Doamne, câtă suferinţă Este astăzi pe pământ! Strigă lacrima durerii Pân' la tronul Tău preasfânt! Trecem valea umbrei morţii, Căutând spre crucea Ta: Printre gropi, printre ruine, Singuri nu ne lăsa!
Doamne, cine poartă vina Chinului nemângâiat? Singuri ne-am străpuns de moarte Când pe Tine Te-am lăsat. Am sorbit fărădelegea, Tot paharul ei amar, Dar prin valuri de-ntuneric Căutăm al Tău har.
Te simţim alături, Doamne, Sus pe cruce răstignit! Câte vaiuri sunt pe lume, Toate-n Tine au izbit... Nu-nţelegem cum vei scoate Pasul nostru din noroi, Însă nu mai suntem singuri Dacă Tu eşti cu noi!
Până când mai suferi, Doamne, Nedreptatea pe pământ? Sună trâmbiţa-nvierii Peste moarte şi mormânt! Smulge tot din rădăcină Şi nici ramuri nu lăsa, Şi, în ziua răzbunării, Să vedem slava Ta!