myBible

Rostul cărții

1 Proverbele^✦ lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel,

² pentru cunoașterea înțelepciunii și a disciplinei^a, pentru înțelegerea cuvintelor iscusite,

Înţelepciunii. ebr. chokmah, un cuvânt care apare de 141 de ori în Biblie şi care e tradus aproape fără excepţie "înţelepciune". Chokmah cuprinde o serie de idei: (1) iscusinţă tehnică (Exod 28,3; 35,26; 1 Regi 7,14); (2) iscusinţă, agerime de minte (1 Regi 2,6; 3,28; Iov 39,17; Isaia 10,13; 29,14); (3) înţelepciunea omenească, practică (1 Regi 4,30; Isaia 47,10); (4) înţelepciunea evlavioasă (Deuteronom 4,6; Psalm 37,30; 90,12;Proverbe 10,31; Isaia 33,6; Ieremia 8,9); (5) înţelepciunea ca atribut al lui Dumnezeu (Psalm 104,24; Proverbe 3,19; Ieremia 10,12; 51,15); (6) înţelepciunea divină personificată (Proverbe 8,1-36; 9,1-6); (7) înţelepciunea omenească ideală (Psalm 111,10; Proverbe 1,2; etc.).

"Înţelepciunea" se deosebeşte de "cunoştinţă" " (ebr. da'ath, v. 7) prin aceea că "înţelepciunea" are de-a face cu caracterul şi purtarea, în timp ce "cunoştinţa" este în primul rând iluminare intelectuală. Cunoştinţa poate fi doar o adunare de date fără legătură între ele şi neorganizate, fără capacitatea de a aplica aceste date la viaţa practică. Înţelepciunea este facultatea de a fi în stare să foloseşti în mod practic cunoştinţele. Un pas intermediar poate fi conceput prin termenul "pricepere" " (ebr. binah, v. 2). Priceperea implică abilitatea de a evalua şi organiza cunoştinţele, un cadru esenţial pentru înţelepciune.

Înţelepciunea atât de mult înălţată în cartea Proverbelor este o agerime practică, aşa cum se descoperă pe sine în caracterul moral şi religios ideal. Diferitele aspecte ale înţelepciunii descriu caracteristicele cuiva care a atins standardele lui Dumnezeu. Înţelepciunea descrisă de Solomon este cuprinzătoare prin aceea că pătrunde în toate fazele vieţii practice. Ea nu desparte evlavia de îndatoririle obişnuite ale vieţii. În experienţa cuiva care are adevărata înţelepciune, fiecare gând şi fiecare faptă au relaţie cu cerinţele lui Dumnezeu.

În loc de "înţelepciunea" ideală, NT vorbeşte despre "neprihănire" (Mat 6,33), "sfinţenie" (2 Corinteni 7,1; Evrei 12,10), "iubire" (1 Corinteni 13), dar înţelege prin acestea o caracteristică asemănătoare. Accentul în toate aceste concepţii este pus pe caracterului şi nu pe ritualismului sau chiar pe dogmă din moment ce el are legături cu creştinismul teoretic.

Cunoştinţa şi priceperea sunt temelia înţelepciunii. Exercitarea înţelepciunii este o funcţie a minţii inteligente. Adevărata cunoştinţă nu e garanţia a unei acţiuni bune, dar o acţiune bună este însoţită de o cunoştinţă despre ceea ce este bine şi depinde de ea. Legătura dintre cele două concepţii este pregnant arătată în următoarea afirmaţie: "Adevărurile cuvântului lui Dumnezeu sunt declaraţiile Celui Prea Înalt. Acela care face din aceste adevăruri o parte a vieţii sale devine în orice privinţă o făptură nouă. Nu i se dau puteri mintale noi, dar e înlăturat întunericul care prin ignoranţă şi păcat îi umbrise priceperea. Cuvintele: ‚Şi vă voi da o inimă nouă' înseamnă "vă voi da o minte nouă". O schimbare a inimii e totdeauna însoţită de o convingere clară cu privire la datoria creştină şi de o înţelegere a adevărului. Acela care dă Scripturilor o atenţie deosebită,însoţită de rugăciune, va dobândi o înţelegere clară şi o judecată sănătoasă, ca şi când prin întoarcerea la Dumnezeu ar fi atins o treaptă mai înaltă de inteligenţă" (E.G. White, RH 18 dec. 1913).

Învăţăturii. Ebr. musar, din rădăcina yasar, "a mustra", "a disciplina", "a corecta" sau uneori, "a pedepsi". Musar poate să însemne însemna totodată rezultatul învăţăturii şi, deci, să fie echivalent cu înţelepciunea.

