Iosua 24
Cea din urmă adunare
24
Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Sihem✦ și i-a chemat✦ pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe căpeteniile oștii. Ei s-au înfățișat✦ înaintea lui Dumnezeu.
2
Iosua a zis întregului popor: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului✦ (Eufrat) și le slujeau✦ altor dumnezei.
3
Eu l-am✦ luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului și l-am purtat prin toată țara Canaanului; i-am înmulțit sămânța și i l-am✦ dat pe Isaac.
4
Lui Isaac i i-am dat pe Iacov✦ și pe Esau✦: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov✦ și fiii lui s-au coborât în Egipt.
5
I-am trimis✦ pe Moise și pe Aaron și am lovit✦ Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el.
6
I-am scos✦ pe părinții voștri din Egipt și ați ajuns✦ la mare. Egiptenii✦ i-au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie cu care și călăreți.
7
Părinții voștri au strigat✦ către Domnul. Și Domnul a pus✦ întuneric între voi și egipteni, a adus✦ marea înapoi peste ei și i-a acoperit. Ați văzut cu ochii✦ voștri ce le-am făcut egiptenilor. Și ați rămas multă vreme✦ în pustie.
8
V-am adus în țara amoriților, care locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat✦ împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; ați pus stăpânire pe țara lor și i-am nimicit dinaintea voastră.
9
Balac✦, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, s-a sculat și a pornit la luptă împotriva lui Israel. L-a chemat✦ pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.
10
Dar n-am vrut✦ să-l ascult pe Balaam: el v-a✦ binecuvântat și v-am izbăvit din mâna lui Balac.
11
Ați trecut✦ Iordanul și ați ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat✦ împotriva voastră: amoriții, fereziții, canaaniții, hitiții, ghirgasiții, heviții și iebusiții. I-am dat în mâinile voastre,
12
am trimis✦ înaintea voastră viespe bondărească și i-a izgonit dinaintea voastră ca pe cei doi împărați ai amoriților: nu cu sabia✦, nici cu arcul tău.
13
V-am dat o țară pe care n-o munciserăți, cetăți✦ pe care nu le zidiserăți, dar pe care le locuiți, vii și măslini pe care nu-i sădiserăți, dar care vă slujesc ca hrană.»
Făgăduințele poporului
14
Acum, temeți-vă✦ de Domnul și slujiți-I cu scumpătate✦ și credincioșie! Îndepărtați✦ dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în✦ Egipt și slujiți-I Domnului!
15
Și dacă nu găsiți cu cale să-I slujiți Domnului, alegeți✦ astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor✦ cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor✦ amoriților, în a căror țară locuiți! Cât✦ despre mine, eu și casa mea Îi vom sluji Domnului.”
16
Poporul a răspuns și a zis: „Departe de noi gândul să-L părăsim pe Domnul și să le slujim altor dumnezei!
17
Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din țara Egiptului, din casa robiei, pe noi și pe părinții noștri; El a făcut înaintea ochilor noștri acele minuni mari și ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat și în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.
18
El a izgonit dinaintea noastră toate popoarele și pe amoriții care locuiau în țara aceasta. Și noi Îi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”
19
Iosua a zis poporului: „Voi nu✦ veți putea să-I slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu✦ sfânt, un Dumnezeu✦ gelos; El nu✦ vă va ierta fărădelegile și păcatele.
20
Când✦ Îl veți părăsi pe Domnul și le veți sluji unor dumnezei străini, El Se va✦ întoarce și vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine.”
21
Poporul i-a zis lui Iosua: „Nu, căci Îi vom sluji Domnului.”
22
Iosua a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră înșivă că L-ați ales✦ pe Domnul, ca să-I slujiți.” Ei au răspuns: „Suntem martori.”
23
„Scoateți✦ dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel!”
24
Și poporul i-a zis lui Iosua: „Noi Îi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, și vom asculta de glasul Lui.”
25
Iosua a făcut în ziua aceea un legământ✦ cu poporul și i-a dat legi și porunci la✦ Sihem.
26
Iosua a scris✦ aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră✦ mare și a ridicat-o✦ acolo, sub✦ stejarul care era în locul închinat Domnului.
27
Și Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră✦ împotriva noastră, căci a auzit✦ toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu-I fiți necredincioși Dumnezeului vostru.”
28
Apoi Iosua✦ a dat drumul poporului și s-a dus fiecare în moștenirea lui.
Moartea lui Iosua
29
După aceste✦ lucruri Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zece ani.
30
L-au înmormântat în ținutul care-i căzuse la împărțeală, la Timnat-Serah✦, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.
31
Israel✦ I-a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care cunoșteau✦ tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
32
Oasele✦ lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea țarinii pe care o cumpărase✦ Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita și care a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif.
33
Eleazar, fiul lui Aaron, a murit și a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care îi fusese dat fiului său Fineas, în muntele✦ lui Efraim.