Sigla myBible myBible
Contul meu
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio indisponibil pentru această versiune
Comentariu

2 Timotei 1

Urarea

1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus,
2 către Timotei, copilul meu preaiubit: har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru!

Recunoștință și încurajare

3 Îi mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu o conștiință sănătoasă, din moși-strămoși, când te pomenesc neîntrerupt în cererile mele, zi și noapte.
4 Căci îmi amintesc de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5 Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a înfiripata întâi în bunica ta Lois și în mama ta, Eunice, și sunt încredințat că și în tine.
6 De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.
8 Să nu-ți fie rușine deci de mărturia cu privire la Domnul nostru, nici de mine, care am fost întemnițat pentru El. Ci fii părtaș la suferința pentru Evanghelie, potrivit puterii lui Dumnezeu.
9 El ne-a mântuit și ne-a făcut o chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veșnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea prin Evanghelie.
11 Pentru aceasta am fost pus eu propovăduitor, apostol și învățător [al neamurilor].
12 Din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințata până în ziua aceeab.
13 Modelul de învățătură sănătoasăa pe care l-ai auzit de la mine ține-l cu credința și dragostea care sunt în Hristos Isus.
14 Lucrul bun care ți s-a încredințat păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.
15 Știi că toți cei din Asiaa m-au părăsit, printre care și Fighel și Ermoghen.
16 Domnul să-Și verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori mi-a înviorat sufletul și nu i-a fost rușine de lanțurile mele!
17 Nu numai atât, dar când a fost în Roma, cu multă stăruință m-a căutat și m-a găsit.
18 Domnul să-i facă parte de îndurarea Lui în ziua aceea! Tu știi foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.

Note de subsol

  1. 1:5a Lit. „care și-a făcut locuința”.
  2. 1:12a Gr. parathḗkē „bun încredințat spre păstrare”, „depozit”. Expresia se întâlnește și în 2Tim. 1:14.
  3. 1:12b Ziua revenirii lui Isus Hristos (2Tim. 4:8), zi de răscumpărare (Ef. 4:30) și de judecată (2Tes. 1:9,10). Expresia se întâlnește și în 2Tim. 1:18.
  4. 1:13a Lit. „modelul cuvintelor sănătoase”.
  5. 1:15a Provincie romană din vestul Asiei Mici. În secolul I d.Hr., ocupa circa o treime din teritoriul Turciei de astăzi, fiind mărginită la nord de Bitinia, la sud de Licia și la est de Galatia.
CARTE
CAPITOL
Versiune
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Setări lectură
Dimensiune font
Tip font
Note de subsol
Numere și titluri
Iconițe comentarii
Trimiteri
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.