Psalmii 15

15 Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?

INTRODUCERE - Poate că în afară de Psalmul 23, Psalmul 15 este cel mai bine cunoscut şi cel mai larg apreciat dintre psalmi. Este numit "Cetăţeanul bun şi omul nobil al lui Dumnezeu" şi este cea mai cuprinzătoare declaraţie a omului ideal, care poate fi găsită în cartea Psalmilor. Talmudul spune că cele 613 porunci ale Pentateuhului sunt toate rezumate în psalmul acesta. Ca structură, versetul întâi şi a doua propoziţie a versetului 5 constituie un fel de plic în care sunt alăturate, prin detalii concrete, virtuţile omului ideal.

Cu privire la preambul, vezi la p. 616, 627.

1. Doamne. Psalmul începe cu ideea de Dumnezeu ca gazdă. Ce fel de oaspeţi doreşte Dumnezeu în casa Lui? Unsprezece amănunte sunt date ca răspuns la întrebare (vezi Psalm 24,3-5; Isaia 33,13-16; Zaharia 8,16.17).

Locui. Literal "a fi găzduit". Cuvântul înseamnă nu stabilire definitivă, ci doar o găzduire pe termen scurt, ca oaspete.

Locui. [Rămâne, KJV]. A doua jumătate a versetului transformă idee de provizoriu în cea de permanenţă. Ce oaspete e calificat să devină un element permanent al casei lui Dumnezeu?

Muntele Tău cel sfânt. Vezi la Psalm 2,6. Înălţimea sugerată de expresie insinuează nivelul ridicat al caracterului desăvârşit cel scăzut al caracterului obişnuit. Caracterul plăcut lui Dumnezeu şi omului trebuie să se depăşească treptele iniţiale, obişnuite.

Citește comentariul complet →

² – Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă.

Umblă în neprihănire. Versetele 2-5 răspund întrebărilor paralele din v. 1 în cazuri specifice; întâi, pozitiv (v. 2), apoi negativ (v. 3-5). Ebr. tamim, tradus "în neprihănire" înseamnă "deplin", "întreg", "fără lipsuri". Dumnezeu l-a îndemnat pe Avraam, unul dintre personajele ideale ale Vechiului Testament, să fie tamim (Genesa 17,1). Dumnezeu păstrează aceeaşi ţintă înaltă înaintea creştinului (Matei 5,48) şi promite ajutor pentru atingerea ei (vezi Ed 18, 19).

Spune adevărul. [Lucrează dreptatea, KJV]. Vezi 1 Ioan 3,6-10.

Din inimă. [În inima ta, KJV]. Creştinul adevărat este absolut sincer în limbajul pe care îl foloseşte. Religia lui îşi are reşedinţa în inimă şi el rosteşte adevărul cu buzele lui (vezi Proverbe 4,23).

Versetul acesta este un răspuns general la întrebarea v. 1. Răspunsul constă nu din forme sau ceremonii, ci dintr-un caracter manifestat printr-o purtare nobilă.

Citește comentariul complet →

³ Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.

Nu cleveteşte. Ebr. ragal, "a vorbi de rău". Compară cu Iacov 3,2-11. Tradiţia iudaică îl privea pe vorbitorul de rău ca pe cineva care tăgăduia existenţa lui Dumnezeu. Talmudul zice: "Eu [Dumnezeu] şi el [vorbitorul de rău] nu putem locui laolaltă în lume."

Nu face rău. Nu nedreptăţeşte pe semenul lui. "Semen" se poate referi la oricine cu care avem de a face.

Aruncă ocara. [Prinde ocara, KJV]. El nu este lansator de ocară împotriva semenului său, nu se grăbeşte să creadă ceva rău despre acesta şi refuză să răspândească acuzaţii privind caracterul lui. El trăieşte potrivit regulii de aur (Levitic 19,18; Matei 7,12). Versetul acesta oferă trei cazuri specifice în forma negativă care vin după generalizările pozitive din v. 2.

Citește comentariul complet →

⁴ El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.

Priveşte cu dispreţ. Omul ideal îi preţuieşte la justa lor valoare pe ceilalţi, ghicindu-le adevărata natură. El nu acoperă răul reabilitându-l. În timp ce nu acceptă un lucru rău în mod nejustificat cu privire la un om (v. 3), este dispus să facă dreptate tuturor. El e echilibrat în judecăţile lui. "Ce revoluţie s-ar produce în orice societate dacă s-ar pune în practică astfel de principii!" (Davison).

Cinsteşte. Indiferent de rang, culoare sau alte condiţii care îi deosebesc pe oameni, el îi cinsteşte pe adevăraţii urmaşi ai lui Dumnezeu. El plasează religia adevărată a cuiva mai presus de hazardul naşterii sau al poziţiei.

Tem. Ebr. yara, "a arăta respect pentru". Această "temere" este începutul înţelepciunii (Psalm 111,10; Proverbe 9,10).

În paguba lui. [în dauna sa, KJV]. Dacă a făcut o promisiune sau a încheiat o înţelegere, care ajunge să fie în propria lui pagubă, rămâne totuşi credincios cuvântului dat. "Cuvântul lui e tot aşa de valabil ca şi angajamentul lui".

Citește comentariul complet →

⁵ El nu-şi dă banii cu dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

Dobândă. Ebr. neshek, "dobândă", o dobândă ilegală sau mare, adică, aşa cum am spune noi "camătă". Evreilor le era interzis să ia dobândă de la săraci, mai ales de la israeliţii săraci (Exod 22,25; Levitic 25,35-37; Deuteronom 23,19), dar le era îngăduit să ia dobândă de la străini (vezi Deuteronom 23,20). Aceasta deosebire pare să se fi făcut, deoarece evreii erau priviţi ca fraţi dintr

o naţiune. Ar fi nefrăţesc să ceri dobândă de la un frate. Aplicarea acestui ideal etic constituie un nivel înalt al caracterului.

Nu ia mită. El nu se îmbogăţeşte în dauna celui nenorocit. E interzisă luarea de mită (vezi Exod 23,8; Deuteronom 16,19; cf. Proverbe 17,23). Se poate spune că o conducere bună există numai acolo unde dreptatea este imparţială. Mituirea distruge o conducere bună.

Nu se clatină niciodată. Acesta este răspunsul, în cuvinte scurte, la întrebarea v. 1. Omul care are trăsăturile de caracter expuse în v. 2-5 e calificat să fie oaspete al lui Dumnezeu. Stând pe o temelie sigură, el "nu se clatină niciodată." "Ce temelie tare!" (vezi Matei 7,24.25; cf. Psalm 16,8).

Acestea sunt calităţile adevăratului creştin în ochii lui Dumnezeu şi ai omului.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-5 2T 307; 5T 615; 8T 84

1.2 �

ML 265; FE 402

1-3 �

5T 58

2.3 �

Ed 236

2-4 �

Ed 141

3 �

2T 466

4 �

PP 506

5 �

AA 475; Ed 229; PK 83

Citește comentariul complet →

Nota

Trimiteri