Numeri 17
Toiagul lui Aaron
17
DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
2
„Vorbește-le fiilor lui Israel și ia de la ei un toiag, câte unul pentru fiecare casă, adică douăsprezece toiege din partea mai-marilor lor, după casele lor! Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui
3
și să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi, căci va fi câte un toiag pentru fiecare mai-mare al semințiilor.
4
Să le pui în Cortul Întâlnirii, înaintea Chivotului Mărturiei, unde Mă✦ întâlnesc cu voi.
5
Toiagul bărbatului pe care-l✦ voi alege Eu va înflori și voi pune astfel capăt cârtirilor pe care le rostesc✦ împotriva voastră fiii lui Israel.”
6
Moise le-a vorbit fiilor lui Israel, și toți mai-marii lor i-au dat câte un toiag; câte un toiag pentru fiecare, după semințiile lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor.
7
Moise a lăsat toiegele înaintea DOMNULUI, în Cortul✦ Mărturiei.
8
A doua zi, când a intrat Moise în Cortul Mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, cel pentru casa lui Levi, înverzise, înmugurise, înflorise și rodise migdale.
9
Moise a luat dinaintea DOMNULUI toate toiegele și le-a dus tuturor fiilor lui Israel; ei le-au văzut și fiecare și-a luat toiagul.
10
DOMNUL i-a zis lui Moise: „Pune toiagul✦ lui Aaron înapoi înaintea Chivotului Mărturiei, ca să slujească drept semn pentru cei răzvrătiți; să pui astfel capăt cârtirilor lor dinaintea Mea, ca să nu moară!”
11
Moise a făcut întocmai cum îi poruncise DOMNUL; așa a făcut.
12
Fiii lui Israel i-au zis lui Moise astfel: „Iată, murim, pierim, pierim cu toții!
13
Oricine✦ se apropie, oricine se apropie de Lăcașul DOMNULUI moare. Vom ajunge să murim cu toții?”