Isaia 2
Slava viitoare a Ierusalimului
2
Cuvântul lui Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim:
2
Se va întâmpla în✦ vremurile viitoare✦ că muntele Casei DOMNULUI va fi așezat✦ ca vârf al munților și va fi înălțat deasupra dealurilor. Toate✦ neamurile vor veni spre el râuri-râuri,
3
multe popoare vor călători și vor zice: „Haideți✦ să ne suim la muntele DOMNULUI, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci✦ din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim – Cuvântul DOMNULUI.
4
El va judeca între neamuri și neamuri, va hotărî între multe popoare. Din săbiile✦ lor își vor făuri pluguri, și din sulițele lor – cosoare. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu✦ vor mai învăța să facă război.
5
Veniți, casă a lui Iacov, să umblăm✦ în lumina DOMNULUI!
Ziua Domnului
6
Da, Ți-ai părăsit poporul, pe cei din casa lui Iacov, pentru că sunt plini de✦ năravurile Răsăritului, ghicesc✦ după semne ca filistenii și✦ bat palma cu fiii străinilor.
7
Li s-a umplut țara✦ de argint și de aur, și comorile lor sunt fără număr. Li s-a umplut țara de cai, și carele lor sunt fără număr.
8
Li s-a umplut țara✦ de idolia, se închină la lucrul mâinilor lor, la ce au lucrat cu degetele lor.
9
Dar oamenii vor fi coborâți, fiecare ins va fi smerit: nu-i vei ierta.a
10
Intră✦ în stânci și ascunde-te în țărână, de groaza DOMNULUI și de strălucirea măreției Lui!
11
Semeția✦ oamenilor va fi coborâtă, și mândria muritorilor va fi smerită: numai DOMNUL va fi înălțat✦ în ziua aceea.
12
Da, este o zi a DOMNULUI Oștirilor împotriva a tot ce este mândru și trufaș, împotriva a tot ce este înălțat;
13
împotriva tuturor cedrilor✦ din Liban, cedri înalți și falnici, și împotriva tuturor stejarilor din Bașan;
14
împotriva✦ tuturor munților înalți și împotriva tuturor dealurilor falnice;
15
împotriva oricărui turn înălțat și împotriva✦ tuturor zidurilor întărite;
16
împotriva tuturor corăbiilor de Tarșiș și împotriva tuturor navelor minunate.
17
Semeția✦ oamenilor va fi coborâtă, și mândria muritorilor va fi smerită; numai DOMNUL va fi înălțat în ✦ ziua aceea,
18
și toți idolii vor pieri.
19
Intrați în peșterile✦ stâncilor și în crăpăturile pământului, de✦ groaza DOMNULUI și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să✦ îngrozească pământul!
20
În✦ ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur, pe care și-i făcuseră pentru închinare; îi vor arunca la cârtițe și la lilieci
21
și✦ vor intra în crăpăturile stâncilor și în despicăturile munților, de groaza✦ DOMNULUI și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.
22
Încetați să vă mai încredeți✦ în om, în ale cărui✦ nări este doar o suflare, căci ce însemnătate are el?