Ezechiel 19
Plângeri asupra domnitorilor lui Israel
19
„Tu însă fă o plângere✦ asupra domnului lui Israel
2
și zi: «Ce era mama ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii și își creștea puii în mijlocul puilor de lei.
3
L-a crescut pe unul din puii ei, care s-a făcut un leuț✦ învățat să sfâșie prada și a mâncat oameni.
4
Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui și a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări și l-au dus în țara Egiptului✦.
5
Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aștepta și că s-a înșelat în nădejdea ei, a luat un alt✦ pui și l-a făcut leuț.
6
El a✦ umblat cu leii, s-a făcut leuț✦, a învățat să sfâșie prada și a mâncat oameni.
7
A năvălit în palatele lor și le-a nimicit cetățile; așa că țara, cu tot ce se află în ea, s-a îngrozit de mugetul răcnetelor lui.
8
Dar împotriva lui s-au înșiruit neamurile✦ din toate ținuturile de primprejur. I-au întins lațuri și a fost prins✦ în groapa lor.
9
I-au pus un belciug în nări, l-au pus într-o cușcă și l-au dus✦ la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într-o cetățuie, ca să nu i se mai audă glasul pe munții✦ lui Israel.
10
Mama ta, ca și tine✦, era ca o vie sădită lângă ape. Era roditoare✦ și încărcată de mlădițe din pricina belșugului apelor.
11
Ramurile ei erau așa de tari, că se puteau face toiege de cârmuitori din ele; prin înălțimea ei✦ întrecea ramurile stufoase și atrăgea privirile cu înălțimea ei și prin mulțimea mlădițelor ei.
12
Dar a fost smulsă cu mânie și aruncată la pământ; vântul✦ de răsărit i-a uscat rodul; mlădițele ei cele puternice au fost rupte, s-au uscat și le-a mâncat focul.
13
Și acum este sădită în pustie, într-un pământ uscat și fără apă.
14
Din mlădițele ei a ieșit✦ foc și i-a mâncat rodul; așa că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cârmuitor.» Aceasta-i o cântare de jale și va sluji drept cântare de jale✦.”