Psalmii 36
36
Nelegiuirea celui rău îi zice inimii mele: „Nu✦ este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.”
2
Căci se măgulește✦ singur în ochii lui, ca să-și desăvârșească fărădelegea, ca să-și potolească ura.
3
Cuvintele gurii lui sunt mincinoase și înșelătoare✦; nu mai vrea✦ să lucreze cu înțelepciune și să facă binele.
4
În așternutul lui se gândește la răutate✦, stă pe✦ o cale care nu este bună și nu urăște răul.
5
Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până✦ la ceruri, și credincioșia Ta – până la nori.
6
Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu, și judecățile✦ Tale sunt ca adâncul cel mare. Doamne, Tu îi sprijini pe oameni✦ și pe dobitoace!
7
Cât✦ de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc✦ fiii oamenilor adăpost.
8
Se✦ satură de belșugul Casei Tale și-i adăpi din șuvoiul✦ desfătărilor✦ Tale,
9
căci✦ la Tine este izvorul vieții; prin✦ lumina Ta vedem lumina.
10
Întinde-Ți și mai departe bunătatea peste✦ cei ce Te cunosc și dreptatea peste cei cu inima neprihănită✦!
11
Să nu m-ajungă piciorul celui mândru și să nu mă pună pe fugă mâna celor răi!
12
Cei ce fac fărădelegea au și început să cadă; sunt răsturnați și✦ nu pot să se mai scoale.