Sigla myBible myBible
Contul meu
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio indisponibil pentru această versiune
Comentariu

Romani 1

Urarea

1 Pavel, rob al lui Hristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o făgăduise mai înainte prin profeții Săi în Sfintele Scripturi
3 și care Îl înfățișează pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul,
4 iar în ce privește duhul sfințeniei, rânduit Fiul lui Dumnezeu cu putere, prin învierea din morți, anume pe Isus Hristos, Domnul nostru.
5 Prin El am primit har și apostolie, astfel încât, pentru Numele Lui, să ducem ascultarea de credință la toate neamurile,
6 între care sunteți și voi, cei chemați ai lui Isus Hristos.
7 Vouă tuturor care sunteți în Roma, preaiubiți ai lui Dumnezeu, chemați să fiți sfinți: har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!

Dorința lui Pavel de a vizita Roma

8 Mai întâi, Îi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci despre credința voastră s-a dus vestea în toată lumea.
9 Martor îmi este Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, prin vestirea Evangheliei Fiului Său, că neîncetat vă pomenesc
10 și cer totdeauna în rugăciunile mele să reușesc în sfârșit, prin voia lui Dumnezeu, să ajung la voi.
11 Căci doresc să vă văd ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră
12 sau, mai degrabă, ca să fim și noi îmbărbătați în mijlocul vostru, fiecare prin credința celuilalt, a voastră și a mea.
13 Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să am vreun rod și printre voi, precum în rândul celorlalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum.
14 Eu le sunt dator și grecilora, și barbarilor, și celor înțelepți, și celor neînvățați,
15 de unde și dorința mea vie ca și vouă, celor din Roma, să vă vestesc Evanghelia.

Îndreptățirea se capătă prin credință

16 Mie nu mi-e rușine de Evanghelia [lui Hristos], fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;
17 căci în ea se descoperă dreptateaa lui Dumnezeu, prin credință spre credințăb, după cum este scris: Cel drept prin credință va trăi.c

Starea de păcat a omenirii

18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăți și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor,
19 pentru că ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei înșiși, fiindu-le descoperit de Dumnezeu.
20 Într-adevăr, însușirile Sale nevăzute – puterea Sa veșnică și dumnezeirea Sa – se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înțelese prin cele create, astfel încât nu se pot dezvinovăți,
21 fiindcă, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci au ajuns să aibă gânduri deșarte, și inima lor nepricepută s-a întunecat.
22 Au pretins că sunt înțelepți, dar au ajuns nebuni
23 și au preschimbat slava Dumnezeului nepieritor într-un chip care seamănă cu omul pieritor, cu păsări, vietăți cu patru picioare și târâtoare.
24 De aceea, Dumnezeu i-a dat pradă poftelor inimilor lor, în necurăție, astfel încât își necinstesc trupurile între ei.
25 Au preschimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci! Amin!
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a dat pradă unor patimi josnice; căci femeile lor au preschimbat menirea lor firească într-una împotriva firii;
27 tot astfel, și bărbații au părăsit menirea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit bărbați cu bărbați fapte de rușine și au primit în ei înșiși răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28 Și, fiindcă n-au găsit de cuviință să-L aibă pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a dat pradă unei gândiri stricate, ca să facă lucruri neîngăduite.
29 Sunt plini de orice fel de nedreptate, ticăloșie, lăcomie, răutate; plini de invidie, ucidere, ceartă, înșelăciune, porniri răutăcioase; sunt bârfitori,
30 defăimători, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți,
31 fără pricepere, fără de cuvânt, fără dragoste firească, [neînduplecați,] fără milă.
32 Deși cunosc dreapta hotărâre a lui Dumnezeu, anume că cei ce săvârșesc asemenea fapte sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, ci sunt și de acord cu cei ce le fac.

Note de subsol

  1. 1:14a Termenul „greci” este folosit nu în sens restrictiv (=locuitorii Greciei), ci în sens larg, pentru a-i denumi pe acei locuitori ai imperiului care vorbeau grecește și care asimilaseră cultura și moravurile elenistice.
  2. 1:17a Gr. dikaiosýnē, „dreptate”, nu denumește aici justiția retributivă a lui Dumnezeu, ci dreptatea restaurativă ca trăsătură a caracterului Său. Este acea virtute morală în baza căreia Dumnezeu își împlinește promisiunea de a pune toate lucrurile într-o rânduială dreaptă, odată cu instaurarea deplină a Împărăției Sale. Potrivit apostolului Pavel, noțiunea de dreptate divină se împletește strâns cu ideea că Dumnezeu dovedește credincioșie în împlinirea legământului făcut cu Avraam.
  3. 1:17b Gr. pístis, „credință”, poate fi tradus și prin „încredere” sau „credincioșie”. Lit. „din credință spre credință”, formulă tipic paulină care exprimă fie ideea de progres al credinței (vezi 2Cor. 3:18 „din slavă în slavă”), fie ideea că omul are parte de dreptatea mântuitoare a lui Dumnezeu eminamente prin credință.
  4. 1:17c Hab. 2:4.
CARTE
CAPITOL
Versiune
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Setări lectură
Dimensiune font
Tip font
Note de subsol
Numere și titluri
Iconițe comentarii
Trimiteri
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.