Sigla myBible myBible
Contul meu
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio indisponibil pentru această versiune
Comentariu

Isaia 8

Invazia asiriană în țara lui Emanuel

8 DOMNUL mi-a zis: „Ia o tablă mare și scrie pe ea cu condei omenesc: Maher-Șalal Haș-Baza!
2 Ia-Mi-ia ca martori de încredere pe preotul Urie și pe Zaharia, fiul lui Ieberechia!”
3 M-am apropiat de profetesă, care a rămas însărcinată și a născut un fiu. DOMNUL mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Șalal Haș-Baz,
4 căci, până să știe băiatul să spună: «tată» și «mamă», bogăția Damascului și prada Samariei vor fi duse înaintea împăratului Asiriei!”
5 DOMNUL mi-a vorbit iarăși și mi-a zis:
6 „Pentru că poporul acesta disprețuiește apele Șiloaha, care curg lin, și se bucurăb de planurile lui Rețin și ale fiului lui Remalia,
7 iată, Domnul va aduce peste ei apele puternice și mari ale Râului, pe împăratul Asiriei cu toată slava lui. Va umple toate canalelea, va da peste maluri,
8 va pătrunde în Iuda, se va revărsa, va inunda și va ajunge până la gât; iar cu aripile lui deschise va acoperi tot întinsul țării tale, Emanuele!”
9 „Luați cunoștințăa, popoare: veți fi spulberate! Luați aminte, depărtări ale pământului toate! Încingeți-vă de luptă, dar tot veți fi sfărâmate! Încingeți-vă de luptă, dar tot veți fi spulberate!
10 Țineți sfat, dar acesta va fi zădărnicit! Faceți un plan, dar nimic nu se va alege de el! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel)!”
11 Da, așa mi-a spus DOMNUL când m-a apucat cu mâna Lui și mi-a pus în vedere să nu umblu pe calea acestui popor:
12 „Nu numiți uneltirea tot ce numește poporul acesta uneltire; nu vă temeți de ce se teme el și nu vă înfricoșațib!
13 Pe DOMNUL Oștirilor, pe El să-L aveți sfânta! De El să vă temeți, de El să vă înfricoșați!
14 El va fi un sanctuara și o piatră de poticnire, o stâncă de cădere pentru cele două case ale lui Israel, o cursă și un laț pentru locuitorii Ierusalimului!
15 Mulți se vor poticni, vor cădea și vor fi zdrobiți de ea, vor nimeri în laț și vor fi prinși.
16 Păstrează mărturiaa, pecetluiește Legea printre ucenicii Mei!”
17 Eu Îl aștept pe DOMNUL, care Își ascunde Fața de casa lui Iacov; în El îmi pun nădejdea.
18 Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat DOMNUL suntem semne și minuni în Israel din partea DOMNULUI Oștirilor, care locuiește pe muntele Sionului.
19 Vi se va spune: „Întrebați duhurile morților și pe ghicitori, care bolborosesc și îngână descântece! Oare poporul nu trebuie să-și consulte zeii și să-i întrebe pe morți pentru cei vii?”
20 La Lege și la mărturie! Dacă nu se va vorbi după cuvântul acesta – pentru care nu există descânteca –,
21 poporul va pribegi prin țară, apăsat și flămând. Când îl va apuca foamea, se va mânia și își va blestema regele și zeii; fie că își va întoarce fața în sus,
22 fie că își va arunca privirea în pământ, va vedea numai necaz și întunecime, negură apăsătoare, beznă fără licărirea.

Note de subsol

  1. 8:1a În traducere: „Grăbește-te la pradă, fugi repede la jaf!”
  2. 8:2a Ebr. wǝhāˁēḏ „ia (martori)” (formă de imperativ; vezi Ier. 32:25), emendare a TM: ebr. wǝˀāiḏā „și să iau (martori)”.
  3. 8:6a Numit și Siloam, bazin situat pe latura sud-estică a Ierusalimului, unde se aduna apa provenită din izvorul Ghihon, principala sursă de apă a Ierusalimului din perioada veche.
  4. 8:6b Sau: „s-a topit de frica lui”.
  5. 8:7a Toate canalele de irigație construite pentru a prelua apa în timpul revărsării anuale a fluviului Eufrat.
  6. 8:9a După Septuaginta. În TM: „aliați-vă”; sau: „scoateți strigăte de război”; sau: „sfărâmați-vă”.
  7. 8:12a Sau: „alianță”, „conspirație”, „trădare”.
  8. 8:12b Verbele ebraice folosite în acest verset se pot referi și la cinstirea religioasă. Îndemnul poate fi înțeles ca o critică a unor practici idolatre.
  9. 8:13a Sau: „cu El să vă aliați”.
  10. 8:14a Ebr. moqēș „laț”, emendare a TM: miqdāș „sanctuar”.
  11. 8:16a Referire la mesajul primit de profet din partea lui Dumnezeu.
  12. 8:20a Ebr. șāḥar poate însemna atât „zori de zi”, cât și „negreală” sau „magie” (vezi Is. 47:11).
  13. 8:22a Ebr. waˀap̄ēlā minnōgah „întuneric fără lumină”, emendare a TM: ebr. waˀap̄ēlā mǝnuddāḥ „și [în] întuneric, împins”, conform aparatului critic al BHS.
CARTE
CAPITOL
Versiune
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Setări lectură
Dimensiune font
Tip font
Note de subsol
Numere și titluri
Iconițe comentarii
Trimiteri
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.