Creşterea în înţelepciune este rezultatul învăţăturii, dar numai învăţătura aceea care îşi are ca obârşie descoperirea divină. Biblia este adevărata temelie a unei astfel de învăţături

Citește comentariul complet →

³ pentru^✦ dobândirea unei minți educate în dreptate, judecată și nepărtinire;

⁴ pentru a le aduce iscusință^a celor naivi^b, și tinerilor – cunoaștere și chibzuință.

⁵ Să asculte cel înțelept^✦ și să-și adâncească priceperea, iar cel priceput să capete o bună direcție^a,

⁶ ca să înțeleagă proverbe și vorbe cu tâlc, cuvintele înțelepților și ghicitorile^a lor^✦.

⁷ Frica^a de DOMNUL este începutul^✦ cunoașterii, dar neghiobii disprețuiesc înțelepciunea și disciplina.

Frica Domnului. Adică respectul de Domnul. Frica de Domnul este acea atitudine respectuoasă compusă din iubire, înfiorare şi recunoştinţă care distinge pe cei care şi-au dat seama de propria lor nevrednicie şi au aflat mântuirea în planul milostiv al lui Dumnezeu. Nu există formă de educaţie intelectuală care să se poată compara cu studierea plină de râvnă a Scripturilor.

Începutul. Ebr. re'shith. Cuvântul acesta poate să însemne şi "partea principală". Temerea de Domnul nu numai că este primul pas în obţinerea oricărei cunoştinţe adevărate, dar este şi punctul central al cunoştinţei. Dacă cunoştinţa nu conduce la o deplină predare a vieţii lui Isus Hristos, ea şi-a greşit ţinta. "Nu numiţi strălucit pe nici un om care nu are înţelepciunea de a-L alege pe Domnul Isus Hristos - Lumina şi Viaţa lumii. Superioritatea unui om e determinată de însuşirea de către el virtuţilor lui Hristos" (E. G. White, scrisoarea 106, 15 iulie 1902).

Nebunii nesocotesc. În VT sunt folosite de obicei două cuvinte deosebite pentru nebun: (1) 'ewil şi (2) kesil. Ambele înseamnă persoane proaste. Ambele apar deseori în Proverbe şi Eclesiastul şi rareori în altă carte a VT. Din cauză că nebunul este pus în contrast cu înţeleptul care are temere de Dumnezeu, el este zugrăvit ca un păcătos nepocăit. Solomon prezintă contrastul dintre aceia care învaţă tot mai mult despre Dumnezeu şi căile Lui şi aceia care se abat de la neprihănire şi apucă pe cărarea morţii veşnice. Nebunii - aceia care nu se tem de Domnul, fie dintr-o nepăsătoare iubire de plăceri sau o sfidare încăpăţânată, resping adevărata înţelepciune. Oricât de multă cunoştinţă ar acumula, lipsa punctului central adevărat îi dezechilibrează, făcându-i robi ai unor filosofii deşarte.

Citește comentariul complet →

Educația din familie

⁸ Ascultă, fiule^✦, mustrarea tatălui tău și nu respinge învățătura mamei tale!

⁹ Ele vor fi o cunună^✦ plină de farmec pe fruntea ta și o salbă de aur la gâtul tău.

Ferirea de ispite

¹⁰ Fiule, dacă te ademenesc păcătoșii, nu te întovărăși^✦ cu ei!

¹¹ Dacă-ți vor zice: „Hai cu noi, să pândim^✦ sânge nevinovat, să așteptăm în ascuns niște oameni de treabă,

¹² să-i înghițim de vii, ca Locuința Morților, și întregi, ca^✦ pe cei ce coboară în groapă;

¹³ vom găsi tot felul de lucruri scumpe și ne vom umple casele cu pradă;

¹⁴ vei avea aceeași soartă cu noi, aceeași pungă vom avea cu toții”,

¹⁵ fiule, nu porni^✦ la drum cu ei, nu face^✦ niciun pas pe cărarea lor!

¹⁶ Căci^✦ picioarele lor aleargă la rău și se grăbesc să verse sânge.

¹⁷ (Degeaba este pusă capcana dacă o pot vedea toate zburătoarele.)

¹⁸ Dar ei stau la pândă împotriva vieții lor, își amenință propriul suflet.

¹⁹ Iată soarta^✦ oricui iubește câștigul mârșav: pricopseala nedreaptă îi va lua sufletul.

