Sigla myBible myBible
Contul meu
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio indisponibil pentru această versiune
Comentariu

Exodul 6

Izbăvirea este făgăduită

6 Domnul I-a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce-i voi face lui Faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din țara lui.”
2 Dumnezeu i-a mai vorbit lui Moise și i-a zis: „Eu sunt Domnul.
3 Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca «Domnul».
4 De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau țara Canaan, țara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i țin egiptenii în robie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu.
6 De aceea, spune-le copiilor lui Israel: «Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor și vă voi scăpa cu braț întins și cu mari judecăți.
7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru și veți cunoaște că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.
8 Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că le-o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu v-o voi da în stăpânire, Eu, Domnul.»”
9 Astfel le-a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea și robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să-l asculte pe Moise.
10 Domnul i-a vorbit lui Moise și i-a zis:
11 „Du-te de vorbește-i lui Faraon, împăratul Egiptului, să-i lase pe copiii lui Israel să iasă din țara lui!”
12 Moise a răspuns în fața Domnului: „Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat. Cum are să m-asculte Faraon pe mine, care n-am o vorbire ușoară?”
13 Domnul le-a vorbit lui Moise și lui Aaron și le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel și cu privire la Faraon, împăratul Egiptului, ca să-i scoată din țara Egiptului pe copiii lui Israel.

Spița neamului lui Moise și Aaron

14 Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Hețron și Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.
15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin și Țohar; și Saul, fiu născut dintr-o femeie canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon.
16 Iată numele fiilor lui Levi, după spița neamului lor: Gherșon, Chehat și Merari. Anii vieții lui Levi au fost o sută treizeci și șapte de ani.
17 Fiii lui Gherșon: Libni și Șimei și familiile lor.
18 Fiii lui Chehat: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel. Anii vieții lui Chehat au fost o sută treizeci și trei de ani.
19 Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după spița neamului lor.
20 Amram a luat-o de nevastă pe mătușa sa Iochebed, și ea i-a născut pe Aaron și pe Moise. Anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte de ani.
21 Fiii lui Ițehar: Core, Nefeg și Zicri.
22 Fiii lui Uziel: Mișael, Elțafan și Sitri.
23 Aaron a luat-o de nevastă pe Elișeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahșon, și ea i-a născut pe Nadab, Abihu, Eleazar și Itamar.
24 Fiii lui Core: Asir, Elcana și Abiasaf. Acestea sunt familiile coriților.
25 Eleazar, fiul lui Aaron, a luat-o de nevastă pe una dintre fetele lui Putiel și ea l-a născut pe Fineas. Aceștia sunt căpeteniile familiilor leviților cu familiile lor.
26 Aceștia sunt Aaron acela și Moise acela, cărora le-a zis Domnul: „Scoateți-i din țara Egiptului pe copiii lui Israel, după oștirile lor!”
27 Ei sunt aceia care i-au vorbit lui Faraon, împăratul Egiptului, ca să-i scoată din Egipt pe copiii lui Israel. Aceștia sunt Moise acela și Aaron acela.
28 Când i-a vorbit Domnul lui Moise în țara Egiptului,
29 Domnul i-a zis lui Moise: „Eu sunt Domnul. Spune-i lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ți spun!”
30 Și Moise a răspuns înaintea Domnului: „Iată că eu nu vorbesc ușor. Cum are să m-asculte Faraon?”
CARTE
CAPITOL
Versiune
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Setări lectură
Dimensiune font
Tip font
Note de subsol
Numere și titluri
Iconițe comentarii
Trimiteri
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.