Deuteronomul 25
Certurile
25
Când doi oameni vor avea o ceartă✦ între ei și se vor înfățișa înaintea judecății ca să fie judecați, celui nevinovat✦ să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osândească.
2
Dacă cel vinovat este osândit să fie bătut✦, judecătorul să pună să-l întindă la pământ și să-i dea✦ în fața lui un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui.
3
Să nu pună să-i dea mai mult de patruzeci✦ de lovituri, ca nu cumva, dându-i mai multe lovituri decât atât, fratele tău să fie înjosit✦ înaintea ta.
4
Să✦ nu legi gura boului când treieră grâul.
Căsătoria între cumnat și cumnată
5
Când frații vor locui împreună și unul dintre ei va muri fără să lase copii✦, nevasta mortului să nu se mărite afară, cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă și să se însoare cu ea ca cumnat.
6
Întâiul născut pe care-l va naște să-l moștenească✦ pe fratele cel mort și să-i poarte numele, pentru ca numele acesta să nu✦ fie șters din Israel.
7
Dacă omul acesta nu vrea s-o ia pe cumnata sa, ea să se suie la poarta✦ cetății, la bătrâni, și să spună: «Cumnatul meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat.»
8
Bătrânii cetății să-l cheme și să-i vorbească. Dacă el stăruie și zice: «Nu vreau✦ s-o iau»,
9
atunci cumnata sa să se apropie de el în fața bătrânilor, să-i✦ scoată încălțămintea din picior și să-l scuipe în față. Și, luând cuvântul, să zică: «Așa să i se facă omului care nu voiește să ridice✦ casa fratelui său!»
10
Și casa lui se va numi în Israel «casa celui descălțat».
11
Când doi oameni se vor certa unul cu altul, și nevasta unuia se va apropia să-l scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l lovește, dacă întinde mâna și-l apucă pe acesta din urmă de părțile rușinoase,
12
să-i tai mâna; să nu ai nicio milă✦ de ea.
Cântăreala dreaptă
13
Să nu ai✦ în sacul tău două feluri de greutăți: una mare și alta mică.
14
Să nu ai în casă două feluri de efă: una mare și alta mică.
15
Ci să ai o greutate adevărată și dreaptă, să ai o efă adevărată și dreaptă, ca să ai zile✦ multe în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
16
Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârșește o nedreptate, este o urâciune✦ înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
Nimicirea amaleciților
17
Adu-ți✦ aminte ce ți-a făcut Amalec pe drum, la ieșirea voastră din Egipt:
18
cum te-a întâlnit pe drum și, fără nicio teamă✦ de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit și sleit de puteri!
19
Când îți va✦ da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă după ce te va izbăvi de toți vrăjmașii care te înconjoară, în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire și spre stăpânire, să ștergi✦ pomenirea lui Amalec de sub ceruri – să nu uiți lucrul acesta.