Ezechiel 22
22
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2
„Și tu, fiul omului, vrei✦ să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă✦ de sânge? Pune-i înainte toate urâciunile ei!
3
Spune: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Cetate care verși sânge în mijlocul tău ca să-ți vină ziua și care-ți faci idoli ca să te spurci!
4
Te-ai făcut vinovată din pricina sângelui pe care l-ai vărsat✦ și te-ai spurcat prin idolii pe care i-ai făcut. Ți-ai apropiat astfel zilele și ai ajuns la capătul anilor tăi. De aceea✦ te fac de ocară printre neamuri și de batjocură printre toate țările.
5
Cei de aproape și cei de departe își vor bate joc de tine, căci ești vestită ca spurcată și plină de tulburări.
6
Iată că în tine toți voievozii✦ lui Israel își întrebuințează puterea ca să verse sânge.
7
În tine tatăl și mama sunt✦ disprețuiți, străinul✦ este chinuit, orfanul și văduva sunt asupriți.
8
Tu nesocotești✦ locașurile Mele cele sfinte, Îmi spurci✦ Sabatele.
9
În tine sunt bârfitori✦, ca să verse sânge; în tine✦ se mănâncă jertfe idolești pe munți; în mijlocul tău se fac desfrânări.
10
În mijlocul tău se descoperă✦ goliciunea tatălui; în mijlocul tău este silită femeia în timpul✦ necurăției ei.
11
În mijlocul tău fiecare se dedă la urâciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sânge✦ cu nora sa, fiecare o necinstește✦ pe sora sa, fiica tatălui său.
12
În tine se iau✦ daruri pentru vărsare de sânge. Tu iei dobândă✦ și camătă, îl jefuiești cu sila pe aproapele tău și pe Mine Mă✦ uiți’, zice Domnul Dumnezeu.
13
‘De aceea iată că bat din mâini✦ din pricina lăcomiei pe care ai avut-o și din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău.
14
Îți va suferi inima✦ și îți vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul✦, am vorbit și voi și lucra.
15
Te voi risipi✦ printre neamuri, te voi răspândi în felurite țări și îți voi nimici✦ cu desăvârșire necurăția din mijlocul tău.
16
Vei fi spurcată astfel de tine însăți înaintea neamurilor și vei ști✦ că Eu sunt Domnul.’»”
17
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
18
„Fiul omului, casa lui Israel a ajuns✦ pentru Mine ca niște zgură; toți sunt aramă, cositor, fier, plumb în cuptorul de topit; au ajuns niște zgură de argint.
19
De aceea așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pentru că toți ați ajuns niște zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului.
20
Cum se strânge argintul, arama, fierul, plumbul și cositorul în cuptorul de topit și se suflă în foc ca să se topească, așa vă voi strânge și Eu în mânia și urgia Mea; vă voi pune acolo și vă voi topi.
21
Da, vă voi strânge și voi sufla✦ peste voi cu focul mâniei Mele și vă veți topi în el.
22
Cum se topește argintul în topitoare, așa veți fi topiți voi în mijlocul lui. Și veți ști că Eu, Domnul, Mi-am vărsat✦ mânia peste voi.»”
23
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
24
„Fiul omului, spune-i Ierusalimului: «Ești o țară necurățită și neudată de ploaie în ziua mâniei.»
25
Mai-marii lui uneltesc✦ în mijlocul lui ca să înghită✦ sufletele, ca un leu care răcnește și își sfâșie prada; pun mâna✦ pe bogății și lucruri scumpe și măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.
26
Preoții✦ lui calcă Legea Mea și pângăresc✦ lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire✦ între ce este sfânt și ce nu este sfânt, nici nu-i învață pe oameni să facă deosebire între ce este necurat și ce este curat, își întorc ochii de la Sabatele Mele și sunt pângărit în mijlocul lor.
27
Căpeteniile✦ lui sunt în mijlocul lui ca niște lupi care își sfâșie prada; varsă sânge, pierd sufletele numai ca să-și potolească lăcomia de bani.
28
Prorocii✦ lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii✦ înșelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu», și Domnul nu le-a vorbit.
29
Poporul✦ din țară se dedă la silnicie, fură, îi asuprește✦ pe cel nenorocit și pe cel lipsit, îl calcă în picioare pe străin împotriva oricărei dreptăți.
30
Caut✦ printre ei un om care să înalțe✦ un zid și să stea în mijlocul spărturii✦ înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul.
31
Îmi voi vărsa urgia✦ peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele și le voi întoarce faptele✦ asupra capului lor”, zice Domnul Dumnezeu.