2 Timotei 1
Urare
1
Pavel, apostol✦ al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții✦ care este în Hristos Isus,
2
către✦ Timotei, copilul meu preaiubit: har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru!
Dragostea lui Pavel pentru Timotei
3
Îi mulțumesc✦ lui Dumnezeu, căruia✦ Îi slujesc cu un cuget curat, din moși-strămoși, că neîntrerupt✦ te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte.
4
Căci mi-aduc aminte✦ de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5
Îmi aduc aminte de credința✦ ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama✦ ta, Eunice, și sunt încredințat că și în tine.
6
De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi✦ darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
7
Căci Dumnezeu✦ nu ne-a dat un duh de frică, ci✦ de putere, de dragoste și de chibzuință.
8
Să nu-ți fie rușine dar✦ de mărturisirea✦ Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul✦ Lui, ci✦ suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu!
9
El✦ ne-a mântuit și ne-a✦ dat o chemare sfântă, nu✦ pentru faptele noastre, ci✦ după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte✦ de veșnicii,
10
dar care a fost✦ descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care✦ a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie.
11
Propovăduitorul și apostolul ei✦ am fost pus eu și învățător al neamurilor.
12
Și din pricina aceasta✦ sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine, căci✦ știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească✦ ce I-am încredințat până în✦ ziua aceea.
13
Dreptarul învățăturilor✦ sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ține-l✦ cu✦ credința✦ și dragostea care este în Hristos Isus!
14
Lucrul acela bun✦ care ți s-a încredințat păzește-l prin Duhul Sfânt, care✦ locuiește în noi!
Lauda lui Onisifor
15
Știi că cei ce sunt în Asia toți✦ m-au părăsit✦; între alții, și Figel și Ermogen.
16
Domnul să-Și verse✦ îndurarea peste casa✦ lui Onisifor, căci✦ de multe ori m-a mângâiat și nu✦ i-a fost rușine de lanțul✦ meu.
17
Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă și m-a găsit.
18
Dea Domnul să✦ capete îndurare de la Domnul în✦ „ziua aceea”! Tu știi foarte bine cât ajutor✦ mi-a dat el în Efes.