Rugăciunea Anei este ascultată

Săptămâna trecută am învățat despre Rut și despre modul în care Dumnezeu a binecuvântat-o cu un soț iubitor și cu un băiețel scump. Povestirea de săptămâna aceasta este despre un alt băiețel și vom învăța mai întâi despre tatăl și mama lui.

Elcana era un levit bogat care Îl iubea și Îl asculta pe Dumnezeu. Ana, soția lui cea bună, Îl iubea și Îl asculta și ea pe Dumnezeu cu toată inima. Dar casa lor era umbrită de tristețe, pentru că nu aveau niciun copil. Mai ales Ana era foarte tristă. Orice femeie israelită își dorea să aibă un copilaș, mai ales un băiețel. Și Elcana își dorea copii, așa că a decis să își mai ia o soție. 1 Samuel 1:2

Cu timpul, Penina, noua soție, a avut câțiva copii. Dar decizia neînțeleaptă a lui Elcana nu a adus fericire. De fapt, a distrus pacea familiei. Penina a devenit mândră, rea și foarte aspră cu Ana. Sărmana Ana era foarte tristă. Dar tot nu se plângea. Ea suferea în tăcere atunci când Penina râdea și își bătea joc de ea pentru că nu avea copii.

Fiindcă era levit, Elcana trebuia să lucreze la templu. Dar, pentru că nu se mai închinaseră la Dumnezeu așa cum ar fi trebuit, israeliții nu mai aveau nevoie de ajutorul lui Elcana la templu. Dar Elcana Îl iubea pe Dumnezeu și I se închina, așa că își lua familia și mergea la templu la Silo ori de câte ori era câte o sărbătoare sau întâlnire acolo.

Elcana se căsătorise cu Ana, care era o soție bună și iubitoare. Dar, pentru că ea nu avea copii, Elcana s-a mai căsătorit cu cineva, cu o femeie pe nume Penina. Acum, fericirea din familia lui dispăruse. Penina avea copii, dar știa că Elcana o iubea cel mai mult pe Ana. Acest lucru a făcut-o să fie geloasă și se purta foarte urât cu Ana.

Ori de câte ori era o sărbătoare la Silo, Elcana își lua toată familia să se închine lui Dumnezeu. În timpul acestor întâlniri se cântau cântece, se aduceau jertfe lui Dumnezeu și se dădeau ospețe, adică mese îmbelșugate. Era un timp de rugăciune și mulțumire lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui.

Dar, chiar și în timpul acestor întâlniri speciale, familia lui Elcana nu era fericită. La masa festivă, Elcana și-a servit toată familia cu mâncare. Doar că Anei i-a dat mai mult, pentru a-i arăta că încă o iubea, chiar dacă ea nu putea avea copii. Acum Penina devenise și mai geloasă. I-a spus Anei că Dumnezeu nu-i dăruise niciun copil pentru că nu era mulțumit de ea. Gata, Ana nu și-a mai putut ascunde tristețea! A izbucnit în lacrimi și a plâns foarte mult. În cele din urmă, ea a plecat de la masa festivă fără să-și mănânce porția. Elcana a încercat să o liniștească, dar nimic nu o împăca. 1 Samuel 1:8

Ana nu putea să-și împărtășească tristețea niciunei persoane în afară de Dumnezeu. Ea s-a îndreptat spre templu, plângând și rugându-se tot drumul. Oh, cât de mult voia ca Dumnezeu să-i alunge necazul și să-i dea un băiețel!

Ana se închina lui Dumnezeu la Silo împreună cu soțul ei, Elcana, și cu cealaltă soție a lui, Penina. Ea plângea pentru că Penina râdea de ea că nu avea copii. Ana știa că doar Dumnezeu o putea înțelege și ajuta. Așa că, în timp ce plângea, ea se ruga cerându-I lui Dumnezeu să-i dea un băiețel. 1 Samuel 1:10

Ana I-a promis lui Dumnezeu că, dacă îi va da un fiu, ea îl va educa în așa fel încât să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu. Apoi, când copilul avea să mai crească, ea urma să-l aducă la templu ca să lucreze pentru Dumnezeu toată viața lui.

