Obadia 1
1
Vedeniaa lui Obadia Așa vorbește Domnul DUMNEZEU despre Edom✦: (Noi am auzit o veste✦ din partea DOMNULUI și un sol a fost trimis printre neamuri: „Haideți să ne ridicăm la luptă împotriva Edomului!”)
2
„Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai disprețuit.
3
Îngâmfarea inimii tale te-a înșelat, locuitor al văgăunilor stâncilor✦, care ți-ai făcut adăpost pe înălțimi. Tu zici✦ în inima ta: «Cine mă va doborî la pământ?»
4
Dar chiar dacă te-ai înălța✦ ca vulturul și dacă ți-ai așeza cuibul✦ între stele, și de acolo te voi doborî”, zice DOMNUL.
5
„Dacă ar intra✦ la tine niște hoți sau niște jefuitori noaptea – ce pustiit ai fi! –, oare n-ar fura cât le-ar ajunge? De-ar veni la tine culegători de vie, oare n-ar lăsa✦ ei niciun ciorchine?
6
Vai! Cum l-au prădat pe Esau! Cum i-au fost dezgropate comorile!
7
Te-au izgonit înapoi până la hotar✦ cei ce au încheiat legământ cu tine; te-au înșelat și te-au năpădit cei ce au făcut pace cu tine. Cei ce luptă cu tine ți-au întins curse, iar tu nici n-ai băgat de seamă✦!
8
Oare, în ziua aceea”, zice DOMNUL, „nu-i✦ voi nimici Eu pe înțelepții din Edom și priceperea din Muntele lui Esau?
9
Vitejii✦ Temanului✦ se vor înspăimânta, orice om din Muntele lui Esau va fi nimicit.
10
Din pricina violenței✦ împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de rușine și nimicit pe vecie✦.
11
Căci în ziua când stăteai deoparte, în ziua când străinii îi luau averea, când veneticii intrau pe porțile lui și aruncau sorțul✦ asupra Ierusalimului, tu erai atunci ca unul din ei.
12
Nu trebuia să privești cu satisfacție✦ la fratele tău în ziua✦ nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri✦ de fiii lui Iuda în ziua pieirii lor, nu trebuia să vorbești cu trufie în ziua strâmtorării!
13
Nu trebuia să intri pe porțile poporului Meu în ziua prăpădului lui; nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui, nu trebuia să pui mâna pe averea lui în ziua prăpădului lui!
14
Nu trebuia să stai la răspântii ca să-i ucizi pe fugarii lui, nu trebuia să-i predai pe supraviețuitorii lui în ziua necazului lui!
15
Ziua DOMNULUI✦ este aproape pentru toate neamurile. Cum✦ ai făcut, așa ți se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
16
După cum pe muntele Meu sfânt ați băut✦ paharul mâniei, la fel toate neamurile îl vor bea necurmat; vor sorbi, vor înghiți și vor fi ca și când n-ar fi fost.
17
Dar✦ mântuirea✦ va fi pe muntele Sionului; el va fi sfânt, iar casa lui Iacov își va lua înapoi moșiile.
18
Casa lui Iacov va fi✦ un foc, iar casa lui Iosif, o flacără, dar casa lui Esau va fi miriștea pe care o vor aprinde și o vor mistui și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor din casa lui Esau, căci DOMNUL a vorbit.”
19
Cei din Neghev vor stăpâni✦ Muntele lui Esau și cei din câmpia✦ Șefelaa, țara filistenilor; vor stăpâni și ogoarele lui Efraim și ogoarele Samariei, iar Beniamin va stăpâni Galaadul.
20
Dar exilațiia acestei oștiri a fiilor lui Israel îi vor stăpâni pe canaaniți până la✦ Sarepta, iar exilații Ierusalimului care sunt la Sefaradb vor stăpâni✦ cetățile din Neghev.
21
Eliberatoriia se vor sui pe muntele Sionului ca să judece✦ Muntele lui Esau. A DOMNULUI va fi împărăția✦.
Note de subsol
- 1:1a Ebr. ḥazon „vedenie”, „viziune”; prin extensie, „descoperire”, „profeție”.
- 1:19a Dealurile submontane aflate la vest de Munții Iudeei.
- 1:20a Ebr. gālut „diaspora”, termen colectiv folosit pentru a-i denumi pe cei care au fost deportați din Țara Sfântă în Babilon.
- 1:20b Potrivit exegezei rabinice, Spania (de unde și denumirea „sefard”). Potrivit exegeților moderni, Sardes (în Anatolia).
- 1:21a Ebr. moșiˁim poate avea și înțeles pasiv („mântuiți”, „izbăviți”).