Vindecat de la distanță

O liniște apăsătoare umplea casa slujbașului împărătesc. Slujitorii mergeau în vârful picioarelor și vorbeau în șoaptă. Într-un dormitor, chipul slujbașului era istovit de grijă în timp ce privea la băiețelul său bolnav. Deși avea mulți bani pentru că lucra pentru împărat, slujbașul nu putea cumpăra sănătate pentru fiul pe care îl iubea atât de mult. Niciun medic și nicio sumă de bani nu reușiseră să-l facă bine pe copilul bolnav. În cele din urmă, medicii renunțaseră și spuseseră că va muri, poate chiar în acea zi. Îngrijorați și cu inima frântă, părinții stăteau lângă el.

Apoi, o veste surprinzătoare a fost șoptită pe coridoarele casei și a ajuns până în camera băiețelului bolnav. Care era vestea surprinzătoare? Citește prima parte din Ioan 4:46.

Slujbașul nu știa multe despre Făcătorul de minuni despre care vorbeau slujitorii. Dar speranța lui creștea cu fiecare cuvânt pe care îl auzea. Isus putea vindeca oameni fără medicamente. El rostea un cuvânt, iar oamenii care aveau probleme la picioare puteau merge. El atingea oameni triști, iar ei găseau pace.

Slujbașul s-a gândit la un plan. Avea să meargă la Cana să-L roage pe Isus să vină cu el la Capernaum, ca să-i vindece băiețelul bolnav. Ridicându-se în grabă de lângă pat, și-a împărtășit planul și și-a luat rămas-bun. Apoi a ieșit în grabă pe ușă și a pornit spre Cana.

Îngrijorarea și durerea adâncă l-au determinat pe slujbaș să meargă și să-I ceară ajutor lui Isus. Biblia ne încurajează să facem la fel. Filipeni 4:6 spune: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri!”

Învață cum să spui „Isus te iubește” într-o altă limbă și spune acest lucru cuiva care vorbește acea limbă.

Găsește Cana și Capernaum pe o hartă biblică. Folosește scara hărții pentru a calcula cât de departe crezi că erau cele două orașe.

Ești îngrijorat de ceva? Roagă-te chiar acum. Și nu uita să „mulțumești” de asemenea.

Slujbașul împărătesc mergea grăbit pe drum spre Cana, gândindu-se în timp ce înainta. Auzise că Isus pretindea că este Mesia cel promis. El credea că Isus este un mare vindecător, dar Mântuitorul ales? Nu era convins de o afirmație atât de îndrăzneață.

Slujbașul a hotărât să ceară propria lui minune înainte de a crede pe deplin în cuvintele lui Isus. Dacă fiul lui avea să fie vindecat, atunci Îl va accepta pe Isus ca Mântuitor. Credință, îndoială, credință, îndoială... Slujbașul mergea mai departe cu amândouă în inima lui, neștiind care va birui.

Ce ne spune Biblia despre a crede în cuvântul lui Isus? Citește Romani 10:17.

Când slujbașul a ajuns la Cana, „s-a dus la Isus și L-a rugat să vină și să-l tămăduiască pe fiul lui” (Ioan 4:47). Băiatul lui drag era aproape de moarte.

Isus știa deja despre băiatul bolnav. Știa și despre îndoiala din inima slujbașului, căci Isus știe totul. El dorea să facă mai mult decât să-l vindece pe copilul care era pe moarte; dorea ca slujbașul și familia lui să cunoască dragostea lui Dumnezeu și planul Lui de a-i salva. De asemenea, dorea ca slujbașul să creadă înainte de a primi minunea. De aceea, Isus S-a oprit. Slujbașul și-a ținut răsuflarea și a așteptat cu neliniște. Ce avea să spună Isus? Ce avea să facă Isus?

Isus, care este plin de iubire, înțelege atunci când îndoiala se luptă cu credința în inimile noastre. Uneori am putea fi tentați să spunem: „Dacă Dumnezeu îmi va răspunde la rugăciune, atunci voi avea încredere în El și Îl voi iubi.” Deși Isus înțelege aceste gânduri, El știe că vom fi mult mai fericiți atunci când venim la El cu îndoielile și grijile noastre și Îl lăsăm să ne crească credința. De aceea, Cuvântul Său spune: „Popoare, în orice vreme încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru” (Psalmii 62:8).

Dacă este posibil, ieși afară și stai sub (sau chiar în!) un copac. El a început ca o sămânță mică. Gândește-te la toate modurile în care Isus l-a ajutat să crească. Câte ramuri poți număra? Isus îți poate crește credința, chiar dacă începe mică!

Cere-I lui Dumnezeu să îți îndepărteze îndoielile și să îți mărească credința.

Slujbașul împărătesc a privit spre Isus, cu ochii plini de disperare. Avea să vină Isus și să-i vindece fiul pe moarte? Vocea lui Isus a rupt tăcerea: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți” (Ioan 4:48).