Ana era aproape de intrarea în templu, încă plângând și rugându-se. Dar nu se ruga cu voce tare, ci rostea cuvintele rugăciunii în gând, în timp ce își mișca buzele. Eli, marele-preot, a văzut-o pe Ana plângând și mișcându-și buzele. El nu era obișnuit să vadă pe cineva rugându-se în felul acesta. Mulți israeliți beau alcool și chiar veneau beți la templu. În timp ce se uita la Ana, Eli a ajuns la concluzia că și ea era beată. Ce i-a spus Anei? 1 Samuel 1:14

Ce i-a spus Ana lui Eli? 1 Samuel 1:15 Când Ana i-a explicat că ea se ruga și Îi spunea lui Dumnezeu necazul ei, lui Eli i-a părut rău pentru ea. Ce i-a spus el după aceea? 1 Samuel 1:17

Când Eli a văzut-o prima dată pe Ana, ea plângea și se ruga aproape de sanctuar. La început, el a crezut că ea era beată. Dar, când a aflat că Ana se ruga, i-a spus că Dumnezeu a auzit rugăciunea ei și că avea să-i dea ceea ce ceruse. Acum, Ana nu mai era deloc tristă. S-a oprit din plâns și fața ei era mult mai fericită când a plecat de la templu. Apoi, când s-a întors la cortul ei, a putut să-și mănânce porția de mâncare. A doua zi devreme, Elcana și familia lui s-au trezit pentru a I se închina lui Dumnezeu înainte de a se întoarce acasă la ei, la munte.

Domnul i-a dat Anei un băiețel, căruia ea i-a pus numele Samuel. De ce? 1 Samuel 1:20 Ana era foarte fericită când se uita la fața scumpului ei băiețel! O, cât de mult îl iubea! Când îl vedea cum creștea și cum învăța să meargă și să vorbească, simțea că îl iubea mai mult și tot mai mult. Samuel era singurul ei fiu – darul special al lui Dumnezeu pentru ea. Ana nu și-a uitat promisiunea de a-l învăța pe Samuel să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu. Ea știa că prețiosul ei băiat Îi aparținea în realitate lui Dumnezeu și, în curând, ea avea I-l înapoieze. Așa că, încă de când Samuel era bebeluș, Ana l-a învățat despre Dumnezeu și poruncile Lui. A fost Ana o mamă bună?

Dumnezeu a răspuns rugăciunii Anei în care L-a rugat să-i dea un fiu. Și Dumnezeu i-a dat un băiețel căruia i-a pus numele Samuel. Anul următor, când a sosit vremea unei alte sărbători la Silo, Ana i-a spus soțului ei că ea nu avea să meargă, pentru că trebuia să rămână acasă și să aibă grijă de bebelușul Samuel. Și Elcana a fost de acord.

Chiar dacă îl iubea foarte mult pe băiatul ei, Ana nu și-a călcat promisiunea de a-l înapoia lui Dumnezeu de îndată ce Samuel avea să fie suficient de mare. Cu multă grijă, Ana l-a învățat pe Samuel să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu și să dea ajutor cu bucurie. Samuel era încă un copilaș când Ana a decis că sosise timpul să-l înapoieze lui Dumnezeu. El era destul de mare ca să dea o mână de ajutor în templu. În anul acela, Ana și Samuel s-au dus cu Elcana la templu.

Când l-a dus pe Samuel la templu, Ana s-a întâlnit cu Eli, marele-preot, care o văzuse cerându-I lui Dumnezeu un copilaș. Ce i-a spus ea lui Eli? 1 Samuel 1:27,28 Crezi că i-a fost greu Anei să renunțe la prețiosul ei fiu? Este Dumnezeu bucuros atunci când alegem să nu fim egoiști? 

Eli era bucuros că Ana s-a ținut de promisiunea de a-L înapoia lui Dumnezeu pe băiatul ei scump. Dar, în același timp, Eli se simțea vinovat. Știi de ce? Eli nu îi educase pe băieții lui așa cum trebuia. În loc să-i învețe să asculte de Dumnezeu, el îi lăsase să facă ce voiau. Acum, când erau mari, ei voiau să facă tot numai ce le plăcea. Și, în loc să-și pedepsească băieții neascultători, Eli i-a lăsat să slujească la templu ca preoți. 1 Samuel 2:12,17

După ce a vorbit cu Eli, Ana s-a întors acasă, lăsându-l pe Samuel la templu. Eli l-a iubit pe Samuel și a avut mare grijă de el. În fiecare an când venea să se închine lui Dumnezeu la templu, Ana îi aducea lui Samuel o hăinuță nouă făcută de ea. Ea știa că băiețelul ei creștea repede și că avea nevoie de haine mai mari în fiecare an. Și Ana se ruga în fiecare zi ca Samuel să Îi fie credincios lui Dumnezeu și să-L slujească mereu. Iar Samuel exact așa făcea.

