Exodul 2
Nașterea și copilăria lui Moise
2
Un om✦ din casa lui Levi a mers și a luat-o de soție pe o fiică a lui Levi.
2
Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu. A văzut✦ că este chipeș și l-a ascuns vreme de trei luni.
3
Apoi, când nu a mai putut să-l ascundă, a luat pentru el un coșa de papură, pe care l-a uns cu catran și cu smoală, a pus copilul în el și l-a așezat între trestii, pe malul Râului.
4
Sora✦ lui stătea la distanță, ca să afle ce are să i se întâmple.
5
Fiica✦ lui Faraon s-a coborât la Râu să se scalde, și însoțitoarele ei se plimbau pe marginea Râului. Ea a văzut coșul în mijlocul trestiilor și a trimis-o pe slujnica ei să-l ia.
6
Când l-a deschis, a văzut copilul: era un băiețel care plângea. I-a fost milă de el și a zis: „Este dintre copiii evreilor!”
7
Atunci, sora lui i-a zis fiicei lui Faraon: „Să mă duc să-ți chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?”
8
Fiica lui Faraon i-a spus: „Du-te!” Și fata s-a dus și a chemat-o pe mama copilului.
9
Fiica lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, și îți voi plăti!” Femeia a luat copilul și l-a alăptat.
10
Când copilul a crescut, l-a adus fiicei lui Faraon, și el i-a fost fiu✦. I-a pus numele Moisea, „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape”.
Fuga lui Moise în Madian
11
După o vreme, când Moise s-a făcut mare✦, a ieșit la frații săi și a văzut muncile istovitoare✦ la care erau supuși. A văzut un egiptean lovindu-l pe un evreu, unul dintre frații lui.
12
S-a uitat în toate părțile și, văzând că nu este nimeni, l-a lovit de moarte✦ pe egiptean și l-a ascuns în nisip.
13
A ieșit✦ și a doua zi, și iată că doi evrei se certau. I-a zis celui vinovat: „De ce îl lovești pe semenul tău?”
14
Iar el i-a răspuns: „Cine✦ te-a pus pe tine căpetenie și judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori și pe mine, cum l-ai omorât pe egiptean?” Moise s-a înspăimântat și a zis: „Negreșit, faptul este cunoscut.”
15
Faraon a aflat despre lucrul acesta și căuta să-l omoare pe Moise. Dar Moise✦ a fugit de Faraon și s-a așezat în țara Madian. Acolo, s-a oprit lângă o fântână✦.
16
Preotul✦ Madianului avea șapte fiice✦. Ele au venit să scoată apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.
17
Dar au venit păstorii și le-au izgonit. Atunci, Moise s-a ridicat, le-a luat apărarea și le-a✦ adăpat turma.
18
Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel✦, el le-a întrebat: „De ce vă întoarceți așa de curând astăzi?”
19
Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, ba încă ne-a scos și apă și ne-a adăpat turma.”
20
Și el le-a zis fiicelor sale: „Și unde este? De ce l-ați lăsat pe omul acela acolo? Chemați-l✦ să mănânce!”
21
Moise s-a învoit să locuiască la omul acela, care i-a dat-o pe fiica sa✦ Sefora de soție.
22
Ea a născut un fiu, căruia Moise i-a pus numele✦ Gherșom, căci zicea: „Locuiesc ca✦ străin într-o țară străină.”a
23
După✦ multă vreme, împăratul Egiptului a murit, și fiii lui Israel✦ încă gemeau din cauza robiei și strigau✦. Strigătul lor a ajuns până la Dumnezeu.
24
Dumnezeu a✦ auzit geamătul lor și Și-a amintit✦ de✦ legământul Său cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov.
25
Dumnezeu a privit✦ spre fiii lui Israel și Dumnezeu a luat aminte.
Note de subsol
- 2:3a Ebr. tēḇā, termen folosit în Gen. 6:14 pentru a denumi arca lui Noe.
- 2:10a Numele „Moise” (ebr. Moșeh) este pus în legătură cu verbul ebr. māșāh „a scoate din apă”, creând un joc de cuvinte: „I-a pus numele Moșéh, căci meșītihū (=l-am scos) din ape.”
- 2:22a Joc de cuvinte care are la bază asemănarea dintre numele „Gherșom” și substantivul ebr. gēr „străin”.