Aceste cuvinte neașteptate l-au lovit pe slujbaș ca un fulger. Ele au făcut ca totul să devină clar. El a înțeles că motivul pentru care venise la Isus fusese egoist. Acum era convins că stătea în prezența Fiului lui Dumnezeu – Cel care putea citi gândurile și putea face imposibilul. Cel care era cu adevărat Mesia.

Cum I-a răspuns el lui Isus? Citește Ioan 4:49.

Cuvintele slujbașului nu mai erau rostite dintr-o inimă egoistă. Ele erau rostite cu credință! El Îi încredințase lui Isus toate grijile lui, știind că Isus are grijă de el.

Isus nu l-a mai făcut pe slujbaș să aștepte. El a zâmbit și a spus cu blândețe: „Du-te, fiul tău trăiește” (Ioan 4:50).

Isus ar fi putut să-l trimită pe slujbaș departe, pentru că se îndoise. În schimb, cu dragoste, i-a arătat că avea nevoie de mai multă credință și i-a oferit ocazia să creadă. Apoi Isus i-a răsplătit credința cu promisiunea vindecării.

Isus face același lucru și pentru noi atunci când ne îndoim. Când venim la El, El ne arată milă și lucrează în inimile noastre pentru a îndepărta îndoielile și a le înlocui cu credință. Versetul nostru de memorat spune: „. . . aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi!” (1 Petru 5:7).

Când pescarii aruncă o plasă, o aruncă complet departe de ei în apă. Organizează un joc de „pescuit” cu un prieten sau un membru al familiei pentru a vedea cine poate arunca o pătură mică cel mai departe, astfel încât să cadă întinsă.

Vorbiți împreună despre versetul de memorat. Ce griji Îi puteți încredința lui Isus și de ce?

Cere-I lui Isus să te ajute să-i încurajezi pe alții să se încreadă în El.

Acasă, în Capernaum, băiatul pe moarte și-a deschis deodată ochii și a zâmbit. S-a întins, pe măsură ce puterea îi revenea în brațe și în picioare. Febra dispăruse. Oboseala dispăruse. Era sănătos!

Între timp, înapoi la Cana, slujbașul împărătesc nu putea vedea că fiul lui fusese vindecat. Nu a primit niciun mesaj care să-i spună că băiatul este bine. Dar era pe deplin convins că Isus făcuse imposibilul și îl vindecase pe copilul lui drag. Isus spusese, iar el crezuse.

Acum inima îi era plină de credință. Dispăruseră îngrijorarea, îndoiala și teama. El a plecat de la Isus simțind pace și bucurie! Omul cunoștea acum adevărul cuvintelor lui Dumnezeu: „Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut” (Ioan 20:29).

Apoi slujbașul a făcut ceva surprinzător. Deși ar fi putut ajunge ușor la Capernaum până la căderea nopții, nu s-a grăbit să plece acasă. Noua lui credință în Isus era atât de puternică, încât nu simțea nevoia să se grăbească pentru a avea dovada minunii. Poate s-a oprit să se odihnească și să-L laude pe Dumnezeu. Poate a petrecut timp în mulțime, ascultând și învățând de la Mesia în care acum credea. Orice a ales să facă, a făcut cu o inimă recunoscătoare.

Biblia ne spune: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Când Îi încredințezi lui Isus grijile tale, poți avea credința că El are grijă de tine. Poți crede promisiunile Lui și poți alege să trăiești potrivit lor.

La fel cum a făcut pentru dregătorul acela, Dumnezeu vă va întări credința atunci când veniți la El cu cererile voastre. „Când venim la El cu credință, fiecare cerere ajunge la inima lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 200).

Desenează conturul mâinii tale. Scrie cuvântul „credință” pe ea – câte o literă pe fiecare deget și restul pe palmă. Așază desenul într-un loc vizibil, ca să-ți amintească faptul că Dumnezeu îți crește credința.

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru cei care te-au învățat să ai o credință puternică.

În timp ce dregătorul mergea spre casă, în liniștea dimineții, inima lui era plină de laudă. Avea atât de multe motive să-I mulțumească lui Dumnezeu! Știa că va fi cea mai frumoasă zi.

Și slujitorii lui se treziseră devreme, așteptându-și stăpânul. Au privit în depărtare și l-au văzut venind pe drum. Au alergat spre el, nerăbdători să-i spună vestea minunată. Când s-au apropiat suficient încât să poată fi auziți, au strigat: „Fiul tău trăiește!” (Ioan 4:51).

Dregătorul nu a fost surprins. A zâmbit și a dat din cap. Apoi i-a întrebat la ce oră a dispărut febra. Ce i-au răspuns slujitorii? Citește Ioan 4:52.

Era exact momentul în care Isus rostise acele cuvinte minunate: „Du-te, fiul tău trăiește” (Ioan 4:50). Slujitorii au spus exact ceea ce el se aștepta să audă!

În mod miraculos, puterea lui Dumnezeu ajunsese la Capernaum chiar în clipa în care Isus vorbise în Cana – ca un fulger! Ce minunat!

Filipeni 4:4 ne spune: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: bucurați-vă!” Înainte să vadă cu ochii lui că fiul său fusese vindecat, dregătorul deja se bucurase și Îl lăudase pe Dumnezeu.

