Sigla myBible myBible
Contul meu
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio indisponibil pentru această versiune
Comentariu

Isaia 64

64 O, de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta,
2 ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta!
3 Când ai făcut minuni la care nu ne așteptam, Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta,
4 cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în el.
5 Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, înaintea celor ce umblă în căile Tale și își aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am păcătuit. Vom suferi noi veșnic sau putem fi mântuiți?
6 Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
7 Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească și să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Fața Ta și ne lași să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.
8 Dar, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul, și Tu – olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale.
9 Nu Te mânia prea mult, Doamne, și nu-Ți aduce aminte în veci de nelegiuire! Privește dar spre noi, căci toți suntem poporul Tău!
10 Cetățile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul, o pustietate!
11 Casa noastră cea sfântă și slăvită, în care părinții noștri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor, și tot ce aveam mai scump a fost pustiit.
12 După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare și ne vei întrista nespus de mult?
CARTE
CAPITOL
Versiune
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Setări lectură
Dimensiune font
Tip font
Note de subsol
Numere și titluri
Iconițe comentarii
Trimiteri
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.