O călătorie misionară

Text de memorat

„Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.” (Luca 6:38)

De când Isus le-a cerut ucenicilor să lucreze alături de El, ei au stat aproape tot timpul lângă El. Ascultau predicile Lui interesante și Îl urmăreau cum vindecă bolnavi, cum învie morți și alungă demoni.

Ucenicii Îl ajutau pe Isus în lucrarea Lui, aducându- i pe bolnavi la El și explicând Biblia oamenilor care nu o înțelegeau. Cu Isus învățător, ucenicii au învățat mai multe decât învățaseră vreodată într-o altă școală. Isus știa că El nu avea să fie cu ucenicii Săi pentru totdeauna. Nu lucraseră niciodată fără El, așa că era o idee bună să exerseze să lucreze singuri acum, câtă vreme El încă era aproape și îi putea ajuta să învețe din greșeli.

Așa că, într-o zi, Isus le-a spus celor 12 ucenici că avea să îi trimită într-o călătorie misionară. A trimis pe vreunul dintre ei singur? Marcu 6:7 Fiecare ucenic a mers împreună cu prietenul sau cu fratele lui. Astfel, atunci când erau triști sau aveau necazuri, se puteau ajuta unul pe altul și se puteau ruga împreună.

Ce le-a spus Isus ucenicilor să predice? Matei 10:7 Erau aceleași cuvinte pe care le predicau și Ioan Botezătorul și Isus. El le-a mai dat ucenicilor și puterea de a-i ajuta pe alții. Ce le-a spus să facă? Matei 10:8

Isus Își trimitea cei 12 ucenici în prima lor călătorie misionară. A mers vreunul dintre ei singur? Nu. Iar Isus le-a dat din puterea Lui ca să vindece și să alunge demonii.

Isus le-a explicat cu atenție cum trebuiau să acționeze în prima lor călătorie misionară. Trebuiau să meargă numai la evrei și să viziteze numai acele locuri prin care Isus deja trecuse. În acele cetăți, Isus avea mulți prieteni care voiau să afle mai multe despre El.

Isus voia ca ucenicii Lui să îi învețe pe oameni mai multe despre El. Însă, în loc să predice în sinagogi, trebuiau să îi viziteze pe oameni acasă. Dacă oamenii dintr- o casă voiau să audă despre Isus, ucenicii trebuiau să intre acolo și să spună: „Pacea să fie în această casă!”

Dacă oamenii nu voiau să afle despre Isus, ucenicii trebuiau să meargă la casa următoare. Trebuiau ucenicii să ia bani sau haine de schimb cu ei? Matei 10:9,10

Isus le-a spus ucenicilor să nu poarte haine sofisticate ca să atragă atenția oamenilor. Misiunea lor era să îi ajute pe oameni să își dorească să afle mai multe despre Isus și să îi ajute așa cum îi ajuta Isus. Isus știa că unii nu vor vrea să audă despre El. Acei oameni aveau să încerce să le facă rău ucenicilor și să le împiedice lucrarea din iubire pe care o făceau pentru El. Dar aveau ucenicii motive să le fie frică? Matei 10:26

Ucenicii L-au ascultat cu atenție pe Isus când le-a explicat cum trebuiau să îi ajute pe oameni în călătoria lor misionară. Isus le-a mai explicat și că unii oameni aveau să încerce să îi rănească. Dar aveau motive să se teamă? Nu.

Apoi Isus a vorbit despre vrăbii. În vremea aceea se vindeau în piață două vrăbii pentru numai un ban mic de cupru. Dar Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri, vede toate vrăbiile. El observă chiar și când o vrăbiuță moare.

Apoi Isus a vorbit despre păr. Matei 10:30 Dumnezeu știe până și câte fire de păr avem pe cap. Crezi că s-au bucurat ucenicii să afle că Dumnezeu îi iubea atât de mult și avea grijă de ei în timp ce lucrau pentru Isus? Matei 10:31

Când au plecat de lângă Isus în călătoria lor misionară, ucenicii știau că nu aveau de ce să se îngrijoreze. Au mers în diferite locuri, vorbindu-le oamenilor și vindecându-i pe bolnavi. În timp ce lucrau, se tot gândeau la Isus și la cum îi ajuta El pe oameni. Așa că ucenicii se străduiau să facă și ei lucrurile bune pe care le spunea și le făcea Isus.

