Geneza 49
Iacov își binecuvântă fiii înainte de moartea sa
49
Iacov i-a chemat pe fiii săi și a zis: „Strângeți-vă și vă voi vesti✦ ce vi se va întâmpla în zilele✦ care vor veni.
2
Strângeți-vă și ascultați, fii ai lui Iacov! Ascultați-l✦ pe Israel, tatăl vostru!
3
Ruben, tu ești întâiul✦ meu născut, puterea mea și pârga✦ tăriei mele, întâiul în rang și întâiul în putere,
4
năvalnic ca apele; nu vei mai fi✦ întâiul, căci te-ai suit✦ în așternutul tatălui tău; atunci l-ai spurcat – în patul meu te-ai urcat!
5
Simeon✦ și Levi sunt✦ frați; unelte✦ de violență sunt armele lor.
6
Sufletul meu să nu intre✦ în sfatul lor, să nu se unească✦ slavaa mea cu adunarea✦ lor! Căci în mânia✦ lor au ucis oameni și au schilodit tauri după bunul lor plac.
7
Blestemată să fie mânia lor, căci este turbată, și furia lor, căci este aprigă! Îi voi împărți✦ în Iacov și-i voi risipi în Israel!
8
Iuda✦, tu vei primi laudele fraților tăi. Mâna✦ ta va fi în ceafa vrăjmașilor tăi. Fiii tatălui tău se vor pleca✦ înaintea ta.
9
Iuda este un pui✦ de leu: de la pradă te-ai ridicat, fiule! S-a ghemuit✦, s-a tolănit ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula?
10
Sceptrul✦ nu se va îndepărta de la Iuda, nici toiagul✦ dintre✦ genunchii lui până✦ va veni Șiloa, și de El✦ vor asculta popoarele.
11
El✦ își leagă măgarul de vie, de vița cea bună, mânzul măgăriței; își spală haina în vin, și veșmântul în sângele strugurilor.
12
Ochii✦ lui sunt mai întunecați decât vinul, iar dinții, mai albi decât laptele.
13
Zabulon✦ va locui pe țărmul mării, pentru corăbii va fi liman, și hotarul lui va atinge Sidonul.
14
Isahar este un măgar trupeș, tolănit între două samarea.
15
A văzut că locul lui de odihnă este bun și că ținutul lui este plăcut; și-a plecat umărul✦ să poarte poveri și s-a făcut rob de corvoadă.
16
Dan✦ va judeca pe poporul său, ca una din semințiile lui Israel.
17
Dan va fi✦ un șarpe în drum, o viperă de-a lungul potecii. Călcâiele calului când le mușcă, prăvălește călărețul pe spate.
18
În izbăvirea✦ Ta nădăjduiesc, DOAMNE!
19
Peste Gad✦ cete vor da năvală, dar și el va năvăli pe urmele lor.
20
Așer✦ va avea bucate sățioase; el va da bunătăți împărătești.
21
Neftali✦ este o ciută slobodă, care face pui frumoși.a
22
Iosif este vlăstar de pom roditor, vlăstar de pom roditor crescut lângă izvor; ramurile lui se înalță peste ziduri.
23
Amarnic l-au urât, l-au săgetat✦ și l-au dușmănit arcașii.
24
Dar n-a șovăit deloc arcul✦ lui, iar brațele lui și-au primit agerimea din mâinile Puternicului✦ lui Iacov, de la numele✦ Păstorului✦, Piatra✦ lui Israel,
25
de la✦ Dumnezeul tatălui tău, care te va ajuta, de la✦ Cel Atotputernic, care✦ te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările adâncului care zace jos, cu binecuvântările alăptării și nașterii.
26
Binecuvântările tatălui tău se înalță mai presus de binecuvântările munților✦ veșnici, mai presus de dorul colinelor eterne. Ele✦ să vină pe capul lui Iosif, pe creștetul domnului fraților săi!
27
Beniamin✦ este un lup care sfâșie; dimineața își mănâncă vânatul, iar seara✦ își împarte prada.”
28
Toate acestea sunt cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit tatăl lor când i-a binecuvântat. L-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare pe măsură.
29
Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu voi fi adăugat✦ la poporul meu; îngropați-mă✦ lângă părinții mei, în peștera✦ care este în ogorul lui Efron, hititul,
30
în peștera din ogorul Macpela, care este în fața lui Mamre, în țara Canaanului – moșia pe care✦ a cumpărat-o Avraam de la Efron, hititul, ca loc de îngropare.
31
Acolo✦ au fost îngropați Avraam și Sara, nevasta lui; acolo au fost îngropați✦ Isaac și Rebeca, nevasta lui; și acolo am îngropat-o eu pe Leea.
32
Ogorul și peștera care se află în el au fost cumpărate de la fiii lui Het.”
33
Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, și-a tras picioarele în pat, și-a dat duhul și a fost astfel adăugat✦ la poporul său.