Deuteronomul 18
Drepturile preoților și ale leviților
18
Preoții, leviții și toată seminția lui Levi să nu aibă✦ nici parte de moșie, nici moștenire în Israel; să se hrănească din jertfele mistuite de foc✦ în cinstea Domnului și din darurile aduse Domnului.
2
Să nu aibă moștenire în mijlocul fraților lor: Domnul va fi moștenirea lor, cum le-a spus.
3
Iată care va fi dreptul preoților de la popor: cei ce vor aduce o jertfă, fie bou, fie miel, să-i dea✦ preotului spata, fălcile și pântecele.
4
Să-i dai cele dintâi✦ roade din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău și pârga din lâna oilor tale,
5
căci pe el✦ l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate semințiile, ca să facă✦ slujba în Numele Domnului, el și fiii lui, în toate zilele.
6
Când va pleca un levit din una din cetățile tale, din locul unde locuiește✦ el în Israel, ca să se ducă, după deplina dorință a sufletului său, în locul pe care-l va alege✦ Domnul
7
și va face slujbă în Numele Domnului, Dumnezeului tău, ca✦ toți frații lui leviți care stau înaintea Domnului,
8
va primi ca hrană o parte✦ la fel cu a lor și pe lângă ea se va bucura și de veniturile ieșite din vânzarea averii lui părintești.
Ghicirea și vrăjitoria
9
După ce vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveți✦ să faci după urâciunile neamurilor acelora.
10
Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă✦ fiul sau fiica prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul✦ de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor,
11
de descântător✦, nimeni care să-i întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe✦ morții.
12
Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului și din pricina✦ acestor lucruri le va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.
13
Tu să te ții în totul totului tot numai de Domnul, Dumnezeul tău.
14
Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni ascultă de cei ce citesc în stele și de ghicitori, dar ție Domnul, Dumnezeul tău, nu-ți îngăduie lucrul acesta.
Un mare proroc
15
Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc✦ ca mine: să ascultați de el!
16
Astfel, el va răspunde la cererea pe care I-ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării✦ poporului, când ziceai: «Să nu✦ mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, și să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.»
17
Atunci Domnul mi-a zis: «Ce au zis ei este bine✦.
18
Le voi ridica din mijlocul fraților lor un✦ proroc ca tine, voi pune✦ cuvintele Mele în gura lui și el✦ le va spune tot ce-i voi porunci Eu.
19
Și dacă cineva✦ nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.
20
Dar prorocul✦ care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu-i voi porunci să-l spună sau care va vorbi✦ în numele altor dumnezei, prorocul acela să fie pedepsit cu moartea.»
21
Poate că vei zice în inima ta: «Cum vom cunoaște cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?»
22
Când ceea ce✦ va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla✦, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală✦: să nu ai teamă de el.