Strigătul înțelepciunii

²⁰ Înțelepciunea^✦ strigă pe străzi, își înalță glasul în piețe,

²¹ cheamă de pe vârful zidurilor, la porți, în cetate, își spune cuvintele:

²² „Până când, naivilor, veți îndrăgi neștiința? Până când batjocoritorii vor iubi batjocura și proștii vor urî cunoașterea?

²³ Întoarceți-vă la mustrările mele! Iată, voi turna^✦ duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele!

²⁴ Dar pentru că^✦ eu strig, și nu vreți să auziți, pentru că îmi întind mâna, și nimeni nu vede,

²⁵ pentru că nu vă pasă^✦ de sfaturile mele și nu vă plac mustrările mele,

²⁶ voi râde și^✦ eu când veți fi în nenorocire, mă voi strâmba la voi când vă va apuca groaza,

²⁷ când vă va apuca groaza ca^✦ o furtună, când va veni peste voi nenorocirea ca o vijelie, când vă vor copleși necazul și strâmtorarea.

²⁸ Atunci^✦ mă vor chema, și nu voi răspunde, mă vor căuta, și nu mă vor găsi,

Atunci mă vor chema. Când Dumnezeu, prin înţelepciune, a chemat şi a făcut semne, ei n-au vrut să ia seama. Acum ei cer în zadar o cunoaştere mântuitoare a Domnului (vezi Amos 8,11.12).

Când se află furtună şi cutremur, în război şi lipsă, oameni nepăsători şi păcătoşi se adresează adesea lui Dumnezeu cerând salvare şi făgăduiesc schimbarea vieţii dacă îi scapă din primejdie. Prea adesea, totuşi, când pacea şi liniştea revin, ei îşi râd de făgăduinţa dată în vreme de necaz. Deşi este adevărat că iminenţa morţii aduce uneori pocăinţă adevărată, o mântuire în ultimul ceas rareori este oferită celor care n-au răspuns multă vreme chemării Duhului Sfânt.

Cea mai mare şi mai îngrozitoare împlinire a acestei profeţii va avea loc la sfârşitul istoriei omenirii. Când Duhul lui Dumnezeu va fi definitiv respins şi protecţia harului va fi înlăturată, cei nepocăiţi se vor vedea la cheremul unui stăpân crud pe care l-au ales ca să-l slujească în locul lui Dumnezeu (vezi GC 614).

De ce nu există răspuns? Pentru ce râde Dumnezeu de aceste biete suflete pentru care L-a dat pe Fiul Său? A spune că Dumnezeu râde e, fireşte, un limbaj figurat. De fapt Dumnezeu e adânc îndurerat când oamenii se întorc împotriva Lui (vezi Ezechiel 33,11; Osea 11,8). Totuşi, oamenii sunt agenţi morali liberi, iar Dumnezeu nu împiedică rezultatele unui fel de comportament pe care şi l-au ales singuri. În acelaşi timp El face totul cu putinţă să-i împiedice pe oameni să facă o alegere greşită. El face apel la toţi să se întoarcă, chiar dacă multă vreme au fost vrăjmaşi ai binelui (Ezechiel 18,21; Mat 11,28; Romani 5,8; Apocalipsa 22,17).

Citește comentariul complet →

²⁹ pentru că au^✦ urât cunoașterea și n-au ales^✦ frica de DOMNUL;

³⁰ pentru că n-au^✦ primit sfatul meu și au respins toate mustrările mele,

³¹ se vor hrăni^✦ cu roadele purtării lor și se vor sătura cu planurile lor.

³² Îndărătnicia^a îi va ucide pe cei naivi, și încrederea în sine îi va pierde pe proști;

³³ dar cel ce^✦ mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniștit^✦, fără să se teamă de vreun rău.”

Note de subsol

1:2^a Ebr. musar „educație, morală, învățătură de minte, mustrare, pedeapsă”.
1:4^a Ebr. ˁormā „circumspecție, spirit critic, șiretenie”.
1:4^b Ebr. peṯi „prostuț, ușor de amăgit, credul, fără experiență”. Vezi și Pr. 9:4.
1:5^a Sau: „cârmă, capacitatea de a se dirija sau de a administra; gândire strategică”.
1:6^a Sau: „probleme, întrebări dificile”.
1:7^a Ebr. yirˀá „respect, venerație”.
1:32^a Ebr. meșuḇā „întoarcere (de la calea cea dreaptă)”; prin extensie, „aversiune” (față de învățătură).