„Taci, fii liniștită!”
24 → 30 mai 2026
Text de memorat
„[...] Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi” (2 Corinteni 13:11).
Povestire
Barca a plecat. Stelele au început să sclipească, iar cerul se întuneca. Isus era foarte obosit. S-a întins și S-a culcat în partea din spate a bărcii. Barca se legăna încet pe valuri (leagănă încet copilul). O briză ușoară Îi gâdila fața. Era liniște, iar Isus a adormit adânc (așază-ți capul pe mâini, ținând palmele împreunate).
Dintr-odată, niște nori mari au acoperit luna. Briza blândă a început să sufle din ce în ce mai puternic (suflă, imitând șuierul vântului). Valurile au început să se înalțe. Dar Isus dormea. Barca a început să se legene din ce în ce mai repede. Valurile mari au început să se izbească de barcă (bate din palme). Prietenii lui Isus erau uzi și îngrijorați. Oare Isus era îngrijorat? (Mișcă-ți capul dintr-o parte în alta.) Nu, Isus nu era îngrijorat. El dormea liniștit.
Valurile se izbeau (bate din palme) de barcă, iar vântul șuiera. Ucenicii s-au speriat. Avea să se scufunde barca? „Învățătorule!” au strigat ei. Isus a deschis ochii. A văzut că erau speriați. A văzut că uitaseră să se încreadă în Dumnezeu. S-a ridicat în picioare și a poruncit furtunii: „Taci! Fără gură!” (Marcu 4:39).
Vântul s-a oprit brusc. (Vorbește în șoaptă.) Apa s-a liniștit. Totul era calm. Ucenicii erau uimiți. „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?” au întrebat ei (Marcu 4:41). Acest om era Isus, Fiul lui Dumnezeu (arată în sus). El crease vântul și valurile. Ucenicii nu aveau de ce să se îngrijoreze. (Spuneți împreună) Mulțumesc, Isus, pentru că ești mereu cu mine!
Creează!
Explorează!
Pregătește un loc de joacă cu apă. Umple un recipient mare de plastic cu apă, apoi așază o barcă mică de plastic sau un alt obiect plutitor (rață de cauciuc) la un capăt al recipientului. Roagă-l pe copil să sufle spre jucărie pentru a o face să se deplaseze prin apă, către cealaltă parte. Încercați și alte metode de a deplasa barca pe apă. Puteți folosi un pai prin care să suflați sau puteți face valuri ușoare cu mâinile prin apă.
Învață!
Cântă!
Cântați împreună piesa „De e vânt…”.
Roagă-te!
Miezul problemei
Vremea furtunoasă ne poate lovi oricând. La un moment dat, cerul este senin și navigăm liniștit. În clipa următoare, ne trezim în toiul unei furtuni haotice. Uneori, este nevoie doar de un copil răcit sau de un dinte nou pentru a înclina barca. În astfel de momente, Dumnezeu dorește să vă aducă pace – adevărata pace.
În afară de încărcătura prețioasă a familiei, în barca ta există un pasager extraordinar – Isus. Atunci când valurile de îngrijorare sau de teamă se prăbușesc peste tine, poate fi ușor să Îl pierzi din vedere. Ne uităm la furtună sau la cât de uzi suntem: răbdare epuizată, energie secătuită, nervi întinși la maximum, relații deteriorate sau buzunare goale. Uită-te în schimb la cine este Isus – sursa iubirii și a puterii, care are control asupra oricărei situații. El este acolo cu tine, în barca ta!
Așa cum tu ai grijă de nevoile copilului tău atunci când îi este frică, și Dumnezeu are grijă de tine și vrea să îți calmeze anxietatea. Poți găsi odihnă în mijlocul furtunii pentru că Dumnezeu are totul sub control.
Amintește-ți cum te-a binecuvântat Dumnezeu în trecut! Poți vedea o furtună pe care El a risipit-o, o relație pe care El a refăcut-o, o perioadă dificilă pe care te-a ajutat să o depășești? El vrea să te încrezi în El la fiecare furtună. Cuvântul Său este garanția ta. Revendică frumoasa promisiune a păcii lui Dumnezeu din Isaia 41:10, pentru tine și familia ta, și gândește-te cu cine ai putea împărtăși această încurajare astăzi!
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).
Trimestrul 2 · 2026
Primii paşi
29 martie → 27 iunie 2026
Vezi toate lecțiile