Slavă Ți-aducem, cerescule Tată, la ceas de plăcută închinare, Ce bucurie să-Ţi dăm viaţa toată, căci suntem ai Tăi, fiecare! Viaţa, suflarea şi dragostea noastră şi totul avem de la Tine, O, ce minune-i o viaţă curată pe braţele Tale divine!
Doamne, învaţă-ne taina iubirii înscrisă în palmele Tale, Ea ne inundă izvoarele firii cu sfinte şi noi osanale! Azi bucuroşi ne-nchinăm cu credinţă deşi Te simţim ca prin ceaţă, Dar cât mai grabnic, de-ar fi cu putinţă, Te vrem, Tată bun, faţă-n faţă!