Chiar dacă era doar un băiețel, Samuel făcea tot ce putea ca să-I fie plăcut lui Dumnezeu. El îl asculta cu bucurie pe Eli și făcea cu mare atenție toate micile treburi pe care Eli îl ruga să le facă. 1 Samuel 2:18 Treburile acelea nu erau mereu cele mai plăcute. Dar, realizându-le cu voioșie, el învăța să fie un bun lucrător pentru Dumnezeu. Cum poți învăța și tu să fii un bun lucrător pentru Dumnezeu? Poți începe prin a învăța să asculți imediat și să lucrezi și tu bucuros și cât mai bine?

Îi place lui Dumnezeu să audă și să răspundă la rugăciunile mamelor? Poate Dumnezeu să ne ajute când avem necazuri, așa cum a ajutat-o pe Ana?

Ce lucruri înțelepte îi pot învăța tăticul și mămica pe copiii lor? Este întotdeauna bine să faci ce fac ceilalți copii? Chiar dacă alți copii aleg să fie neascultători, te poate ajuta Dumnezeu să asculți?

Te poate folosi Dumnezeu să lucrezi pentru El chiar dacă ești încă un copil? Ce poți face ca să fii un bun ajutor?

O călătorie deosebită (I) - Seria „Micuța Amy în India” (XIX). De Amy Sherrard

Când au mers în India ca misionari, părinții micuței Amy au crezut că aveau să lucreze în sate și să locuiască în colibe, așa cum trăiau indienii. Dar nu a fost așa. Biserica de care tatăl lui Amy se ocupa se afla în marele oraș Bombay și toți oamenii care veneau acolo vorbeau engleza. Așa că Tati nu a trebuit să învețe limbile care se vorbeau în India. El îi învăța pe oamenii care deja Îl cunoșteau pe Dumnezeu sau pe cei care nu știau cum să-L asculte, așa cum spune în Biblie.

Într-o zi, un misionar care lucra acolo unde nimeni nu știa să vorbească engleza a venit în vizită în Bombay.
— O să merg să fac o vizită într-un sat în care oamenii vor să afle mai multe despre Isus, îi spuse lui Tati. Îi iau cu mine pe soția mea și pe băiețelul meu. Ce-ar fi să le iei și tu pe soția ta și pe Amy și să veniți cu noi?
— Ne-ar face mare plăcere să mergem cu voi și să facem o excursie în sat, spuse Tati. Cu ce mergem până acolo?
— Mergem cu două căruțe trase de boi, îi spuse misionarul lui Tati. Să știți că mersul cu căruța este foarte diferit de călătoria cu mașina aici, în Bombay. Când Tati le-a spus despre călătorie, Mami și Amy au fost încântate. Amy nu uitase de căruțele cu boi. De data aceasta însă, ea avea să meargă în căruță. Mami și soția misionarului au plănuit ce mâncare să ia cu ei. Ele știau că nu era sănătos să mănânce mâncarea indiană. Mai trebuiau să mai care și apă, pentru că în apa nefiartă erau microbi periculoși care i-ar fi îmbolnăvit.

Mami a împachetat hainele, niște paturi mici pliabile și plase de țânțari de folosit noaptea. A mai luat și poze drăguțe cu Biblia și cartonașe cu texte de memorat ca să le dea copiilor din sate. Apoi au mers cu toții cu trenul până unde urma să înceapă călătoria lor. Cealaltă familie de misionari i-a întâmpinat la gară și două căruțe trase de boi, cu vizitiii lor, îi așteptau. În scurt timp, lucrurile lor au fost puse într-o căruță. În cealaltă căruță erau paie curate pe care să stea pasagerii. Vizitiii se uitau atent la misionarii care se rugau și Îi cereau lui Dumnezeu să fie cu ei, apoi au urcat cu toții în căruțe. Vizitiii au strigat la boi, iar boii au început să tragă căruțele, parcurgând mulți kilometri.

Căruțele nu aveau niciun acoperiș, așa că pasagerii erau bucuroși că aveau umbrele cu ei, ca să le facă umbră, să-i ferească de soarele fierbinte care dogorea peste ei. Drumul de pământ, neasfaltat, era plin de denivelări și urme, iar căruțele nu aveau suspensii, așa cum avea mașina lui Tati. Copiilor li se părea foarte distractiv să sară în sus și-n jos, dar adulții erau bucuroși că puteau sta pe perne. Când, în sfârșit, au ajuns în satul în care aveau să stea o vreme, multă lume îi aștepta cu nerăbdare. Locuitorii satului nu vedeau des oameni albi – mai ales copii.