Dacă Îi pasă atât de mult de vrăbii și de firele de păr de pe capul nostru, Îi pasă lui Dumnezeu și de noi? Ne va ajuta să ne dăm toată silința să facem cea mai bună lucrare pentru El? 

Ucenicii și-au dat toată silința în călătoria misionară pe care au făcut-o, iar când și-au terminat lucrarea, s-au întors la Isus. Isus i-a ascultat în timp ce Îi povesteau despre călătoria lor misionară. Făcuseră bine unele lucruri, dar făcuseră și unele greșeli. Și aveau multe întrebări pentru Isus.

Isus Și-a dat seama că ucenicii Lui erau obosiți și aveau nevoie să petreacă mai mult timp doar cu El, să-I povestească despre lucrarea lor. Dar erau atât de mulți oameni care așteptau să Îl vadă pe Isus, încât El și ucenicii Lui nu aveau timp nici să mănânce. Ce le-a spus Isus? Marcu 6:31

Isus și ucenicii au urcat în barcă și au traversat lacul spre un loc liniștit, unde puteau vorbi în tihnă. Acolo Isus i-a ajutat să își dea seama cum să facă o lucrare mai bună data viitoare. Dar nu au avut mult timp de vorbit. De ce nu? Marcu 6:33

Isus i-a văzut pe oamenii care umblaseră atât de mult ca să Îl găsească. Ce a făcut El? Marcu 6:34

Lui Isus I-a părut rău de mulțimea de oameni, pentru că nu aveau pe nimeni care să îi învețe. Așa că în orele următoare i-a vindecat pe bolnavi și le-a povestit despre Dumnezeu și marea Lui dragoste. Toți erau atât de interesați de ceea ce le spunea Isus încât nici nu au observat că li se făcuse foame. Acum însă era seară, erau departe de casă și nu aveau nimic de mâncare. Ce aveau să facă?

Isus predicase toată ziua unei mulțimi foarte mari de oameni. Erau mii de bărbați, femei și copii. Când a venit seara, ucenicii și-au dat seama că Isus era foarte obosit și flămând. Oamenilor le era și lor foame și aveau nevoie de ceva să mănânce. Ce au spus ucenicii? Matei 14:15.

Isus nu voia să îi trimită pe oameni acasă flămânzi. Erau mulți copii mici și mame și tot felul de oameni care nu erau suficient de puternici încât să meargă pe jos până acasă, când le era atât de foame. Ce a spus El? Matei 14:16

Ucenicii nu știau ce să facă. Nu erau magazine în apropiere, de unde să cumpere mâncare și să le-o dea oamenilor flămânzi. Și, chiar dacă ar fi fost magazine, nu aveau suficienți bani să cumpere mâncare pentru atât de mulți oameni. Apoi lui Andrei, unul dintre ucenicii lui Isus, i-a venit o idee. Ce a spus? Ioan 6:9

„Aduceți-le la Mine”, a spus Isus. Prânzul băiețelului era foarte mare? Nu. Erau doar cinci pâinici și doi pești. Era toată mâncarea pe care o avea acel băiețel, dar el I-a oferit-o cu bucurie lui Isus. Apoi Isus le-a spus oamenilor să stea jos pe iarbă în grupuri mici, astfel încât toți să vadă ce avea să facă. Știi ce avea să facă Isus?

