capi de familie în casele lor părintești.

Preoții

10 Dintre✦ preoți: Iedaia; Iehoiarib; Iachin;
11 Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, mai-marele Casei lui Dumnezeu;
12 Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia; Maesai, fiul lui Adiel, fiul lui Iahzera, fiul lui Meșulam, fiul lui Meșilemit, fiul lui Imer,
13 și frații lor, căpetenii ale caselor lor părintești, o mie șapte sute șaizeci, oameni viteji, puși în slujba Casei lui Dumnezeu.

Leviții și slujbele lor

14 Dintre leviți: Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azricam, fiul lui Hașabia, dintre fiii lui Merari;
15 Bacbacar; Hereș; Galal; Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri, fiul lui Asaf;
16 Obadia, fiul lui Șemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun; Berechia, fiul lui Asa, fiul lui Elcana, care locuia în satele netofatiților.
17 Și ușierii: Șalum, Acub, Talmon, Ahiman și frații lor; Șalum era căpetenia lor
18 și, până astăzi, el este la poarta regelui, la răsărit. Aceștia sunt ușierii taberelor urmașilor lui Levi.
19 Șalum, fiul lui Core, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Core, și frații săi din casa tatălui său, coreiții, împlineau slujba de străjeri ai pragurilor cortului; părinții lor păziseră intrarea în tabăra DOMNULUI,
20 iar Fineas✦, fiul lui Eleazar, fusese căpetenia lor, și DOMNUL era cu el.
21 Zaharia, fiul lui Meșelemia, era ușier la intrarea Cortului Întâlnirii.
22 De toți erau două sute doisprezece, aleși ca ușieri ai pragurilor și înscriși în spițele de neam, după satele lor. David și✦ văzătorul✦ Samuel îi puseseră în slujba lor.
23 Ei și urmașii lor erau străjeri la porțile Casei DOMNULUI, adică ale Casei Cortului.
24 Erau ușieri puși în cele patru direcții: răsărit, apus, miazănoapte și miazăzi.
25 Frații lor, care locuiau în satele lor, trebuiau să vină din când în când la ei,✦ timp de șapte zile.
26 Acești patru viteji dintre ușieri, care erau leviți, aveau sub supraveghere încăperile și vistieriile Casei lui Dumnezeu.
27 Ei își petreceau nopțile în jurul Casei lui Dumnezeu, pe care trebuiau s-o deschidă în fiecare dimineață.
28 Unii dintre ei aveau grijă de uneltele pentru slujbă, pe care le numărau la intrare și la ieșire.
29 Alții erau puși să păzească toate uneltele și vasele sfinte, cu floarea făinii, cu vin, cu untdelemn, cu tămâie și cu mirodenii.
30 Dintre fiii preoților, unii pregăteau amestecul de mirodenii✦.
31 Matitia, unul dintre leviți, întâiul născut al lui Șalum, coreitul, se îngrijea de✦ lipii.
32 Dintre frații lor, dintre chehatiți, erau unii care aveau sarcina să pregătească pâinile✦ pentru înfățișare, în fiecare sabat.
33 Iar cântăreții✦, capi de familie ai leviților, locuiau în încăperile de la Templu, scutiți de alte sarcini, pentru că ei erau zi și noapte la datorie.
34 Aceștia sunt capii de familie ai leviților, capi după spițele lor de neam. Ei locuiau la Ierusalim.

Locuitorii din Gabaon și urmașii lui Saul

35 Ieiel, tatăl lui Gabaon, locuia la Gabaon. Numele nevestei lui era Maaca✦.
36 Fiul său întâi născut a fost Abdon, după care au urmat: Țur, Chiș, Baal, Ner, Nadab,
37 Ghedor, Ahio, Zaharia și Miclot.
38 Miclot l-a născut pe Șimam. Ei locuiau la Ierusalim, împreună cu frații lor.
39 Ner✦ l-a născut pe Chiș; Chiș l-a născut pe Saul; Saul i-a născut pe Ionatan, pe Malchi-Șua, pe Abinadab și pe Eșbaal.
40 Fiul lui Ionatan: Merib-Baal. Merib-Baal l-a născut pe Mica.
41 Fiii lui Mica: Piton, Melec și Tahrea.
42 Ahaz✦ l-a născut pe Iadaa; Iada i-a născut pe Alemet, pe Azmavet și pe Zimri; Zimri l-a născut pe Moța;
43 Moța l-a născut pe Bina. Fiul său a fost Refaia; Elasa a fost fiul său; Ațel a fost fiul său.
44 Ațel a avut șase fii, ale căror nume erau: Azricam, Bocru, Ismael, Șearia, Obadia și Hanan. Aceștia sunt fiii lui Ațel.

Footnotes

  1. 9:2a Ebr. nǝṯinim, „cei dăruiți”, termen derivat de la verbul nātan „a da”, „a dărui”. Una dintre cele cinci categorii de oameni care slujeau la Templu, alături de preoți, leviți, păzitori ai porților și cântăreți.
  2. 9:5a Adică urmași ai lui Șela (Num. 26:20).
  3. 9:42a Lecțiune septuagintală. TM: „Iara”.
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.