Când totul piere-alunecând şi se scufundă-n sine, Mai sus de stele şi de gând Te am ca scut pe Tine! Braţul Tău, cel ceresc, Tu mi-l întinzi din nou, Glasul Tău părintesc ‘l-ascult ca un ecou...
Când noaptea e de necuprins, când marea e-n furtună, Doar farul Tău etern e-aprins, doar vocea Ta răsună! Aripi îmi dăruieşti, pustiu-l faci izvor, Stâncă înaltă mi-eşti şi far luminător!
Când Tu cu mine, Doamne, eşti, când taina Ta-mi vorbeşte, Prin valea umbrei pământeşti al vieţii râu vuieşte. Drumul cel bun găsesc pe care mă petreci, Sub a Ta mână cresc şi sunt al Tău pe veci !