Iov 17
17
Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele: mă așteaptă mormântul✦.
2
Sunt înconjurat de batjocoritori și ochiul meu vede neîncetat ocările✦ lor.
3
Oh, pune-Te chezaș✦ pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar mai vrea să bată palma cu mine?
4
Le-ai încuiat inima în fața priceperii și nu-i vei lăsa să aibă câștig de cauză.
5
Cine își denunță prietenii pentru câștig, copiilor lui să li se stingă ochii!
6
El m-a făcut de pomină✦ între oameni, am ajuns ca unul pe care îl scuipi în față.
7
Mi se întunecă ochii✦ de obidă; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8
Când văd aceasta, oamenii integri sunt cutremurați; cel nevinovat este indignat de purtarea celui nelegiuit.
9
Dar cel drept își ține calea lui, celui cu mâinile✦ curate îi sporește puterea.
10
Dar voi toți,✦ duceți-vă, întoarceți-vă, căci nu găsesc printre voi niciun înțelept.
11
Mi s-au dus✦ zilele, mi s-au zădărnicit planurile; sfâșiate sunt dorințele inimii mele!
12
Iar ei mai și zic că noaptea este zi, că lumina este aproape, când întunericul a și venit,
13
când Locuința Morților o aștept ca locuință, când în întuneric îmi voi așterne culcușul,
14
când mormântului îi strig: «Tu ești tatăl meu!» și viermilor: «Voi sunteți mama și sora mea!»
15
Atunci unde mai este nădejdea mea? Și cine mai întrezărește vreo nădejde pentru mine?
16
Ea se va coborî✦ cu mine la porțile Locuinței Morțilora, când ne vom duce împreună✦ în țărână.”
Lábjegyzetek
- 17:16a Ebr. badde șǝˀōl „zăvoarele Șeolului”, referire metonimică la Porțile Șeolului.