Isus era cu o mare mulțime de oameni cărora le era foame. Un băiețel îi dăduse lui Isus cinci pâini mici și doi pești. Acum toți stăteau pe iarbă uitându-se la Isus. Isus ținea mâncarea în mâini și Se ruga. L-a rugat pe Dumnezeu să o binecuvânteze. Ce s-a întâmplat apoi? Matei 14:19

În timp ce Isus le înmâna ucenicilor pâine și pește, mâncarea din mâna Lui nu se împuțina deloc. Oamenii obosiți și flămânzi au mâncat până când s-au săturat. Puterea lui Isus a hrănit mii de oameni, cu ajutorul unui mic pachet de prânz al unui băiețel. Ce a spus Isus când oamenii au terminat de mâncat? Ioan 6:12

Așa că ucenicii au adunat toată mâncarea pe care nu o mâncase nimeni. Cât de mult au strâns? Ioan 6:13 Rămăsese mai multă mâncare decât cea de la început?

Isus și ucenicii Săi erau în continuare flămânzi. Abia după ce toți oamenii s-au săturat și au fost adunate și resturile, Isus a luat cina împreună cu ucenicii Săi. Când au văzut oamenii coșurile cu resturile de mâncare, s-au gândit la prietenii lor de acasă. Au luat o parte din mâncare acasă și au împărțit-o cu prietenii lor, spunându-le ce au învățat de la Isus în ziua aceea.

Cine vede când o vrabie cade pe pământ? Te iubește Dumnezeu mai mult decât iubește păsările? Aveau de ce să se teamă ucenicii în călătoria lor misionară? De ce nu?
Cine și-a împărțit prânzul cu Isus? Când Îi oferim ce avem lui Isus, va avea El grijă de nevoile noastre? Isus și ucenicii Săi au mâncat primii? Sau le-au oferit altora mai întâi?
Ar trebui să încercăm să fim primii sau să îi lăsăm pe alții să ne-o ia înainte? Ce a făcut Isus cu resturile? Ar trebui să irosim mâncarea sau alte lucruri?

Broaștele. De James Dietrich

Ai putut ghici coada cărui animal era aceea din lecția de săptămâna trecută? Dacă nu ai ghicit, nu-ți face griji! Coada aceea a fost mai greu de identificat. Este coada unui mormoloc.

Mormolocii vin din ouăle depuse de o mamă broască. Mormolocii sunt ca peștii, cozile lor îi ajută să înoate prin apă. Mormolocii mănâncă lucruri mici pe care le găsesc în apă – în mare parte, alge (adică plante mici și verzi).

După o vreme, mormolocul se transformă într-o broască adultă. Unii mormoloci se transformă în broaște după numai o săptămână, în timp ce alții pot rămâne mormoloci un an întreg. Dar, mai devreme sau mai târziu, vine vremea ca mormolocul să se transforme într-o broască.

Pentru ca lucrul acesta să se întâmple, trebuie să aibă loc niște schimbări foarte importante. Branhiile pe care mormolocul le folosește ca să respire sub apă ca un pește dispar și începe să respire aer la fel ca noi. Gura i se schimbă, pentru că nu va mai mânca alge. De asemenea, îi cresc patru picioare – două în față și două în spate. Mormolocul își pierde și coada. Dacă te uiți cu atenție la o broască, vei vedea că nu are coadă. Și mai sunt câteva lucruri care se întâmplă cu un mormoloc ca să devină o broască adultă.

Este o schimbare importantă, nu-i așa? Ai fi ghicit vreodată că un mormoloc care mănâncă alge și înoată în apă ca un pește va ieși din lac ca o broască săritoare care respiră aer și prinde insecte cu limba ei lipicioasă?

Știi că și noi trebuie să trecem printr-o mare schimbare? Fără ajutorul lui Isus, suntem egoiști și neascultători, dar Isus vrea să ne facă exact cum e El – lipsiți de egoism și ascultători. Este ușor să vezi diferența dintre un mormoloc și o broască adultă? Da. Dacă Isus te ajută să fii darnic cu jucăriile tale și să fii ascultător de părinți, și oamenii vor vedea ușor comportamentul tău bun. Aceste schimbări nu se vor petrece peste noapte, dar putem alege în fiecare zi să Îl lăsăm pe Isus să ne schimbe ca să ne asemănăm tot mai mult cu El.