Când Dumnezeu înlocuiește îndoiala și îngrijorarea cu credință tot mai puternică în Isus, și noi putem să-L lăudăm pentru lucruri pe care nu le vedem – cum ar fi darul mântuirii, protecția și pacea pe care El o pune în inimile noastre.

Pe vremea lui Isus, timpul era calculat de la răsăritul soarelui. Când slujitorii au spus „la ceasul al șaptelea”, însemna la șapte ore după răsărit – adică ora 13:00. Încearcă și tu acest mod de a calcula timpul: vezi câte ore au trecut de la răsărit și află cât este ceasul. Cum ți s-ar părea să folosești acest sistem?

Gândește-te la cinci binecuvântări de la Dumnezeu pe care nu le poți vedea. Mulțumește-I pentru ele.

Cuvintele slujitorilor – „Fiul tău trăiește!” (Ioan 4:53) – au fost ca un dar prețios pentru dregătorul fericit. I-au încălzit inima în timp ce alerga pe drum, urca treptele și intra în casa lui. Găsindu-și băiețelul vindecat și sănătos, tatăl recunoscător l-a cuprins într-o îmbrățișare mare. I-a mulțumit lui Dumnezeu din nou și din nou pentru uimitoarea minune. Apoi dregătorul le-a povestit celor din casa lui lucrurile uimitoare care se întâmplaseră la Cana. Curând, toți au aflat despre minunea de la ceasul al șaptelea – cum Isus a vorbit în Cana și a vindecat un băiat în Capernaum exact în același moment!

Cuvintele dregătorului curgeau fără oprire în timp ce vorbea despre credința lui nouă. Le-a spus cât de convins era că Isus este Mesia cel promis. Cel mai frumos lucru era că Isus îi iubea și avea grijă de ei. Întreaga casă asculta. Cum au răspuns? Citește ultima parte din Ioan 4:53.

Mulți oameni au fost binecuvântați prin credința dregătorului. El ceruse doar o minune de vindecare, dar Isus i-a dat mult mai mult. Întreaga lui familie a ajuns acum să creadă și ea în dragostea și puterea lui Isus. Vestea despre minune s-a răspândit apoi în toată cetatea, iar și mai mulți oameni au fost pregătiți să-L accepte pe Isus și să-I permită să le schimbe viața.

• Desenează-L pe Isus pe o foaie. Pe bilețele mai mici (câte unul pentru fiecare membru al familiei), scrie cuvântul „credință”. Așază desenul pe podea în mijlocul camerei și stați în jurul lui. Oferă-le membrilor familiei o bucată mică de hârtie și un pix. Fiecare să scrie o grijă sau o îndoială. Apoi aduceți-le la Isus (simbolic), strângeți-le și oferiți-le în schimb bilețele pe care scrie „credință”. Amintește-le că Isus vrea să înlocuiască îngrijorările și îndoielile noastre cu credință.
• Cântați versetul de memorat.

• Această povestire m-a ajutat să înțeleg că…
• Ce ai învățat despre credință?
• Când întâlnesc oameni cu îndoieli și griji, eu voi…

Cere-I lui Dumnezeu să ajute familia ta să crească în credință în această săptămână.

Tarantulele sunt păianjeni foarte mari, cu picioare lungi și corpuri acoperite cu peri. De la vârful unui picior, peste corp, până la vârful altui picior, pot ajunge la 25,4 centimetri. Tarantulele sunt pașnice și nu mușcă oamenii decât dacă se simt amenințate. Ele se hrănesc cu insecte și alte vietăți mici și pot trăi 30 de ani sau chiar mai mult.

Pentru a se apăra de prădători, tarantulele se ridică pe picioarele din spate și își flutură picioarele păroase. De asemenea, pot produce un miros neplăcut sau își freacă peri de pe corp. Dacă acești peri aspri ajung în ochii sau pe pielea unui prădător, pot provoca durere sau chiar orbire temporară.

Bob era un profesor care avea o tarantulă mică, pe care elevii lui o iubeau și o țineau în mână. Într-o dimineață, când s-a uitat prin geamul terariului în care trăia, a văzut tarantula zvârcolindu-se și mișcându-se agitat.

A doua zi, părea rigidă și fără viață. Dezamăgit, Bob a început să o scoată, dar apoi a observat o mișcare în spatele unei pietre. Era tarantula lui – vie, cu o piele nouă! Așa a aflat că tarantulele își schimbă uneori pielea pentru a putea crește mai mari.

Când venim la Isus, El ne ajută să lăsăm în urmă îndoielile și grijile vechi. Apoi credința noastră poate crește tot mai mult, deoarece creștinii nu rămân la fel atunci când Îl iubesc pe Isus. Înțelegerea lor despre Dumnezeu crește, împreună cu dragostea pentru El.

Să fim ca tarantula și să ne „schimbăm pielea”, ca să putem crește în credință!

Această povestire este adaptată după o povestire cu același nume de Elaine Egbert, Nature in a Nutshell, © 2003 Review and Herald® Publishing Association. Folosită și adaptată cu permisiune.