Sigla myBible myBible
Contul meu
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio indisponibil pentru această versiune
Comentariu

Isaia 31

31 Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuie pe cai și se încred în mulțimea carelor și în puterea călăreților, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel și nu-L caută pe DOMNUL!
2 Dar și El este înțelept și aduce nenorocirea și nu-Și ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi, împotriva ajutorului celor ce fac nelegiuiri.
3 Căci egipteanul este om, nu Dumnezeu, iar caii lui sunt carne, nu duh. Numai să-Și întindă DOMNUL mâna, și cel ce ajută se va clătina, iar cel ajutat va cădea și vor pieri toți ca unul.
4 Căci așa mi-a vorbit DOMNUL: „Cum mârâie leul sau puiul de leu când a prins prada, iar o ceată de păstori este chemată împotriva lui, dar el nu se teme de glasul lor și nu se tulbură de zarva lor, așa Se va coborî și DOMNUL Oștirilor să lupte pe muntele Sionului, pe înălțimea lui.
5 Ca păsările care zboară, așa va ocroti DOMNUL Oștirilor Ierusalimul, îl va ocroti și-l va izbăvi, îl va cruța și-l va mântui.”
6 Fii ai lui Israel, întoarceți-vă la Acela împotriva căruia v-ați adâncit în răzvrătire!
7 Căci în ziua aceea fiecare dintre voi își va lepăda idolii de argint și idolii de aur pe care cu mâinile voastre vi i-ați făcut, pentru păcat.
8 „Și asirianul va cădea sub sabie, dar nu a unui om: o sabie neomenească îi va veni de hac; el va fugi dinaintea sabiei și tinerii lui vor sfârși la muncă silnică.
9 Stânca lui va dispărea de groazăa, și căpeteniile lui vor tremura dinaintea steagului”, zice DOMNUL, care are un foc în Sion, un cuptor de topit în Ierusalim.

Note de subsol

  1. 31:9a Sau: „De groază, el va trece la stânca (întăritura) sa.”
CARTE
CAPITOL
Versiune
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Setări lectură
Dimensiune font
Tip font
Note de subsol
Numere și titluri
Iconițe comentarii
Trimiteri
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.