Ezechiel 9
9
Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiați-vă, voi, care trebuie să pedepsiți cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!”
2
Și iată că au venit șase oameni de pe drumul porții de sus, dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un✦ om îmbrăcat într-o haină de in și cu o călimară la brâu. Au venit și s-au așezat lângă altarul de aramă.
3
Slava✦ Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era și s-a îndreptat spre pragul Casei; și El l-a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in și care avea călimara la brâu.
4
Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un✦ semn pe fruntea oamenilor care suspină✦ și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo!”
5
Iar celorlalți le-a zis în auzul meu: „Treceți după el în cetate și loviți; ochiul vostru✦ să fie fără milă și să nu vă îndurați!
6
Ucideți-i✦ și nimiciți-i pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei, dar să nu vă atingeți✦ de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți✦ însă cu Locașul Meu cel sfânt!” Ei✦ au început cu bătrânii care erau înaintea Templului.
7
Și El le-a zis: „Spurcați Casa și umpleți curțile cu morți!… Ieșiți!” Ei au ieșit și au început să ucidă în cetate.
8
Pe când ucideau ei astfel și eu stăteam încă singur acolo, am✦ căzut cu fața la pământ și am strigat: „Ah✦, Doamne Dumnezeule, vrei să nimicești oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ți urgia asupra Ierusalimului?”
9
El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel și a lui Iuda este mare, peste măsură de mare. Țara este plină de omoruri, și cetatea este plină✦ de nedreptate, căci ei zic: «Domnul✦ a părăsit țara și Domnul✦ nu vede nimic.»
10
De aceea și Eu✦ voi fi fără milă și nu Mă voi îndura, ci voi face✦ să cadă asupra capului lor faptele lor.”
11
Și iată că omul cel îmbrăcat în haina de in și care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: „Am făcut ce mi-ai poruncit.”