myBible

8 Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.

1

INTRODUCERE - Psalmul acesta este cel dintâi din psalmii dedicaţi naturii (vezi Psalmi 19, 29, 104 etc.) şi este o revelare a maiestăţii lui Dumnezeu în natură şi în viaţa omului. Această "cuvântare a nopţii înstelate", aşa cum a fost denumit poemul, e o mărturie a faptului că poetul evreu nu privea natura ca un scop în sine, ci totdeauna privea dincolo de natură, spre Dumnezeul ei. Psalmul a fost numit şi un psalm de laudă a demnităţii omului. În el poetul stă sub baldachinul cerului iluminat de lună şi împânzit cu stele, înmărmurit prin contemplarea capodoperei lui Dumnezeu în natură. În prezenţa tuturor acestor vastităţi, înţelege dintr-odată lipsa de valoare a bietului om. Totuşi, abia nutrit sentimentul acesta că este absorbit de gândul adevăratei demnităţi a omului, care este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, având o natură puţin mai prejos decât cea divină, cu toate lucrurile puse sub picioarele lui. Nu e de mirare că psalmistul, impresionat în felul acesta de poziţia plină de demnitate pe care omul o deţine în univers, proslăveşte maiestatea Creatorului său. Psalmul 8 etalează o formă literară încântătoare, care a fost numită "structură-plic", în care ideea introductivă este repetată sau concluzionată la finele poemului (v. 1.9; cf. Psalm 103 şi 104), versetele intermediare urmând să fie interpretate în lumina acestei idei.

Cu toate că nu se cunosc circumstanţele compunerii, nu e greu de închipuit că David a scris această poezie aleasă în cursul uneia din nopţile vieţii lui de început, când păstor fiind, singur cu oile lui, privea cerul înstelat şi simţea demnitate înrudirii cu Făcătorul său. Sau poate l-a compus cândva mai târziu, reamintindu-şi încântarea provocate de astfel de experienţe timpurii.

Cu privire la preambul, vezi p. 616, 629.

1. Doamne. Ebr. Yahweh, nume dumnezeiesc. 'Elohim (Dumnezeu) şi Adonai (Domn) sunt titluri, nu nume (vezi vol I, p. 171, 172).

Dumnezeul. [Domnul, KJV]. Ebr. Adonai, "stăpân", "cârmuitor" (vezi vol I, p. 173). Combinaţia celor două forme Îl desemnează pe Yahweh ca Stăpân îndreptăţit al creaturilor Sale.

Numele. Vezi Psalm 7,17. Prima parte a acestui psalm e repetată ca v. 9 la sfârşitul psalmului.

Tot pământul. Psalmistul se adresează lui Dumnezeu nu ca o divinitate naţională, ci ca Domn al universului. Vorbind în numele poporului, asociind-se cu fraţii săi, el zice "al nostru" şi nu "al meu" (vezi Matei 6,9). Individul se cufundă în contemplarea maiestăţii lui Dumnezeu din ceruri.

Se înalţă. [Care a pus, KJV]. Ebr. tanah, al cărui înţeles exact este nesigur. Unii au sugerat sensul "a povesti". Traducerea RSV "cântat" nu poate fi obţinută din ebraică aşa cum se prezintă. LXX traduce: "a fost înălţată". Ideea pare să fie că slava Lui e preamărită de fiinţele cereşti. Atunci de ce să nu cânte muritorii slava lui Dumnezeu când contemplă măreţia lucrurilor create de El?

Citește comentariul complet →

² Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.

³ Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,

⁴ îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

4

Ce este omul? "Omul" vine din ebr. 'enosh, care denumeşte omul în fragilitatea şi slăbiciunea lui. Când omul stă faţă în faţă cu vastitatea, misterul şi gloria cerurilor, aşa cum se văd noaptea, şi începe să cugete la nemărginirea spaţiului şi numărul infinit de corpuri cereşti, probabil simtă că e un punct minuscul şi neînsemnat în univers. Dacă aceasta este reacţia muritorilor de rând neînvăţaţi, cu cât trebuie să fie mai adevărată pentru acela care priveşte cerurile cu ajutorul telescopului modern, în lumina cunoştinţelor tot mai multe ale astronomiei moderne!

Fiul omului. Ebr. ben-'adam, probabil accentuând natura pământească a omului ca fiind făcut din pământ (vezi la Genesa 1,26; 2,7).

Să-l bagi în seamă. [Să-l cercetezi, KJV]. Ebr. paqad, un cuvânt care descrie nu numai actul vizitării, dar şi ceea ce săvârşeşte vizitatorul prin această vizită. Prin urmare, cuvântul arată aici purtarea de grijă al lui Dumnezeu pentru fiinţa omenească, îndurarea şi atenţia arătate faţă de om (vezi Genesa 21,1). Pentru ce Dumnezeul cel veşnic, care are un univers de lumi care Îi solicită atenţia, "să bage în seamă" pe omul pieritor? Pentru ce să onoreze El pe om, făcându-l vicerege al pământului? Numai înţelegând valoarea unui suflet omenesc creat după chipul lui Dumnezeu poate cineva să răspundă la aceste întrebări. Înţelegerea aceasta vine numai în urma aprecierii morţii Mântuitorului pe cruce. "Valoarea omului e cunoscută numai mergând la Golgota. În taina crucii lui Hristos putem avea o apreciere a omului." (2 T 643, 635).

Oricât de importantă ar fi descoperirea lui Dumnezeu în natura din jur, descoperirea lui Dumnezeu în viaţa omenească este mai însemnată. Mărimea şi întinderea nu sunt criterii în ce priveşte valoarea. S-a zis că ochiul şi creierul care văd cerurile fizice sunt mai minunate decât cerurile care sunt văzute prin cel mai puternic telescop.

Citește comentariul complet →

⁵ L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.

⁶ I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:

⁷ oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului,

⁸ păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.

⁹ Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

Psalmii 8